Se vinde eMAG? Reacţia companiei la informaţiile din presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Showroom emag

Mai multe surse au declarat pentru publicaţia Merger Market că gigantul sud-african de comerţ electronic Naspers a angajat banca americană de investiţii Goldman Sachs pentru a oferi consiliere cu privire vânzarea retailerului eMAG. Reprezentanţii companiei româneşti susţin însă că este vorba de „speculaţii”.

„În momentul de faţă nu există niciun proces de vânzare în desfăşurare“, conform unui răspuns al oficialilor eMAG, către Economica.net şi ZF.

Goldman Sachs a refuzat să comenteze, în timp ce Naspers nu a răspuns solicitării de a comenta.

Merger Market oferă însă mai multe detalii despre presupusa intenţie de vânzare, scrie Economica.net. Astfel, tranzacţia ar putea să aibă loc anul viitor. Sursele citate de Merger Markets spun că este mai probabilă o vânzare decât o listare la bursă printr-o ofertă publică de acţiuni.

Potrivit sursei citate, Naspers s-a gândit la o vânzare anul acesta, dar a decis să amâne până în 2021, deoarece vor să profite de rezultatele îmbunătăţite ale eMAG datorită pandemiei COVID-19.

Grupul eMAG a avut afaceri consolidate de 5,6 miliarde lei, adică 1,17 miliarde de euro în 2019.

Merger Market spune că eMAG ar putea să atragă atenţia fondurilor de investiţii care au cumpărat acum câţiva ani platforma Allegro din Polonia.

eMAG face parte din grupul Dante International, care operează o platformă de e-commerce business-to-consumer în România, Ungaria şi Bulgaria sub marca eMAG şi un site de cumpărături de modă în România sub marca Fashion Days.

Dante International, deţinut de Naspers şi antreprenorul român Iulian Stanciu, operează şi compania de curierat Sameday, PC Garage (retailer online specializat axat pe gameri), Depanero (serviciu de reparaţii), Conversion Marketing (marketing de performanţă) şi EuCeMananc (plataforma de livrare în România), conform raportului anual 2020 al Naspers.

Naspers a achiziţionat o participaţie de 70% la Dante International în 2012.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite