Se adanceste conflictul intre Ministerul Comunicatiilor si compania OTE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Dan Nica a convocat avocatii pentru a analiza legalitatea amanarii AGA de la Romtelecom * Mai multe companii cu greutate si-au exprimat intentia de a cumpara Cosmorom

Amanarea, pentru a doua oara consecutiv, a Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) de la Romtelecom l-a determinat pe ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Dan Nica, sa-si convoace echipa de avocati de la Londra pentru a analiza legalitatea acestei decizii. "Am primit o solicitare de amanare pana in preajma Craciunului si in acest moment analizam daca aceasta cerere este legala. Vrem sa vedem exact aspectele si consecintele legale ale acestei actiuni", a declarat ministrul Comunicatiilor. Dan Nica sustine ca nu i-au fost prezentate motivele care au determinat actionarul majoritar al Romtelecom - compania elena OTE - sa ia o astfel de decizie. In acelasi timp, ministrul Nica a precizat ca inca mai asteapta raportul privind situatia financiara a Cosmorom, pentru a se lua o decizie in legatura cu operatorul de telefonie mobila. "Nu am primit raportul privind situatia Cosmorom, si acesta este un lucru care evident a inceput sa ma deranjeze", a mai spus ministrul Comunicatiilor. Dan Nica a aratat ca mai multi operatori de telecomunicatii sunt interesati sa achizitioneze divizia de telefonie mobila a Romtelecom: "Daca eu as fi investitor, as cumpara Cosmorom. De altfel, exista mai multe oferte de cumparare a acestei companii extrem de serioase. Va garantez ca este vorba de operatori de care ati auzit". Surse din cadrul Romtelecom au precizat, pentru Adevarul, ca motivele amanarii sedintei AGA de ieri sunt legate de unele solicitari ale actionarului roman. "Partea romana a cerut anumite situatii care nu au putut fi intocmite. De aceea s-a solicitat o noua amanare", au mentionat sursele citate. Tot ieri, directorul general al Romtelecom, James Hubley, a fost convocat la o "sedinta de lucru" la Comisia pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatii din Camera Deputatilor. Printre subiectele care trebuiau puse in discutie se numara: fundamentarea solicitarii privind cresterea tarifelor, situatia economico-financiara a Romtelecom, efectele si stadiul aplicarii politicii de disponibilizare de personal, politica adoptata in raport cu operatorul de telefonie mobila Cosmorom si modul de aplicare a principiilor privind liberalizarea pietei si a reglementarilor privind interconectarea. James Hubley nu a raspuns acestei invitatii, solicitand, tot printr-o scrisoare, amanarea sedintei pentru anul viitor si scoaterea de pe ordinea de zi "a punctelor care tin de Consiliul de Administratie si AGA Romtelecom".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite