Schimbări majore în noul program de guvernare: Salariu minim de 2.000 lei în 2018, diferenţiat pe studii, impozit pe cifra de afaceri, contribuţii mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de guvernare modificat de PSD după căderea Guvernului Grindeanu aduce schimbări majore pentru bugetari şi companii, în ceea ce priveşte salariul minim, cota de TVA, impozitarea şi CAS-ul.

Acesta arată că salariul minim brut va creşte la 2.000 de lei în 2018, 2.200 lei în 2019 şi 2.400 lei în 2020. Totodată, el va fi diferenţiat pentru cei cu studii superioare, de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 lei în 2020.

Cota de TVA nu va mai fi redusă din 2018, ci Guvernul va propune modificarea cotei TVA de la 19% la 18% începând cu 1 ianuarie 2019. De asemenea, va fi extinsă cota 5% de TVA pentru vânzarea de locuinţe (cele cu o suprafaţă mai mică de 120mp) şi pentru inputuri în agricultură, începând cu 1 ianuarie 2018.

Mai multe, va dispărea impozitul pe profit, urmând să fie introdusă impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România, (impozit pe cifra de afaceri) începând cu 1 ianuarie 2018. Acest impozit va înlocui impozitul pe profit şi va avea 2 sau 3 trepte de impozitare.

Guvernul plănuieşte, de asemenea, să impoziteze suplimentar profiturile obţinute din extracţia de resurse naturale şi neprelucrate în România, cu cel puţin 20%, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, cel târziu la finalul anului 2017.

De asemenea, începând cu 2018, veniturile pentru medici nu vor fi impozitate.

Totodată, Guvernul propune reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10% şi a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018.

Cei cu activităţi independente, atât PFA cât şi alte tipuri de persoane juridice vor datora impozit pe venit 10%, faţă de 16% în prezent, iar contribuţiile sociale şi de sănătate se vor plăti doar ca persoană fizică şi nu pe activitatea desfăşurată.

CAS-ul se va putea plăti la fondurile proprii de pensii (private), fără a mai exista obligaţia de a se plăti la bugetul asigurărilor sociale de stat, iar CASS-ul se va plăti integral ca persoană fizică, la nivelul salariului minim pe economie, indiferent de numărul de activităţi desfăşurate. CASS nu se va plăti de către persoanele care realizează veniturile independente dar care sunt scutite de plata acestei contribuţii (pensionari, persoane cu handicap,tineri, persoane aflate în întreţinere etc).

Se va introduce o taxă pe solidaritate din 1 ianuarie 2018 şi o taxă suplimentară pentru produsele nocive.

Citeşte şi: Impozitul pe venitul global rămâne în grila Guvernului

Guvernul vrea să modifice legea insolvenţei: O firmă nu poate rămâne în faliment mai mult de 2 ani

Programul de guvernare: Credite fără dobândă de până la 40.000 de lei pentru tineri, pentru plata studiilor sau construcţia unei locuinţe

Program de guvernare: Firmele din România vor plăti impozit pe cifra de afaceri în locul celui pe profit, din 2018

Guvernul împarte marile companii de stat în două fonduri. Pe lângă Fondul Suveran de Investiţii, transformă AAAS în Fondul Naţional de Dezvoltare

Noul program de guvernare poate fi consultat mai jos 

Program de Guvernare 2017-2020

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite