Scandalul laptelui „parfumat“ cu căcăreze de oaie. La ce trebuie să fim atenţi

Scandalul laptelui „parfumat“ cu căcăreze de oaie. La ce trebuie să fim atenţi

Specialiştii explică de ce „aromează” unii producători laptele de vacă cu căcăreze de oaie şi ce trebuie să ştim pentru a nu ne lăsa păcăliţi de această tehnică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui din România, a avertizat vineri că unii mici producători îşi înşală consumatorii. Mai precis, ei pun căcăreze de oaie în lapte de vacă, pentru a-i da acestuia mirosul specific oilor, astfel încât să pară un produs proaspăt.

El a explicat, pentru Digi 24, de ce aceasta este o practică înşelătoare şi ce la ce trebuie să fie atenţi cei care cumpără lactate şi brânzeturi de la micii comercianţi neautorizaţi.

„Afirmaţiile mele au fost făcute către consumatori, să nu cumpere din comerţul neautorizat sanitar-veterinar, să nu cumpere de pe marginea drumului, sau de la samsari... Acele chilipiruri unde se spune «telemea proaspătă de oaie sau de capră», pentru că poate să aibă surprize”, afirmă Dorin Cojocaru.

Potrivit lui, laptele nu trebuie să aibă miros, ci gust. „Laptele poate să capteze uşor mirosul de grajd, de bălegar şi mulţi practicau lucrul ăsta. În laptele de vacă aruncau acolo două, trei bobiţe (căcăreze de oaie sau capră, n.r.) şi să filtreze dupa aceea ca să impregneze mirosul. Sau se mai produce telemea de vacă îmbrăcată în piele de oaie ca să atragă mirosul”, mai susţine specialistul.

Atenţie la produsele „proaspete”

Cojocaru afirmă că, dacă consumatorii vor telemea proaspătă de oaie. trebuie să fie foarte atenţi. „În primul rând autorităţile trebuie să verifice dacă producătorul are oi în lactaţie. La noi, majoritatea oilor sunt în stabulaţie liberă, la stâni, fată doar o dată pe an... Să fim foarte reticenţi atunci când se oferă produse proaspete. Să fim atenţia la miros, la gust, dacă produsele au miros de grajd, de bălegar, sau alte mirosuri străine”, explică specialistul.

 „Noi vrem să protejăm fermierii autentici, producători autentici care au produse de calitate şi, oricum la preţuri mult mai mari, pentru că şi costurile sunt mai mari. Ăsta este un semnal... Atunci când cumpărăm un produs să facem un calcul rapid – dacă produsul finit are preţul mai mic decât materia primă folosită la el. De exemplu, o telemea de vacă foloseşte de la 7 la 9, 10 litri de lapte. Trebuie să fim atenţi, laptele e undeva la 1,5, 2 lei litrul. Nu are cum să fie o telemea mai ieftină decât laptele pe care l-a folosit la procesare. Repet, atenţia trebuie să fie pe produsele «proaspete» de oaie. Avem câteva ferme de capre, care au şi acum lactaţie, dar acum a scăzut producţia cam cu 60%. Eu produse proaspete de oaie şi capră îmi iau în aprilie, mai, până în septembrie. Acum merg pe telemeaua maturată, veche”, conchide Cojocaru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările