Scădere puternică a numărului restanţierilor: 55.167 de români au dispărut din bilanţul băncilor, în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băncile au externalizat credite în valoare de 1,9 miliarde de lei, înultima perioadă
Băncile au externalizat credite în valoare de 1,9 miliarde de lei, înultima perioadă

Numărul persoanelor care au restanţe la bănci şi instituţii financiare bancare (IFN) mai mari de 30 de zile a scăzut puternic în septembrie, cu 55.167 faţă de luna august, până la 695.052, nivel minim din octombrie 2014, potrivit datelor Biroului de Credit.

Scăderea s-a produs în condiţiile în care băncile au scos în afara bilanţului credite de 1,9 miliarde lei, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Recordul din acest an a fost înregistrat în luna iunie, când, potrivit datelor BNR, 754.228 de debitori aveau 1.021.006 restanţe la bănci şi IFN-uri.

În luna septembrie, datoriile totale ale debitorilor au scăzut cu 19%, la 8,8 miliarde lei, de la 10,9 miliarde lei în luna august.

Raportat la luna august, valoarea tuturor creditelor restante, inferent de moneda în care au fost emise, a scăzut.

Astfel, valoarea restanţelor în lei a scăzut de la 4,2 miliarde lei în august până la 3,2 miliarde lei în septembrie.

În cea ce priveşte restanţele înregistrate în euro, valoarea acestora a scăzut în septembrie la 4,02 miliarde lei, de la 4,57 miliarde lei în august.

Şi restanţele înregistrate la creditele în franci elveţieni au scăzut în septembrie până la 1,5 miliarde lei, de la  2,1 miliarde lei în august.

Ca şi în lunile precedente, restanţele cele mai mari au o întârziere de peste 90 de zile, cu o valoare totală de 4,9 miliarde lei, faţă de 7,18 miliarde lei în august. Restanţe în valoare de 1,9 miliarde de lei sunt aferente unor credite aflate în fază de colectare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite