Sancţionarea clauzelor abuzive din contractele de credit bancar se amână din nou: 1 octombrie în loc de 1 iulie

Sancţionarea clauzelor abuzive din contractele de credit bancar se amână din nou: 1 octombrie în loc de 1 iulie

Conflictele dintre clienţi şi bancheri pornesc de la clauzele abuzive din contracte

Posibilitatea denunţării clauzelor abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, care trebuia aplicată din luna iulie, a fost din nou amânată de către autorităţi, de data aceasta până în luna octombrie, după ce Guvernul a fost informat că băncile ar pierde peste un miliard de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Amânarea a fost operată de această dată în Parlament, de către deputaţi, la votarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.

La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima zi înaintea vacanţei parlamentare, când mai putea emite astfel de ordonanţe, ca articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie amânat până la 1 iulie 2013.

Atunci, amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internaţional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.

În ambele situaţii, BNR s-a opus iniţiativelor legislative şi a făcut lobby pe lângă Guvern şi FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar, motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.

În această săptămână, termenul a fost din nou amânat, de această dată în Camera Deputaţilor, până la 1 octombrie 2013.

Măsura trebuia aplicată din 2007

Băncile au insistat în repetate rânduri pentru eliminarea acestei prevederi din Cod, deşi reglementarea face parte dintr-o Directivă europeană care trebuia aplicată de România încă de la momentul integrării europene, din 2007.

La începutul lunii iunie, Banca Naţională a României a transmis Guvernului un studiu de impact din care rezultă că băncile au calculat pierderi de circa 5 miliarde de lei (peste 1,1 miliarde de euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate în contractele de creditare din relaţia cu populaţia.

Miza proceselor colective rezidă în faptul că băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod Civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanţe printr-un astfel de litigiu.

Simularea BNR a avut în vedere toate clauzele care ar putea fi declarate abuzive de instanţele de judecată, inclusiv în condiţiile în care contractele de credit ar fi considerate adeziuni, deci nu înţelegeri negociate. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori prevede că pot fi declarate abuzive clauzele pentru care nu se dovedeşte negocierea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările