Romgaz intră în hora gazelor neconvenţionale

Producătorul de gaze Romgaz, deţinut de statul român, a descoperit în Transilvania zăcăminte de gaze neconvenţionale care ar putea creşte cu 15-20% rezervele dovedite ale României. Chevron şi MOL au intrat deja pe această piaţă, după ce au câştigat anul trecut licitaţiile pentru concesionarea unor perimetre. Valoarea gazelor neconvenţionale ce ar putea fi exploatate de Romgaz se ridică la două miliarde de euro, potrivit estim

Ştiri pe aceeaşi temă

În ultimul an, în România a început să se vorbească din ce în ce mai des despre gazele neconvenţionale, odată cu venirea la noi în ţară a primelor companii petroliere de talie mondială care caută astfel de zăcăminte. De fapt, gazele neconvenţionale sunt tot gaze naturale, însă aflate în roci dure şi greu de exploatat.

Chevron, a doua mare companie petrolieră americană, a câştigat trei licenţe de explorare a gazelor neconvenţionale în sudul ţării, iar ungurii de la MOL caută acelaşi lucru în Câmpia de Vest.

Bazin de gaze în Transilvania

Însă iată că nu doar companiile străine au astfel de preocupări. Romgaz, producătorul român de gaze deţinut de stat, a descoperit mai multe zăcăminte neconvenţionale în bazinul Transilvaniei, potrivit unui document al companiei. Este vorba despre rezerve de „tight gas", care în limbajul uzual ar înseamna gaze aflate în roci cu permeabilitate foarte scăzută.

„În condiţiile creşterii factorilor finali de recuperare la formaţiunile badeniene din bazinul Transilvaniei (considerate ca zăcăminte neconvenţionale), prin realizarea de sonde orizontale însoţite de tehnici moderne de stimulare a stratului (fisurari, fracturari etc), la 20 de zăcăminte comerciale până la valori apropiate de cele realizate la obiectivele superioare se poate creşte cu circa 35% volumul de rezerve dovedite ale Romgaz", se arată în document.

Având în vedere faptul că Romgaz are în gestiune cam jumătate din rezervele ţării, restul fiind la Petrom, gazele neconvenţionale descoperite de Romgaz ar putea creşte cu 15-20% rezervele dovedite la nivel naţional, respectiv cu circa 35 miliarde de metri cubi, adică echivalentul producţiei actuale a Romgaz pe şapte ani.

Un calcul sumar arată că valoarea gazelor neconvenţionale descoperite de Romgaz se ridică la aproximativ două miliarde de euro, având în vedere că rata de recuperare la sondă este de aproximativ 50% în ţara noastră, iar preţul gazelor de producţie internă este, în prezent, de 495 de lei/mia de metri cubi.

Coadă la parteneriate cu Romgaz

Contactaţi de „Adevărul" pentru a oferi detalii despre activitatea companiei în această arie, oficialii Romgaz au precizat că realizează în prezent o serie de studii şi analize cu privire la potenţialul existenţei acestei categorii de gaze în perimetrele pe care le operează.

„După finalizarea acestor studii, în cazul în care programele de lucrări identificate vor indica necesitatea împărţirii riscului tehnic şi/sau comercial cu alţi parteneri, Romgaz va proceda la selectarea acestor potenţiali parteneri pentru derularea unor proceduri de selecţie în condiţii avantajoase şi în beneficiul Romgaz", au arătat reprezentanţii companiei.

Aceştia au explicat că fac această precizare deoarece Romgaz a primit, fără să ceară, oferte de colaborare în acest domeniu şi nu numai, adăugând că nu pot dezvolta mai mult acest subiect din cauza unor lucruri ce ţin de confidenţialitate şi de strategia companiei.

Click pentru a vedea cum sunt dispuse zăcămintele de gaz în sol



Cum majorăm rezervele

Estimările autorităţilor arată că resursele de hidrocarburi pe care le avem ne mai ajung doar 15-20 de ani, însă atât Petrom, cât şi Romgaz speră să găsească noi zăcăminte şi mai ales să crească gradul de recuperare a hidrocarburilor dintr-o sondă. Oficialii Petrom declarau în urmă cu o lună că rata de recuperare la sondă a companiei este de 25% la ţiţei, faţă de media la nivel global de 35%, în vreme ce la gaze este de 49% în ţara noastră şi de 69% pe pieţele internaţionale.

Marile descoperiri de la noi din ţară pot veni fie din zona gazelor neconvenţionale, fie din perimetrele din Marea Neagră câştigate de România în 2009 la Curtea de Justiţie de la Haga. Pentru aceste concesiuni abia s-au semnat acordurile petroliere. Câştigătorii au fost Lukoil - Vanco International şi consorţiul format din Melrose Resources şi o firmă din grupul Upetrom.

O altă surpriză plăcută ar putea veni tot din Marea Neagră, unde Petrom colaborează cu gigantul american ExxonMobil pentru explorarea unui perimetru de mare adâncime. Prima sondă va fi săpată la finele acestui an şi va costa un milion de dolari pe zi. Dacă vor gasi petrol şi gaze, oficialii Exxon au anunţat că sunt dispuşi să investească aici între 3 şi 10 miliarde de dolari.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: