Românii vor să îşi schimbe locul de muncă. Peste 40% mai multe aplicări la joburi în luna iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii continuă să caute intens un nou loc de muncă sau o schimbare a locului de muncă actual. Luna iunie a adus, astfel, o nouă creştere a numărului de aplicări la job-uri, de peste 40% faţă de luna mai şi de mai bine de 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Chiar dacă de regulă în lunile de vară interesul angajaţilor în ceea ce priveşte căutarea unui loc de muncă scade, situaţia din piaţa muncii pe fondul crizei epidemiologice actuale şi a impredictibilităţii economice determină angajaţii români să aplice în număr mare la joburi noi, fie pentru că au rămas fără job în această perioadă sau caută o schimbare pe plan profesional.

Angajaţii din transport, medical & pharma, financiar şi inginerie au fost cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă pe platforma BestJobs în iunie, cu un volum total de peste 100.000 de căutări pentru aceste domenii. În acelaşi timp, pe fondul pandemiei de Covid-19, domeniul medical şi farmaceutic a înregistrat cea mai mare creştere a interesului din partea candidaţilor, cu un avans de peste 50% al volumului de căutări de joburi de la începutul anului şi până la finalul lunii iunie. Domeniile resurse umane şi vânzări au înregistrat şi ele un interes crescut din partea candidaţilor comparativ cu luna mai, cu peste 13.000 de căutări fiecare, în timp ce retailul a înregistrat o scădere de peste 65% a interesului candidaţilor pentru un job în acest domeniu.

Takko Fashion, Romstal şi Enel au atras cei mai mulţi candidaţi

Printre companiile care au atras cei mai mulţi candidaţi luna trecută se numără: Takko Fashion (3.069 candidaţi), Romstal (2.695 candidaţi), Enel (2.599 candidaţi), Vodafone Romania (2.119 candidaţi), Regina Maria (2.113 candidaţi), Dona Logistica, parte din grupul Dona (2.061 candidaţi), Deichmann (2.022 candidaţi) şi BCR (2.016 candidaţi).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite