Românii din străinătate au ajuns la fundul sacului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sumele trimise în ţară de românii care lucrează peste hotare continuă să scadă de la lună la lună, atingând minime ale ultimilor nouă ani.

Criza care persistă în ţările cu largi comunităţi de români şi şomajul care a ajuns la cote alarmante în aceste state îşi fac încă simţite efectele negative şi la noi în ţară. 

Sumele trimise în România de cei care muncesc peste hotare au atins în 2013 nivelul minim al ultimilor nouă ani, iar în prima lună din 2014 s-au ridicat la numai 259 de milioane de euro, cea mai mică valoare din ultimii doi ani. 

Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au fost anul trecut de numai 3,67 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Valoarea este cu 8% mai mică decât cea înregistrată în 2012, respectiv 310 milioane de euro, şi la jumătate comparativ cu totalul transferurilor din 2008, an în care remiterile au înregistrat un maxim-record. 

În luna ianuarie a acestui an, sumele transferate în ţară au fost de 259 de milioane de euro, nivelul minim al ultimilor doi ani şi cu 6% mai puţin decât în decembrie. De regulă, remiterile sunt mai mici în prima lună a anului pentru că mulţi români plecaţi peste hotare revin în ţară cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă şi îşi prelungesc şederea aici. 

image

Transferuri doar pentru cheltuieli curente

Dacă în anii de boom economic muncitorii români din străinătate reuşeau din salariul primit să mai pună ceva bani deoparte, acum, cu greu reuşesc să trimită familiilor rămase în ţară sume pentru acoperirea cheltuielilor curente.

Analiştii anticipează că remiterile nu vor ajunge prea curând la nivelul din 2007-2008 pentru că ţările cu largi comunităţi de români încă se confruntă cu dificultăţi economice, şomajul fiind una dintre marile probleme. La sfârşitul lunii ianuarie, rata şomajului se ridica la 25,8% în Spania, iar în Italia era de 12,9%. 

Mai puteţi citi:

Cum poate fi redus şomajul în rândul tinerilor: companiile angajează temporar zeci de mii de oameni

Şomajul în rândul tinerilor din România este un subiect mult discutat şi pentru care se cautp neăncetat soluşii. Miile de locuri de muncă în regim temporar generate de companii, care încă sub efectul crizei economice nu îndrăznesc să îşi facă planuri pe termen lung şi să angajeze oameni, pot reprezenta o variantă viabilă cel puţin pentru o parte din sutele de mii de tineri care încearcă să pătrundă pe piaţa muncii.

ARAMT: Şomajul din România va creşte dacă se aprobă modificarea Codului Muncii

Activitatea agenţilor de muncă temporară, care în 2013 au generat peste 50.000 de locuri de muncă, va fi redusă cel puţin la jumătate dacă noile reglementări din proiectul de modificare a Codului muncii vor fi aprobate, a declarat Sorina Donisa, preşedintele ARAMT.

Guvernul vrea să acorde facilităţi firmelor care angajează pe minimum doi ani tineri cu vârsta sub 25 de ani sau persoane cu vârsta peste 45 de ani

Statul va suporta pe un an contribuţiile sociale aferente datorate de firme care angajează pe minimum 2 ani tineri cu vârstă sub 25 ani şi pesrsoane cu vârsta peste 45 ani, va acoperi costul unui stagiu de specializare pentru tinerii romi şi va condiţiona indemnizaţia de şomaj de prezenţa la un program de consiliere.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite