Românii, obligaţi să-şi pună repartitoare până la sfârşitul anului. Ce preţ are aparatul şi cât costă citirea lui

Românii, obligaţi să-şi pună repartitoare până la sfârşitul anului. Ce preţ are aparatul şi cât costă citirea lui

Robinet termostatat montat pe un radiator Foto Shutterstock

Apartamentele racordate la termoficare trebuie să aibă contoare individuale de căldură sau repartitoare, până la sfârşitul anului, potrivit unei legi adoptate deja de Camera Deputaţilor şi trimisă preşedintelui Iohannis spre promulgare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit.
 
În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în legea energiei termice. 
 
Specialiştii spun însă că termenul este foarte scurt, iar legea nu va putea fi aplicată atât de repede. „Nu cred că există posibilitatea ca într-un termen aşa de scurt să se realizeze o lucrare aşa de amplă. Nici nu ar fi sănătos, când toate firmele ar fi solicitate să aibă o astfel de activitate ar exploda preţurile. În lipsa unui astfel de sistem oamenii nu cuantifică importanţa respectivei forme de energie şi se face risipă”, a declarat pentru Digi24 Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
 

Cât costă montarea contoarelor sau repartitoarelor

 
Costul montării repartitoarelor variază în funcţie de numărul de calorifere, astfel încât pentru o garsonieră se va plăti între 70 şi 100 de lei, pentru un apartament de două camere între 280 şi 400 lei, iar pentru un apartament de patru camere peste 500 de lei.
 
Pe lângă costurile cu repartitoarele, consumatorii vor plăti şi pentru citirea lor, dar şi pentru interpretarea datelor. Pentru un apartament cu patru calorifere, doar aceste costuri suplimentare se ridică la aproximativ 15 lei lunar. 
 
Dacă în rândul locatarilor părerile sunt împărţite, administratorii de bloc spun că există avantaje, cheltuielile cu căldura fiind mult reduse în cazul în care există repartitoare.
 

Amenzi de până la 1.000 de lei

 
Aşadar, până la finalul anului, fiecare apartament ar trebui să aibă un contor individual de măsurare a energiei termice, atât pentru apă caldă, cât şi pentru căldură. Dacă nu se poate, se vor monta obligatoriu repartitoare de costuri.
 
Obligaţia se aplică doar apartamentelor racordate la reţeaua de termificare, nu şi celor care au ales deja centralele termice pe gaz, în practică fiind întâlnite situaţii în care în acelaşi bloc sunt şi apartamente racordate la reţeaua de termoficare şi apartamente debranşate deja.
 
Legea stabileşte şi sancţiuni pentru cine nu montează până la sfârşitul anului instrumentele de măsurare, şi ele variază între 500 şi 1.000 de lei.
 
Doar în Capitală sunt aproximativ 550.000 de apartamente unde ar trebui montate repartitoare.
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările