Românii nu-şi negociază salariul la interviu, deşi unii angajatori ar fi dispuşi să le ofere mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai puţin de jumătate dintre candidaţii care se prezintă la un interviu negociază salariul, deşi suma oferită de companie poate fi mărită de regulă cu până la 25%, afirmă peste şase din zece angajatori. Şi mai puţini sunt cei care îşi negociază beneficiile extra-salariale, arată datele celui mai recent sondaj BestJobs.

Românii se feresc să îşi negocieze salariul la interviu, deşi angajatorii sunt dispuşi să ofere mai mult

Astfel, aproape un sfert dintre angajatori spun că sub 10% dintre candidaţii care se prezintă la interviu negociază salariul oferit, în timp ce aproape 40% afirmă că între 10 şi 50% dintre cei intervievaţi fac acest lucru. Doar unul din zece recrutori susţine că procentul candidaţilor care îşi negociază salariul este între 75 şi 100%.

Cu toate astea, peste şase din zece angajatori spun că salariul oferit unui candidat este negociabil. În cea mai mare parte (56,6%), recrutorii declară că suma oferită poate fi negociată cu până la 25%. Pentru aproape unul din zece angajatori, candidatul poate negocia cu peste 25% suma oferită. În schimb, circa trei din zece recrutori susţin că nu există nicio marjă de negociere. 

Bărbaţii negociază mai mult decât femeile

În general, cei mai mulţi candidaţi care îşi doresc negocierea salariului sunt bărbaţii (46%), în timp ce sub o treime dintre femei abordează acest subiect, conform răspunsurilor oferite de angajatori. 

Când vine vorba despre beneficiile extra-salariale, peste jumătate dintre recrutori (53%) spun că sub 10% dintre candidaţii care se prezintă la interviu negociază şi aceste drepturi.  

De cealaltă parte, peste patru din zece angajaţi (42%) susţin că acceptă de regulă salariul oferit de angajator din prima, fără nicio negociere, în timp ce doar doi din zece candidaţi negociază oferta salarială. Există totuşi şi angajaţi (34% dintre respondenţi) care spun că obişnuiesc să negocieze atât salariul, cât şi pachetul de beneficii extra salariale.

Printre beneficiile extra-salariale negociate de candidaţi, la un interviu, cele mai cerute sunt programul flexibil de lucru, pentru circa 47% dintre respondenţi, bonusurile de performanţă (44%) şi trainingurile / cursurile de şcolarizare plătite de firmă pentru dezvoltare profesională (30%).

Alte beneficii care sunt de obicei negociate sunt acoperirea totală/parţială a cheltuielilor de transport (25,3%), maşină de serviciu (24%), posibilitatea de a lucra de acasă (19%) şi asigurare privată de sănătate pentru toată familia (18,5%). 

În acelaşi timp, atunci când candidaţii sunt întrebaţi,  în cadrul interviului, de aşteptările salariale, cei mai mulţi dintre ei - trei din zece - menţionează nivelul salarial actual. Alţi 28% adaugă între 10 şi 25% la salariul actual, unul din zece adaugă până la 50% în plus şi 8% adaugă cel mult 10%. 

Dintre angajaţii care spun că nu negociază oferta salarială sau beneficiile, aproape doi din zece afirmă că nu se simt confortabil să ceară mai mulţi bani, alţi 14% se tem că nu vor fi acceptaţi la interviu sau că vor părea lacomi (12%). 

Sondajul a fost efectuat în perioada 3 iunie -21 iunie 2019, pe un eşantion de 210 companii şi 1.100 utilizatori de internet.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite