Românii din Marea Britanie îşi caută de lucru în alte state europene, deşi salariile sunt mai mici: „Aici nu prea mai rămâi cu nimic“

Românii din Marea Britanie îşi caută de lucru în alte state europene, deşi salariile sunt mai mici: „Aici nu prea mai rămâi cu nimic“

FOTO Arhivă

Brexitul îi forţează pe muncitorii români din Marea Britanie să îşi găsească de lucru în alte state europene, deşi salariile sunt mai mici, potrivit Ştirilor ProTv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prima destinaţie este Germania, care are nevoie de forţă de muncă în agricultură sau transporturi, dar salariile sunt mai mici decât în Marea Britanie, de circa 2.000 de euro pe lună, potrivit Ştirilor ProTv. În plus, după scandalul de anul trecut,  condiţiile de muncă din Germania au fost reglementate în favoarea angajaţilor străini.
 
„Noi lucrăm cu nişte companii de transport. Transportat de la aeroporturi sezonieri, oameni, turişti, acum cu Brexitul am înţeles că multe companii cu care lucram noi o să închidă. Chiar am discutat cu nişte prieteni şi vrem să ne orientăm către Germania, pentru că acolo, după calculele noastre, rămânem cu mai mulţi bani după ce plătim dările la stat. Aici, din păcate, nu prea mai rămâi cu nimic şi nu prea mai rentează să stăm departe de familii. Măcar dacă stăm departe, să le trimitem şi ceva bani”, a declarat un român din UK.
 
De la începutul anului, Regatul Unit a impus vize şi selectează angajaţii în funcţie de calificare şi de studii. Muncitorii trebuie să dovedească că au oferte de lucru, salariu corespunzător şi cunosc limba engleza. Or, mulţi români lucrează acolo la negru.
 
Inclusiv pe paginile de socializare, românii caută informaţii şi vor să ştie cum este traiul în Germania.
 
Cele mai multe locuri de muncă sunt în agricultură şi în industria cărnii, unde salariile pot ajunge până la 2.000 de euro.
 

Românii, a cincea cea mai mare minoritate din Germania

Pentru a lucra în Germania, muncitorii străini trebuie să demonstreze că sunt angajaţi, plătesc chirie, au asigurare medicală şi cunosc la un nivel minim limba.
 
Potrivit datelor, românii au ajuns a cincea cea mai numeroasă minoritate din această ţară. Peste 850.000 de locuitori din Germania sunt români, arată cele mai recente date publicate de biroul german de statistică.
 
Iar copiii români sunt a doua cea mai numeroasă populaţie rezidentă cu vârsta de până la 10 ani.
 
Numai într-o singură lună, aproape 80.000 de români au aplicat pentru un loc de muncă în Germania.
 

Statele în căutare de sezonieri în 2020

 
Germania anunţa anul trecut că are nevoie de 80.000 de muncitori sezonieri care să culeagă fructele şi legumele de pe câmp.
 
Şi Franţa reclama prezenţa a 100.000 de muncitori sezonieri pentru culegerea roadelor, după ce Marea Britanie anunţase că are nevoie de peste 50.000 de muncitori agricoli.
 
Cum încercările guvernelor din statele Uniunii Europene de a-şi redistribui angajaţii aflaţi în şomaj tehnic în agricultură au eşuat, site-urile de recrutare a forţei de muncă din străinătate s-au umplut de anunţuri, unele dintre ele oferind detalii privind câştigurile pe oră, săptămână sau lună, dar şi cheltuielile de transport sau cazare care trebuie suportate de angajaţii sezonieri.
 
10,05 euro brut/ oră la cules de roşii şi ardei în Olanda
 
 
Olanda avea nevoie de oameni pentru culesul roşiilor şi ardeilor. Salariul brut oferit pentru o astfel de muncă este, potrivit anunţurilor de recrutare de 10,05 euro/oră, circa 235 – 250 euro net pe săptămână „după ce se reţin taxele şi cazarea”.
 
Angajatorul oferea contract temporar de muncă, cu un program de 45/50 ore pe săptămână în plin sezon, dar costurile de cazare, de circa 90 de euro pe săptămână sunt suportate de angajat, cu promisiunea că „după 30 de săptămâni (cam cât ar dura sezonul – n. red.), două săptămâni de cazare sunt oferite gratuit, adică 175 de euro.
 
 
Locurile de muncă în agricultură în Germania sunt plătite cu 8 –9 euro/oră, salariu net, în special pentru culesul fructelor şi legumelor. Programul de lucru este de 9 – 10 ore/zi, 6 zile/săptămână. Angajaţii pot beneficia de un contract de muncă pe o perioadă de 2-3 luni cu posibilitate de prelungire, cazare din partea firmei germane şi 3 mese/zi.
 
Alte anunţuri de recrutare în Germania precizează că se oferă un salariu de 1.600 – 1.800 euro/lună pentru muncitori necalificaţi în agricultură, singurele cerinţe ale angajatorului fiind hărnicia şi seriozitatea candidaţilor. Locurile de muncă oferite sunt pe câmp, în hale de prelucrare a legumelor şi fructelor, în sere de plantat, la cules fructe de seon, angajatorul precizând că oferă salarii atractive, cazare, mâncare sau bani de mâncare şi contracte pe 2 – 6 luni cu posibilitate de prelungire.
 
Salarii în Franţa, Belgia şi Spania
 
În Franţa şi Belgia se caută atât muncitori sezonieri în agricultură, cât şi şoferi care să asigure transporturl recoltelor sau a oamenilor de la locul de cazare la locul de muncă şi înapoi. Salariul oferit este de 2.400 euro/lună, cu contract legal de muncă încheiat încă din România, cazare asigurată, concediu de 24 de zile/an, plata orelor suplimentare în cuantumm de 25% din salariu, asigurări medicale, dreptul la pensie, plus o alocaţie de 190 euro/lună pentru fiecare copil sau student care-şi însoţeşte părinţii la muncă.
 
Tot în Franţa se caută muncitori în domeniul horticol, cărora li se oferă 1.100 euro net/lună, cazare, transport şi contract pe perioadă determinată de 3 luni.
 
În Spania se caută muncitori care să culeagă usturoiul de pe câmp şi să îl ambaleze, plata fiind de 5 euro pe zi sau 2,50 euro/lada de usturoi, plus cazare şi transport contra-cost.
 
Salariul oferit în Austria este de 1.800 euro/lună, cazarea fiind gratuită „în condiţii bune”, angajatorul oferind o masă caldă/zi (prânzul), transportul de la locul de cazare la locul de munca, contract pe perioada nedeterminată şi asigurare medicală pe toată perioada contractuală”.
 
În Danemarca sunt căutaţi lucrători sezonieri pentru cules de roşii şi vinete, cărora li se oferă un salariu de 1.800 – 2.000 de euro/lună, angajatorul neoferind alte detalii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările