Românii şi banii. Cât de invidioşi sunt şi cât de mult îşi doresc „să moară şi capra vecinului”

Românii şi banii. Cât de invidioşi sunt şi cât de mult îşi doresc „să moară şi capra vecinului”

Cariera, vacanţele, bunurile materiale precum casa, maşina sau nu ştiu ce terenuri, telefonul ori alte device-uri, reuşitele copiilor sunt elementele de bază ale preocupării românilor, de cele mai multe ori invidia îngreunându-le modul de a gândi şi acţiona.

80% dintre români sunt invidioşi, cu precădere în situaţii profesionale, aceasta este concluzia primului studiu naţional ce măsoară comportamentele şi emoţiile care duc la lipsa coeziunii sociale şi care ne împiedică să formăm uşor comunităţi. Studiul este realizat de compania GfK, la cererea PressOne. 
 
Invidia este apreciată drept principala trăsătură negativă a românilor de către 23% dintre respondenţi, clasându-se pe locul doi, după credulitate, pentru care au optat 24%. 
 
76% dintre români pot invidia stilul de viaţă al celorlalţi, sursa principală fiind vacanţele. Aproximativ jumătate (46%) admit că sunt invidioşi pe vacanţele cunoscuţilor pe care ei nu şi le pot permite. 
 
Peste 50% dintre români sunt invidioşi pe colegii care muncesc mai puţin, dar câştigă mai mult decât ei. Unu din doi români e invidios pe posesiuni materiale, vestimentaţia fiind cea care declanşează cel mai des acest sentiment (în cazul a 21% dintre cei chestionaţi). Aceasta este urmată de maşină şi apartament (cu câte 14% fiecare) şi telefon (11%). 
 
Nici reuşitele copiilor unor cunoscuţi nu sunt neglijate, 16% dintre respondenţi admiţând că au un sentiment de disconfort atunci când află de realizările acestora.
 
Tinerii nu se lasă mai prejos: unu din doi tineri cu vârste între 18 şi 29 de ani îşi compară realizările cu ale anturajului şi devin invidioşi când se simt în inferioritate. Unu din cinci tineri resimte succesul altora ca pe o presiune neplăcută. Comportamentul se regăseşte mai frecvent în rândul utilizatorilor de reţele de socializare (Facebook, Instagram sau LinkedIn) şi este mai pronunţat în rândul bărbaţilor tineri decât în rândul femeilor tinere. 3 din 10 tineri sunt invidioşi pe prietenii care îşi permit să meargă mai des în cafenele şi baruri sau care poartă haine la modă. Doar unu din 4 tineri reuşeşte să îşi găsească motivaţie pentru propriile obiective atunci când este invidios.
 
Ce este invidia 
 
Conform psihologilor americani Gerrod Parrott şi Richard Smith, invidia este o reacţie emoţională negativă cu privire la calităţile, realizările sau posesiunile superioare ale unei alte persoane. Ea se manifestă prin comparaţia socială cu persoane care au un statut superior. Când acest comportament devine automat, atunci putem vorbi despre invidie. 
 
Cel care invidiază îşi doreşte avantajele altuia pentru sine sau doreşte ca acea persoană să nu le mai deţină. Invidia are drept consecinţe subminarea socială în grupuri de lucru sau înşelăciunea în negocieri. Deşi invidia poate sta uneori la baza dorinţei de a investi efort în îmbunătăţirea propriei poziţii şi, prin urmare, consecinţele ar deveni pozitive, ea este văzută în continuare ca un sentiment negativ, în opoziţie cu admiraţia, care este o emoţie pozitivă.
 
Cum definesc românii invidia 
 
Românii apreciază că invidia este un sentiment de frustrare, nemulţumire, răutate. Este văzută ca o boală care blochează şi stopează evoluţia noastră, care parazitează relaţiile cu ceilalţi şi pe care o transmitem de generaţii ca stil comportamental şi atitudine faţă de ceilalţi. „Este o boală. Nu mai vezi nimic”; „Nu poţi să te bucuri de nimic. Te stăpâneşte în sens negativ, nu mai este despre tine, ci despre ce face celălalt.”
 
Invidia, folosită de Ceauşescu ca armă politică împotriva „duşmanilor poporului”
 
„Într-un articol din 1871 despre viciile românilor, George Bariţiu (Bariţ) numea invidia «viţiul» nostru «naţional». Potrivit acestuia, vecinii noştri – bulgari, unguri – vedeau invidia ca fiind una dintre trăsăturile românilor, poate după deja faimoasa ospitalitate, prin care ne identificau şi deţineau. Maghiarii îşi mustrau conaţionalii invidioşi prin apelativul «valahule pizmăreţ» sau spunându-le «eşti mai pizmăreţ decât un valah». Nu doar cunoscutul istoric şi jurnalist se oprea asupra invidiei, ci şi preoţii în predicile lor aminteau de acest «viţiu naţional». 
 
 
Mai aproape de vremurile noastre, invidia a fost folosită de regimul comunist ca armă politică împotriva celor catalogaţi «duşmani ai poporului». Însă fiecare popor are cel puţin o trăsătură negativă. 
 
 
În acelaşi articol, Bariţiu scria: «Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească şi de ura îndelungată a sasului»”, explică Dumitru Lăcătuşu, doctor în istorie şi cercetător la Centrul de Consultanţă Istorică. 
 
„Ar fi o capcană să credem că manifestarea invidiei la români ar fi ceva cu totul deosebit – în sens negativ – faţă de alte societăţi. Studiul de faţă ne arată că principalele motive de invidie la români sunt aceleaşi ca aiurea. E adevărat că fiecare emoţie este codată cultural. Principala provocare e să detectezi acest «specific» în mod adecvat. 
 
 
De pildă, celebrul proverb «Să moară capra vecinului» are mai mult rolul social de ironizare a acestui comportament. Nu e un program de viaţă sau o regulă «din bătrâni», ci o constatare amară a unei atitudini condamnabile. 
 
Şi totuşi, care ar fi «specificul naţional» al invidiei? 
 
Începem să fim o cultură individualistă formată pe reziduurile unei culturi colectiviste. Acum, nu obştea, ci acela care are o casă mai mare şi o maşină mai impozantă impune standardul la care trebuie să se raporteze ceilalţi. 
 
 
Şi, cum accesul la resursele necesare acestui scop este o problemă, atunci nivelul de invidie poate şi mai exacerbat”, a comentat sociologul Ionuţ Butoi, lector universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Universitatea Bucureşti. 
 
„Există o triadă de emoţii negative care ne tulbură psihologic: invidia, gelozia şi rivalitatea. Ele sunt înrudite pentru că privesc felul în care oamenii se percep în raport cu posesia. Toate aceste emoţii pot fi controlate dacă ne percepem realist avantajele şi dezavantajele, pentru că meritocraţia bine gândită ameliorează apariţia acestor stări emoţionale negative”, consideră psihologul Aurora Liiceanu.
 
"Cercetările din psihologie arată că, pentru a ne dezvolta ca persoane şi a aspira spre achiziţii şi realizări superioare, este nevoie să fim în starea de spirit potrivită - aşa-numitul set mental de creştere. Nimic nu blochează mai mult această stare de spirit cum o face invidia, comparaţia negativă cu ceilalţi, faptul de a ne simţi ameninţaţi de reuşitele lor şi nefericiţi de pe urma împlinirilor lor. Asta blochează, apasă, consumă şi ne demotivează. 
 
Am tolerat prea mult, ca naţie, lucrurile care ne trag în jos. E timpul să le spunem stop, pe rând. Iar invidia este printre cele din vârful listei", este de părere psihologul şi psihoterapeutul Bogdan Ion, lector universitar la Facultatea de Psihologie a Universităţii Bucureşti. 
 
"Invidia joacă un rol central în societăţile în care viaţa este percepută ca un joc cu sumă nulă: dacă cineva are mai mult din ceva (bani, noroc, succes la sexul opus), atunci altcineva obligatoriu va avea mai puţin. Societăţile ţărăneşti, în prezent sau în trecutul apropiat cum este România, resimt în mod particular această invidie, întrucat oamenii percep succesul altora ca un cost la adresa propriei bunăstări. Şi nu întotdeauna se înşală, căci viaţa socială este deseori competitivă şi multe resurse sunt limitate. 
 
Terenurile agricole sunt finite şi cineva poate avea mai mult pământ doar dacă alţii vor avea mai puţin. 
 
Problemele apar când indivizii cred că sunt într-un joc cu sumă nulă, dar, în realitate, nu sunt, ceea ce este cazul în economia bazată pe specializare şi diviziune socială a muncii. Din fericire, modul în care îi invidiem pe ceilalţi se schimbă odată cu schimbările sociale. Din păcate, nu întotdeauna se schimba imediat şi în totalitate, căci capra vecinului poate şi acum bonusul de performanţă pe care colegul l-a primit şi noi, nu. 
 
Mai mult, instituţiile contemporane din economie sau politică pot încuraja jocurile cu sumă nulă în ciuda oportunităţilor de câştig reciproc. Aşa că să nu fim atât de preocupaţi de invidia pe care o simt indivizii, cât de structura de câştiguri şi oportunităţi pe care aceştia o înfruntă în viaţa lor", a comentat, la rândul său, antropologul Radu Umbreş, lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: