România rămâne pe dinafară în proiectul South Stream

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele din sud-estul Europei încep deja să-şi împartă porţiunea terestră a conductei South Stream şi să-i stabilească ruta în funcţie de propriile interese.

În acest timp, România nu poate face decât să aştepte studiul de fezabilitate al gazoductului, care ar putea fi gata abia la finele anului, şi să constate că, după împărţeala făcută de balcanici, nu prea mai are loc pe harta gazoductului.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, şi preşedintele sârb, Boris Tadici, au decis la finele săptămânii trecute pe unde va trece secţiunea terestră a conductei South Stream, a declarat Borisov, citat de RIA Novosti.

Conducta terestră va pleca din portul bulgar Burgas şi va ajunge la Sofia. În Serbia, gazoductul va trece pe lângă oraşul Dimitrovgrad, apoi va continua până în Grecia, la Alexandropolis, pe costa Mării Egee. „Gazoductul va trece oricum prin Sofia", a spus Borisov.

Românii - îmbătaţi cu declaraţii

La începutul acestui an, Gazprom îi promisese României posibilitatea de a face parte din proiect, în funcţie de rezultatele unui studiu de fezabilitate. Aceasta după ce premierul bulgar spusese că vrea să renunţe la proiect.

În urmă cu o lună, însă, Executivul de la Sofia a revenit asupra sentimentelor faţă de partenerii ruşi şi a semnat un acord de continuare a colaborării.

Deşi atât oficialii români, cât şi cei ai Gazprom spun că abia după studiul de fezabilitate se va lua o decizie finală privind traseul conductei, iată că planurile merg mai departe fără ca România să mai facă parte din vreo hartă, chiar şi provizorie, a gazoductului.

Oraşele Burgas şi Alexandropolis ar urma să fie legate şi de o conductă de ţiţei, respectiv Oleoductul Transbalcanic, concurentul proiectului Constanţa-Trieste, care este îngheţat de câţiva ani. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite