România este din nou campioană la scumpiri. Cea mai mare inflaţie din UE, pentru a opta lună la rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a avut din nou cele mai mari scumpiri din Uniunea Europeană, înregistrând pentru a opta lună la rând din acest an cea mai mare rată a inflaţiei dintre statele membre, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Rata inflaţiei din România a fost de 4,1% în luna august, cea mai mare din Uniunea Europeană. Aceasta este a opta lună la rând când România raportează cea mai mare rată a inflaţiei din UE.

Comparativ, şi în luna iulie 2019 rata anuală a inflaţiei din România a fost cea mai ridicată dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în luna iunie.

Ungaria a avut a doua cea mai mare rată a inflaţiei, în august, de 3,2%, urmată de Olanda şi Letonia (ambele 3,1%).

Spre comparaţie, cele mai mici rate ale inflaţiei au fost înregistrate în Portugalia (-0,1%), Grecia (0,1%) şi Spania (0,4%).

Rata inflaţiei în UE s-a menţinut stabilă la 1,4% în august, în timp ce în zona euro a fost de 1%.

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,9% în luna august a acestui an, de la 4,1%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite