Problema este că paraşuta de siguranţă prinde din ce în ce mai multe găuri ameninţătoare pentru „zborul“ economiei româneşti. După 2 ani de scădere a preţurilor de consum, se înregistrează o creştere a inflaţiei, puternic influenţată de reducerile succesive ale cotelor de TVA pentru diferite categorii de produse de pe piaţa internă şi accelerată de cotaţia petrolului pe piaţa mondială care bate ameninţător spre 100 de dolari/baril. Se preconizează că inflaţia totală va continua să crească şi în 2018, pe fondul intensificării presiunilor exercitate de cerere şi al estompării efectului produs de reducerile fiscale dezinflaţioniste – sau, în cazul accizelor, reducerile însele sunt inversate. Inflaţia este o gaură mare în paraşuta de siguranţă de care vorbeam.        

Apoi, deşi rata şomajului a scăzut constant şi se estimează că a atins 4,9% în trimestrul al treilea din 2017, cel mai scăzut nivel de mai mult de 20 de ani, deşi creşterea ocupării forţei de muncă a fost solidă, iar rata ocupării forţei de muncă a crescut la 69% în trimestrul al treilea din 2017, România vede cum pierde zi-de-zi forţa de muncă, atât din cauza migraţiei acesteia cât şi din cauza îmbătrânirii constante a populaţiei, iar oferta de forţă de muncă nu ţine pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei. Piaţa muncii se înăspreşte în urma creşterii angajărilor, odată cu o reducere a forţei de muncă din cauza emigraţiei şi a îmbătrânirii populaţiei. În acelaşi timp, România are un potenţial substanţial de forţă de muncă nefolosită şi câteva grupuri, cum ar fi tinerii, romii, şomerii pe termen lung şi persoanele cu dizabilităţi, se confruntă cu dificultăţi în accesarea pieţei muncii, susţine analiza realizată recent de Comisia Europeană. Piaţa muncii - o altă mare gaură în aceeaşi paraşută cu care ar trebui să scăpăm dintr-o aterizare forţată.

Cred că pe termen scurt România are încă resurse de a petici paraşuta. Dar costul acestor petice este achitat de fapt de un cec fără acoperire de sumă pe care generaţia de mâine va trebui să-l achite, înjurând generaţia de azi.

Continuând, sărăcia rămâne la un nivel ridicat, iar riscul ridicat de sărăcie este cauzat în principal de nivelurile mari de inactivitate. Creşterea economică puternică este însoţită de un nivel ridicat de inegalitate. România continuă să afişeze un decalaj uriaş între ritmul avansat de creştere economică şi nivelul extrem de redus de dezvoltare. Comisia Europeană (CE) a transmis recent României recomandările specifice de ţară, lansând totodată un avertisment cu privire la riscul foarte ridicat de sărăcie sau de excluziune socială. O altă gaură şi nu ultima.

Cum spuneam, dincolo de orientarea pe consum a creşterii economice din ultimii ani, încep să se vadă din ce în ce mai acut problemele structurale. Apar găurile din paraşuta de siguranţă, ceea ce ne-ar putea face să ne trezim cu o „aterizare forţată“, cum spun comisarii europeni. Dar riscul cel mai mare pe care îl văd eu acum, nu este o „cădere în bot“ pe termen scurt. Cred că pe termen scurt România are încă resurse de a petici paraşuta. Dar costul acestor petice (împrumuturi din ce în ce mai scumpe, realocarea spre prezent a banilor plasaţi pentru viitor - depozite, investiţii, fonduri de pensii, redirecţionarea bugetelor naţionale de investiţii către cheltuieli) este scris pe un cec fără acoperire de sumă pe care generaţia de mâine va trebui să-l achite, înjurând generaţia de azi.