România, evaluată de oficialii OCDE. Discuţii privind aderarea la organizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
oecd foto facebook/oecd

Oficialii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) se află la Bucureşti pentru a face o evaluare a impactului reformelor structurale asupra productivităţii şi competitivităţii economiei româneşti. Aceştia au avut miercuri o întrevedere cu reprezentanţi ai Ministerului pentru Mediul de Afaceri (MMACA), cu tema aderarea României la OCDE, ca membru cu drepturi depline, transmite ministerul.

Potrivit unui comunicat al MMACA, oficialii OCDE şi reprezentanţii MMACA au discutat despre importanţa corelării politicilor guvernamentale cu realităţile economice, în vederea îmbunătăţirii climatului investiţional şi a obţinerii unei dezvoltări durabile, bazate pe productivitatea şi competitivitatea companiilor româneşti.

Secretarul de stat Paula Pîrvănescu a reiterat, cu acest prilej, angajamentul ferm al României de a deveni ţară membră OCDE. „Suntem încredinţaţi că integrarea ţării noastre va aduce o contribuţie valoroasă acestei structuri. Priorităţile OCDE privind promovarea reformelor structurale sunt în deplină concordanţă cu interesele României”, a spus oficialul român, care a amintit, totodată, că România cooperează deja cu Organizaţia în cadrul mai multor grupuri de lucru pe întreprinderi mici şi mijlocii şi antreprenoriat.

Paula Pîrvănescu a prezentat reprezentanţilor OCDE demersurile Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat de susţinere a creşterii economice prin stimularea dezvoltării mediului de afaceri, atât prin programele de susţinere a IMM-urilor (Programul de internaţionalizare, programul Start-Up Nation, programul de microindustrializare), cât şi prin diferite alte structuri de suport al afacerilor, ca incubatoarele şi acceleratoarele de afaceri, clusterele inovative, centrele de inovare, parcurile industriale şi tehnologice. Legea prevenirii, legea privind parteneriatul public-privat, legea incubatoarelor au fost, la rândul lor, supuse atenţiei delegaţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Menţinerea trendului ascendent al investiţiilor străine rămâne, de asemenea, o prioritate a Executivului român, secretarul de stat Pîrvănescu informând, cu acest prilej, asupra obiectivului de promovare a proiectelor româneşti de investiţii strategice în parteneriat public-privat selectate de guvernul român.

MMCA transmite că aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în actualul program de guvernare. România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exerciţiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite