România a depăşit Ungaria în topul ţărilor atractive pentru investiţii, dar Europa Centrală şi de Est pierde din viteză

România a depăşit Ungaria în topul ţărilor atractive pentru investiţii, dar Europa Centrală şi de Est pierde din viteză

Investiţiile străine directe sunt în creştere în România

România a depăşit Ungaria în topul celor mai atractive ţări pentru investiţii străine în Europa Centrală şi de Est (ECE) în 2014, situându-se pe locul al treilea în regiune, fiind devansată de Polonia şi Cehia, iar dacă va menţine acest ritm ar putea ajunge pe locul 2 în 2015, potrivit unui raport realizat de către compania Ernst & Young.

„Primele două clasate se află pe o tendinţă descrescătoare în 2014 faţă de 2013, în timp ce atractivitatea României a crescut cu 2 puncte procentuale. Dacă se păstrează această tendinţă, România ar putea depăşi Cehia în anul 2015, devenind a doua ţară ca atractivitate pentru investitorii străini în statele Europei Centrale şi de Est“, conform raportului European Attractiveness Survey.
 
La nivelul anului trecut, România şi-a păstrat locul 10 în Europa privind numărul locurilor de muncă nou create prin investiţiile străine directe. Acestea au generat 6.157 locuri de muncă anul trecut, în scădere cu 13% faţă de anul anterior, când investiţiile străine directe au generat 7.114 locuri de muncă în România. 
 
Pe primele locuri în acest clasament s-au situat Marea Britanie, Franţa, Polonia, Rusia şi Serbia.
 
Investiţiile străine directe (ISD) au urcat anul trecut în România cu 26,8%, până la 2,71 miliarde euro, comparativ cu anul anterior, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima creştere de la începutul crizei.
 
Tendinţe îngrijorătoare
 
„Revenind la investiţiile străine atrase, CEE a scăzut în preferinţele investitorilor în 2013, pe fondul unei creşteri economice lente şi a condiţiilor economice instabile. Regiunea a atras cu 5% mai puţine proiecte de investiţii străine directe, în timp ce locurile de muncă generate au scăzut cu 4%“, se mai arată în raport.
 
Un semn deloc îmbucurător în regiune a fost scăderea motorului principal al investiţiilor, industria producătoare de automobile. Per total, proiectele de producţie s-au menţinut pe prima poziţie în regiune cu 410 proiecte. În acelaşi timp, regiunea a înregistrat o creştere cu 55% a proiectelor de cercetare şi dezvoltare, ceea ce marchează o creştere a valorii adăugate a proiectelor implementate.
 
La nivelul întregului continent, principalele pieţe în care investiţiile străine directe au înregistrat creşteri sunt Marea Britanie, Germania şi Franţa, în timp ce Spania şi Europa de Est s-au înregistrat scăderi.
 
Germania şi Marea Britanie, marile performere
 
Dintre cele mai importante pieţe, Germania a fost desemnată câştigătoare, cu un număr de proiecte de investiţii atrase mai mult decât dublu comparativ cu anul trecut. Marea Britanie a înregistrat o creştere mai modestă a numărului de proiecte de investiţii, de 12%, în timp ce Franţa a stagnat. Alţi câştigători din rândul pieţelor mari au fost Spania, Olanda, Rusia şi Irlanda. Primii cinci „perdanţi“ au fost din rândul pieţelor Est-Europene, ţări ca România, Ungaria şi Bulgaria, unde toate investiţiile s-au redus la jumătate în această perioadă.
 
IT&C, sectorul sănătăţii & biotehnologia şi energia sunt evidenţiate de către investitori ca sectoare cheie care vor susţine creşterea economică europeană în următorul deceniu.
 
Mai puteţi citi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: