România la Consiliul European– miza uriaşă. Progres versus stagnare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalurile dambovitene cvasiprezente umbresc aproape total ce se va discuta astazi si maine la Consiliul European. O tema de o importanta uriasa se afla pe masa decidentilor din Uniunea Europeana. Nu este vorba despre acordul pe care il va semna Moldova – tema are miza ei enorma. Nici macar nu este vorba despre crearea unei Uniuni Energetice, tema propusa de Polonia – o tema la fel de importanta.

Se va discuta ceva mult mai important. Se va pune pe masa o tema de care depinde daca 80% dintre tarile europene – includem Romania -  vor merge inainte cu mandrie si onoare sau vor sta cu capul plecat asteptand reintrarea in spiralele mortii din punct de vedere economic. Se va alege intre slabirea prin infometare sau nu. Vorbim despre traseul economic al Romaniei in urmatorii zece ani. Vorbim despre alegerea dintre mentinerea vitezei dupa decolarea din ultimii ani sau despre picaj.

Progres inseamna continuarea cresterii economice, crearea de locuri de munca, investitii in infrastructurile fizice si virtuale si cresterea convergentei reale. Inseamna posibilitatea de a aloca mai multi bani pentru educatie, sanatate, infrastructura, cofinantare de fonduri europene s.a.

Intrarea in spiralele mortii inseamna din nou cresterea incertitudinii, continuarea exclusiva a masurilor de austeritate, blocarea spatiului fiscal pentru stimularea economiei s.a. Inseamna continuarea unui experiment indus in 2008-2010 ale carui consecinte vor fi crestere economica redusa, marire marginala a nivelului de trai, gradualitate in convergenta reala. Pentru Romania acest scenariu are rezervate ramanerea in periferie, continuarea saraciei si mentinerea unei calitati scazute a infrastructurii.

Romania nu trebuie sa se sinucida economic alaturi de alte tari din UE. Romania a avut in perioada 2010 2013 a doua cea mai dura ajustare fiscal-bugetara din Uniunea Europeana dupa Grecia. Romania a facut un efort imens din punct de vedere bugetar pentru a-si plati datoriile indiferent ca vorbim de serviciul datoriei publice sau ca vorbim despre achitarea arieratelor la nivel central, local sau ca vorbim despre despagubiri acordate celor carora li s-au taiat salariile in 2010, despagubiri CEDO s.a. Romania trebuie sa continue mixul optim intre stimularea cresterii economice si rationalizarea cheltuielilor publice, intre reducerea poverii fiscale si nevoia imbunatatirii colectarii si minimizarea evaziunii fiscale, intre nevoia continuarii ajustarii fiscale si masuri de echitate sociala s.a.

Romania trebuie sa intre in randul tarilor care cer politici diferentiate de consolidare fiscala propuse de grupul de centru stanga. Romania trebuie sa sustina ca tarile care au facut consolidare fiscala dura (a se vedea si cazul Romaniei) sa aiba posibilitatea de dezvoltare prin reconsiderarea unor cheltuieli” privind cercetarea dezvoltarea inovarea, militare, cu educatia si sanatatea ca fiind investititii si scoaterea lor din calculul deficitului bugetar structural. Romania trebuie sa sustina analiza respectarii tintelor de deficit bugetar prin includerea separata cheltuielilor cu confinantarea fondurilor europene si a celor cu imbatranirea demografica.

Din decembrie 2011 vorbesc si scriu despre tintele sinucigase, gresit fundamentate si inadecvat formulate cu privire la traiectoria de ajustare fiscala. A te angaja in fata FMI si a CE prin Raportul de Convergenta 2012-2015 (fundamentat si finalizat in aprilie 2012) ca Romania poate sa duca o ajustare fiscala atat de dura presupune mult curaj, pentru a vorbi diplomatic. A-ti asuma atingerea tintei de deficit bugetar structural de 0,7% din PIB in 2014 este indrazneala (mai apoi s-a reusit amanarea atingerii tintei pentru 2015). A-ti asuma viteze de reducere a deficitului bugetar structural de 1,8% din PIB pentru a fi alaturi de Germania si Olanda in rigoarea bugetara este ca si cum ai accepta ca fiind ok slabirea prin infometare, de fapt o cale sigura spre boala.

Astazi si maine se va vedea alegerea noastra. Ne plasam rusinati in spatele uriasului care nu ne va duce niciodata in carca sau alegem demnitatea, asezandu-ne pe propriile picioare. Alegem status quo ul indicat de recomandari macroeconomice din carti, fara nicio legatura cu specificul economiei romanesti sau mizam pe componenta de dezvoltare. Vrem sa ardem etape sau nu. 

A-propos uitati-va putin si la ce angajamente isi iau si ce sustin prin institutiile UE Polonia, Austria, Spania, Portugalia, Italia… De ce aceste tari si-au negociat tintele de incadrare in Compactul Fiscal in 2017 sau 2018 si noi am mers cu 2015? Oare nu credem ca suntem mai viteji decat suntem in realitate?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite