FOTO România are 15 kilometri de poteci desfundate care au statut de Drum Naţional. Mergând pe ele fără rovinietă, şoferii riscă amenzi usturătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din totalul de 17.110 kilometri de drumuri naţionale (DN), 15 kilometri nu au niciun acoperământ asfaltic, nu sunt nici măcar pietruite, ci sunt pur şi simplu nişte fâşii de pământ, reiese din statisticile oficiale. Şi sunt drumuri naţionale, adică pe ele trebuie să plăteşti rovinietă, altfel rişti sancţiuni severe.

Pe lângă cei 15 kilometri de drumuri naţionale de pământ, România mai are şi 260 de kilometri de drumuri naţionale pietruite.

Restul de 16.612 kilometri sunt drumuri naţionale cu acoperământ asfaltic, arată datele comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.

Situaţia aceasta cu DN-urile de pământ este consemnată încă de la primele raportări statistice privind căile de transport ale României, respectiv din anul 2007.

Pe atunci, România avea 17 kilometri de poteci desfundate cu statut de drum naţional – ruşinea Europei – şi iată că în cei 7 ani trecuţi de atunci nu au fost modernizaţi decât doi kilometri.

Drumul Naţional 5A (în judeţul Giurgiu), Drumul Naţional 65D (în Argeş, la câţiva kilometri de Piteşti) şi Drumul Naţional 1T (în Sălaj) sunt tronsoanele care, deşi n-au fost pietruite, nici măcar asanate, sunt de pământ şi au pretenţii de DN.

Ce este drumul naţional

Drumul de interes naţional este cel care face legătura dintre Capitală şi oraşele reşedinţă de judeţ ori între reşedinţele de judeţ.

Acestea pot fi autostrăzi, drumuri expres, drumuri europene (E) sau drumuri naţionale (DN) principale sau secundare. Sunt drumuri care se află în administrarea CNADNR.

DN este, în principiu (!), şoseaua asfaltată, marcată corespunzător, prevăzută cu rigole şi cu benzi de refugiu, având o lăţime a părţii carosabile de cel puţin şapte metri.

Este clasificat ca „naţional“ pentru că are statutul de şosea de interes pentru întreaga ţară, iar accesul autovehiculelor se poate face numai plătind contravaloarea unei taxe numită generic rovinietă.

Legislaţia actuală prevede că, în preajma drumurilor naţionale, nicio construcţie nu poate fi amplasată la mai puţin de 50 de metri de axul şoselei.

image

Rovinietă sau amendă

Potrivit legislaţiei actuale, cine circulă pe drumurile naţionale fără rovinietă riscă sancţiuni care se calculează astfel: o parte fixă reprezentând amenda care poate ajunge la 1.000 de lei pentru autoturisme, respectiv 9.000 de lei pentru camioanele grele, plus o parte variabilă care înseamnă obligaţia de a achiziţiona o rovinietă pe un an.

Rovinieta pe un an începe de la 28 de euro pentru un autoturism şi sare de 1.200 de euro pentru camioanele de peste 12 tone.
 


40% din drumurile ţării, pietruite sau de pământ

Aproape 40% din drumurile publice din România sunt pietruite şi de pământ, şi doar o treime din întreaga reţea de drumuri, care însumează 85.000 de kilometri la nivel naţional, era modernizată la sfârşitul anului trecut, mai reiese din datele INS.

La sfârşitul anului trecut, drumurile publice totalizau 84.887 kilometri, din care 17.110 km (20,2%) drumuri naţionale, 35.587 km (41,9%) drumuri judeţene şi 32.190 km (37,9%), drumuri comunale.

Peste 93% din drumurile naţionale (15.956 de kilometri) erau modernizate, în timp ce drumurile judeţene erau modernizate în proporţie de 29% (10.304 km), iar cele comunale, de 9% (2.893 km).

La sfârşitul anului trecut, 29.153 kilometri (34,4%) din totalul reţelei publice de drumuri erau drumuri modernizate, 22.191 kilometri (26,1%) - drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 33.543 kilometri (39,5%) - drumuri pietruite şi de pământ.

Aproximativ 44,5% din lungimea drumurilor modernizate şi 52,3% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită la finele anului trecut.

94 de kilometri de autostradă construiţi în 2013

Din totalul drumurilor naţionale, 6.269 km (36,6%) erau drumuri europene, 644 km (17,1%) însumau autostrăzile, 270 km (1,6%) reprezentau drumurile cu trei benzi de circulaţie şi 1.704 km (10,0%) drumurile cu patru benzi de circulaţie.
Potrivit INS, anul trecut s-au construit 94 de kilometri de autostradă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite