Care criză? Păi, ceea ce traversează România în această perioadă este un fel de copy/paste după definiţiile din manuale: şomajul creşte, puterea de cumpărare a populaţiei se erodează, consumul de energie, carburanţi, produse industriale, mărfuri nealimentare şi chiar de alimente scade, băncile au reţineri exagerate în a da credite, piaţa imobiliară se contractează, nesiguranţa locurilor de muncă este tot mai mare, firmele fac tot mai greu angajări, taxele cresc...

Doar inflaţia este cumva mai temperată, dar dacă preţurile cresc mai lent nu înseamnă că nu cresc, aşa cum ar vrea banca centrală să percepem.

În primul semestru din acest an, afacerile din principalele sectoare de activitate au avut scăderi mai mult sau mai puţin abrupte şi doar printr-un remarcabil efort al statisticienilor Produsul Intern Brut a ieşit pe plus. Pe plus faţă de un prim semestru din 2012 când am avut şi viscole, şi turbulenţe politice cu devieri de curs valutar care au provocat economiei pierderi de ordinul miliardelor de euro.

Investiţiile străine – de care România a căpătat o nesănătoasă dependenţă – au coborât la cel mai jos nivel din ultimii 10 ani (ce mai cifră, 666 de milioane de euro în primele 6 luni!).

Media generală a şomajului a urcat spre 8%, nivel nemaiîntâlnit nici în anii de început ai crizei, iar în rândurile tinerilor a depăşit pragul de 20%. Firmele nu mai sunt în stare nici să angajeze, din cauza lipsei unei perspective clare de dezvoltare, nici să producă, având costuri tot mai mari, dar nici să vândă, piaţa fiind în plină contracţie. Pe scurt, traversăm o criză care a început prin a fi severă şi acum dă semne că devine cronică.

Poate că politicienii nu s-au săturat de atâta aşteptare, de atâta stagnare, de atâta criză şi derivă. Poate că nici n-au habar de toate astea. Ni se arată la televizor la fel de bine dispuşi, glumeţi şi „spirituali“ ca şi cum în această vară România reală n-ar fi avut nicio apăsare. Îşi aruncă, teatral, săgeţi otrăvitoare şi mănuşi belicoase care anunţă dueluri dramatice, ba ne aruncă şi nouă câte un balon cu speranţe dintre cele mai colorate.

Poate că politicienii nu s-au săturat nici de alarmele care ne arată în ce direcţie sumbră se îndreaptă economia, nici de semnele de cronicizare a crizei care, iată, în această toamnă va împlini cinci ani. Dar ceilalţi, românii obişnuiţi, oare nu s-au săturat?

Ştiu, e tare greu fără niciun sprijin, fără un proiect naţional, este practic imposibil să răzbeşti fără investiţii, fără o legislaţie stabilă, fără creditele băncilor, cu venituri tot mai mici şi cu preţuri tot mai mari, într-un mediu ostil oricărei iniţiative. Şi totuşi, români, vă implor: treceţi criza!

Traversăm o criză care a început prin a fi severă şi acum dă semne că devine cronică