Robusteţea sistemelor scade. Ce este de făcut? (3) Posibila soluţie: o revoluţie industrială

Cele evocate în partea a doua a acestei analize asupra sistemelor sugereaza căi de recuperare a robusteţei(rezilientei).

a) Mobilizarea resurselor interne. Chiar şi în societăţi avansate există rezerve de eficienţă semnificative. Nu mai vorbesc de un sistem ca al economiei româneşti, unde risipa de resurse este imensă². Acolo unde ineficienţa micro şi cea macro sunt mari, se poate întări robusteţea fără costuri suplimentare; se poate produce mai eficient şi, ceea ce sună,cred, paradoxal, pot creşte „rezervele” necesare sistemului ca tampoane (buffere).

Trebuie spus că mobilizarea de resurse interne nu echivalează automat cu diminuarea rezervelor în sistem. Am menţionat că un sistem robust are nevoie de „rezerve”, care îi măresc flexibilitatea, capacitatea de a amortiza şocuri. Mobilizarea de resurse ar însemna, în primul rând, o valorificare a rezervelor de eficienţă; adică, în economie, acelaşi PIB ar fi realizat cu un consum mai mic de resurse. Studenţii economişti cunosc noţiunea de curbă a posibilităţilor de producţie (PPC), ce ilustrează diverse combinaţii de producţie obtenabile în condiţii de eficienţă maximă şi în raport de preferinţele indivizilor.

Dar orice sistem real funcţionează înăuntrul frontierei PPC, întrucat fricţiunea este inevitabilă; sistemele mai puţin eficiente sunt mai îndepărtate de frontieră. Teoretic, cele mai mari posibilităţi de mobilizare a resurselor le au sistemele cu ineficienţe mari (în alocarea resurselor şi la nivel micro). Şi totuşi, mersul către frontiera PPC într-un sistem ineficient nu este uşor din cauza structurilor de rezistenţă.

Numai când presiunea către schimbare este suficient de mare (prin impulsuri interne şi externe) şi cănd “coaliţii de interese” în favoarea reformelor sunt mai puternice decât cele care preferă status quo-ul (vrând să continue să extragă rente), au loc străpungeri.

Deci, când mobilizarea resurselor interne se face prin valorificarea rezervelor de eficienţă (ceea ce implică un management mai bun al resurselor şi tehnologiilor disponibile) aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii (PIB) se realizează cu consum de resurse inferior.

Prin urmare, sistemul poate să îşi protejeze “rezervele”, în accepţia resurselor cunoscute şi mobilizabile de care are nevoie pentru a face faţă şocurilor³.

Mobilizarea resurselor interne este bine să fie însoţită de stabilirea de priorităţi.

În România, mobilizarea resurselor interne (valorificarea rezervelor de eficienţă, diminuarea risipei mari) cumulat cu o absorbţie mult crescuta a fondurilor europene,⁴ ar duce, probabil, potenţialul de creştere economică anuala la 3,5-4% de la 2-2,5%, cât este acum (sub impactul crizei).

Pentru România contează, mai ales în condiţiile de criză internaţională, stabilirea de dispozitive de asigurare de tipul acordurilor preventive cu parteneri externi (CE,FMI si Banca Mondială); aceste aranjamente stimulează reforme interne şi faciliteaza prezenţa pe pieţe financiare externe.

b) Relaţia între sectorul public (guvern) şi piaţă intră în vizorul eforturilor de a mări robusteţea sistemelor. La nivel de politici publice, accentul este bine să cadă pe furnizarea de “bunuri publice” care măresc robusteţea sistemului: educaţie şi sănătate publică, infrastructură, măsuri care au în vedere nevoia de distribuţie echitabilă/corectă a veniturilor (ceea ce nu înseamnă egalitarism); reforma sistemului financiar pentru a se asigura caracterul său de utilitate publică.

Bunuri publice (fără de care nu putem vorbi de coeziune, de sistem) au nevoie de guvernanţa publică eficientă. Sunt necesare reglementări ale pieţelor, care să minimizeze abuzul de poziţie dominantă, producţia de bunuri/servicii rele.

Statul este necesar în momente de restriste, când intervenţii energice sunt urgente; este singurul care poate mobiliza resurse mari în lupta cu pericole majore.

Există situaţia când slăbirea robusteţei este cauzată de sub-investiţii, de miopia în politici publice. Aici sunt resurse de pus la bătaie, uneori pe termen lung; este vorba de a optimiza procesul investiţional intertemporal. Această logică este valabilă pentru bunuri publice, dar şi la nivel de organizaţie individuală (de pildă, sunt firme care nu investesc suficient în capital uman, în dispozitive de securitate, etc).

c) Reforme instituţionale. Unde corupţia este endemică, unde “căutarea de rentă” foloseşte permisivitatea legilor şi erodează performanţa economică sunt necesare reforme instituţionale profunde. Ieşirea din comunism nu echivalează automat cu construcţia de instituţii performante. Ceea ce Acemoglu şi Robinson şi alţii subliniază este valabil pentru societăţi post-comuniste; este necesar să se treaca de la “instituţii extractive” la unele “inclusive”, care să consfinţească funcţionarea statului de drept şi a unor buni reguli şi practici.

Ajustări în sistemul de asigurări sociale trebuie făcute fără a afecta minimul necesar pentru homeostaza sistemului (nu este însă facil de evaluat care sunt praguri critice). Societăţile (economiile) au praguri critice specifice, în funcţie de configuraţia locală a contractului social, care depinde de mulţi factori.

Reforme pot avea loc şi în state industrializate (cu economii mature) pentru a creşte robusteţea sistemului, pentru a mări performanţa economică. Criza actuală a reliefat, în opinia mea, superioritatea “modelului” cvasi-corporatist german, care se bizuie pe dialog între parteneri (partide politic/guvern, cercurile de afaceri, sindicate), inclusiv la nivel de firmă (prin mitbestimmung)⁵ şi care nu a neglijat producţia industrială autohtonă.

d) Problema corectitudinii (fairness) devine mai acută în perioade dificile, când oamenii sunt mai atenţi la inechităţi, la funcţionarea defectuoasă a instituţiilor. Tocmai pentru a preveni răspândirea cinismului, nepăsarii, egoismului, este necesar ca şi corectitudinea să fie promovată de liderii politici. Coeziunea socială, robusteţea(rezilientă) sistemului depind de modul în care se operaţionalizează contractul social între cetăţeni şi putere.

e) Moderarea asteptărilor oamenilor având în vedere că se intră într-o perioadă cu ritmuri de creştere economică mult diminuate (se profilează o stagnare economică pentru cea mai mare parte a UE, pentru o perioadă lungă de timp); este nevoie de măsuri care să întărească sentimentele de solidaritate, de grija faţă de natură. Aici putem discuta şi despre aspectul identitar, de funcţionarea unui ethos colectiv, care poate mări robusteţea unui sistem. Dar patriotismul, ca trăsătura benefică, nu este acelaşi lucru cu un naţionalism, populism deşanţat, ce poate conduce la politici publice greşite şi la ostilizarea partenerilor– ceea ce ar conduce, finalmente, la o stare mai rea a sistemului regional (internaţional), dacă şi partenerii ar reacţiona în mod similar. Există şi varianta izolării celui care încalcă regulile/principiile de bază ale regimului internaţional.

f) Lanţurile de aprovizionare (supply chains) de bază reclamă dispozitive de back up, rezerve, o optimizare care care să ţină cont de riscuri ale distanţelor foarte lungi)⁶. Se manifestă, de altfel, un proces de “revenire la matcă”, de reapreciere a utilităţii proximităţilor ca mijloc de diminuare a riscurilor, ceea ce nu înseamnă că pieţele se închid. De asemenea, un sistem (economie) este bine să îşi diversifice pieţele de desfacere ca şi sursele de investiţii, pentru a diminua vulnerabilităţi.

Costul de oportunitate al neîngrijirii pământului creşte exponenţial în condiţiile crizei ecologice; este nevoie de o politică fermă de protecţia pământului agricol în România, care este şi un activ al UE. Politica Agricola Comună (CAP) trebuie să ţină cont de criza ecologică.

g) În industria financiară este nevoie de o reformă care să conducă la simplitate, ce în sine poate furniza mai multa robusteţe; tot aici este nevoie de mecanisme de back up, de reguli de conformare şi prudenţialitate internă mai riguroase. Acestea din urmă sunt necesare oriunde, pentru a reduce vulnerabilităţi. Băncile centrale trebuie să treacă de la atenţia acordată prevalent stabilităţii preţurilor, la una de ansamblu, care include grija pentru stabilitate financiară; stabilitatea preţurilor nu garantează, ipso facto, stabilitatea financiară.

Pe plan internaţional este nevoie de un regim care să reducă din funcţia destabilizatoare a finanţelor. FSB (The Financial Stability Board), BIS (The Bank for International Settlements), instituţii publice specializate din SUA şi UE au de jucat un rol esenţial în acest scop. Cei care spun că avem nevoie de un nou Bretton Woods⁷, au dreptate, în opinia mea. Actorii cu greutate în spaţiul global (în special SUA) trebuie să fie conştiente de externalităţile pe care acţiunile lor le produc.

h) O globalizare negestionata cauzează mai multe necazuri decât beneficii. Dacă globalizarea nu va fi gestionată, putem cunoaşte o inversare forţată a procesului, cu protecţionism virulent, cu formarea de blocuri comerciale inamice (aşa cum s-a întâmplat la finele sec XIX şi în perioada interbelică din sec XX).

i) Reforme ale structurilor de guvernanţă în UE (ale zonei euro) care să stăvilească forţele centrifuge. Altminteri, proiectul european este ameninţat, ceea ce poate renaşte strigoi ai trecutului. Politicile de coeziune trebuie să devină mult mai eficace pentru a repara “fracturi” în UE, în zona euro. Există o distribuţie a activităţilor economice (industriale) care creează asimetrii periculoase, diferenţe mari în capacitatea de a amortiza şocuri.⁸

j) O conduită atentă faţă de natură implică luarea în calcul a noxelor pe care acţiunea umană le produce; firmele trebuie să suporte costurile externalităţilor negative pe care le produc.

k) Atitudinea liderilor, a elitelor politice. Unde se produce un divorţ, un “disconnect” între acestea şi cetăţeni lucrurile nu au cum să nu se strice. Fără responsabiltate, instituţii democratice care să oblige la “dare de seamă” (accountability), se cască o falie ce măcina un sistem, îi subminează robusteţea. Această observaţie este valabilă şi înăuntrul UE, în relaţia între instituţii europene şi cetăţenii statelor membre.

De la lideri se aşteaptă să ofere speranţă, o perspectivă că sistemul poate funcţiona mai bine! Încrederea în lideri este esenţială pentru mobilizarea resurselor interne, pentru depăşirea unor momente dificile.

i) Informaţia corectă şi la timp devine un ingredient esenţial pentru protejarea robusteţii sistemului. Contează mult dacă această informaţie este utilizată în mod adecvat, dacă guvernele au capacitate de procesare⁹ corespunzătoare. Intervine aici calitatea leadership-ului, care este de citit şi prin prezenţa în poziţii de decizie cheie a unor persoane bine pregătite. Funcţionarea unor mecanisme de selecţie a celor ce iau decizii face parte din procesul de mobilizare a resurselor interne.

În UE şi NATO colaborarea de natură informativă joacă un rol special în relaţiile dintre state.

m) Reexaminarea algoritmilor în luarea deciziilor implică o analiză mai “rotundă” (holistică), care să facă apel la un evantai cât mai larg de informaţii şi care să ţină cont de posibile evenimente extreme (lebede negre/black swans); atragerea experţilor la procesarea info brute şi la formularea punctelor de vedere ajută decizii mai bune (sigur, se pune aici problema accesului la info clasificată, dar care nu este insurmontabilă)

În loc de concluzie: este o noua revoluţie industrială soluţia?

Este posibil ca marea criză de acum să ne plaseze pe un downswing al unui ciclu foarte lung, tip Kondratiev (Schumpeterian), care s-ar suprapune şi cu o deteriorare a stării morale, un fel de sindrom spenglerian. Se poate ieşi din aceste chingi, ale ciclurilor lungi? Teoretic ai zice că da, daca s-ar împleti noi castiguri tehnologice (o nouă revoluţie tehnologică) cu o resuscitare a valorilor morale. Unii (Garri Kasparov, Peter Thiel, Robert Gordon, etc) nu cred într-o nouă revoluţie industrială; Kenneth Rogoff nu este aşa sceptic, în timp ce alţii mizează pe nanotehnologie, biologie moleculara, neuroştiinţă, materiale noi, etc. Problema este, în esenţă, a timpului pe care îl avem la dispoziţie pentru a depăşi bariere. Omenirea, dacă va evita un cataclism nuclear şi pandemii ce ar duce-o spre extincţie, poate cunoaşte noi salturi tehnologice, care ar catapulta-o într-o altă eră –să ne gândim la explorarea altor planete, la posibilităţi născute de ruperea dependenţei de resurse epuizabile ale Terrei. Dar timpul contează decisiv, având în vedere provocările prezentului şi viitorului imediat. Oamenii concreţi, cei mai mulţi dintre ei, judecă viaţa lor, a copiilor lor, adică prezentul şi deceniile imediat următoare şi mult mai puţin perspectiva îndepărtată.

Cât priveşte şansa ca o nouă revoluţie industrială să redreseze competitivitatea unor ţări industrializate în competiţia globală sunt multe de discutat. Întrucat economiile emergente din Asia participa tot mai intens la procesul inovaţional fructificand noile tehnologii. SUA par să fie mai bine înzestrate decât Europa în privinţa capacităţii de a promova şi capitaliza noi tehnologii; posedă şi o excelentă, încă inegalabilă, în mediul academic de vârf.¹⁰

În final, aş mai spune ceva: tehnologia în sine nu rezolvă probleme sociale, conflicte între grupuri de oameni. Aşa cum se face distincţie între hard şi soft power, tot astfel se cuvine să căutam rezolvări în ţesutul economic şi social, în raporturile dintre oameni, aşa cum se configurează acestea în alocarea resurselor, producţie şi distribuţia veniturilor. Altfel spus, este bine ca cetăţenii să fie stimulaţi, chiar ajutaţi să fie mai “independenţi” (englezii ar spune self-reliant). Dar rezolvarea de fond nu se poate face prin practicarea unui darwinism social; o astfel de cale ar fi întoarcere în timp, ar conduce la barbarie. Trebuie ca guvernele să găsească o traiectorie ce ar concilia nevoia de redimensionare (ajustare în raport de posibilităţi) a bunurilor publice oferite de stat (care să apere principiul “şanselor egale”), cu mai mare bizuire a oamenilor pe eforturi proprii şi cu măsuri care să repare sentimentul de echitate –în sensul evitării “socializării pierderilor” în timp ce unele sectoare economice (finanţa, mai ales) sunt apărate fiindcă prezintă “riscuri sistemice”.

PS.text pe baza expunerii făcute la simpozionul organizat de Academia Română şi Ministerul Apărării: “Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere. Intelligence, cunoaştere strategică şi decizie”, 26 noiembrie 2012.

Robusteţea sistemelor scade. Ce este de făcut? (1)

Robusteţea sistemelor scade. Ce este de făcut? (2)

Referinte selective

- Acemoglu, Daron and James Robinson (2012): “Why Nations fail? The Origins of Power, Prosperity and Poverty”, New York, Random House

- Bremmer, Ian (2012), “Every nation for itself. Winners and losers in a G-zero world”, New York, Portfolio

- Colvin, Geoff (2012), interview with admiral Michael Mullen:“Debt is still biggest threat to US security”, CNNmoney, 10 May

- Haldane, Andrew (2009), ‘Rethinking the financial network”, Bank of England policy paper,

- Fukuyama, Francis (2011), “The Origins of Political Order”, London, Profile Books

- Gladwell, Malcolm (2002), “The Tipping Point. How Little Things Can Make a Big Difference”, New York, Little, Brown and Company

- Kennedy, Paul (1992), The Rise and Fall of Great Powers”, New Haven, Yale University Press

- Krugman, Paul (1991), “Geography and Trade”, Cambridge (US), MIT Press

- Kasparov, Garry si Peter Thiel (2012), “Our dangerous illusion of technological progress”, Financial Times, 9 November

- Lamfalussy, Alexander (2000), “Financial crises in emerging markets”, New Haven, Yale University Press

- Lieberman, Robert (2011), “Why the rich are getting richer”, Foreign Affairs, January

- Minsky, Hyman (1986), “Stabilizing an unstable economy”, New York, Mc Graw Hill

- National Intelligence Council, “Global Trends 2030” Washington DC, comentate de Ian Bremmer in “China is the elephant in the situation room”, 24 december 2012, Reuters

- Prigogine, Ilya (1977), “Self-Organization in Non-Equilibrium Systems” Wiley

- Rodrik, Dani, (2007), “One economics, many recipes”, Princeton, Princeton University Press

- Rogoff, Kenneth (2012), “Innovation crisis or financial crisis”, Voxeu, 12 November

- Sinn, Hans Werner (2012), “The Green Paradox”, Cambridge, MIT Press

- Shiffrin, Anya (2012), “The tide goes out in Spain”, Reuters, 27 December

- Spence Michael, (2012) “Underinvesting in resilience”, Voxeu, 19 November

- Stiglitz, Joseph (2010), “Risk and global economic architecture. Why full integration may be undesirable”, Proceedings, American Economic Review, May, pp.388-393

- Taleb, Nassim (2007), “The Black Swan”, New York, Random House

-……………… 2012), “Anti-fragile: things that gain from disorder”, New York, Random House

- Traynor, Jan, (2011), “US defence chief blasts Europe over NATO?, 11 June

1 Trebuie spus ca exista procese cu evolutie inexorabila, ce cu greu pot fi contracarate. Totusi, cresterea entropiei precum emisia de carbon reclama actiune neg-entropica.

2 Potrivit datelor UE cheltuielile cu bunuri de capital in Romania facute de bugetul public in ultimul deceniu au fost de cca 5% din PIB, un nivel dintre cele mai inalte in Uniune. In fapt, daca observam ce s-a materializat este ca si cum bugetul public ar fi cheltuit intre 2-2,5% din PIB. Restul este risipa, extractie de rente.

3 O analogie poate fi facuta cu cresterea veniturilor fiscale intr-o economie unde ineficienta colectarii este mare. Combaterea evaziunii fiscale si extinderea bazei de impozitare pot aduce venituri suplimentare considerabile. In Romania eficienta colectarii este mult inferioara celei consemnate in cele mai multe dintre tarile UE (incasarile fiscale autohtone sunt de 27-28% din PIB fata de o medie de 39-40% in UE).

4 Si absorbtia fondurilor structurale si de coeziune este discreditanta pentru institutiile autohtone nivelul sau fiind printre cele mai scazute in UE

5 Si in Italia functioneaza structuri corporatiste, dar performanta sistemului (robustetea sa), in ansamblu, este inferioara celei din Germania. In Italia exista extractia de rente din sistemul public ca si rezistenta la schimbare sunt semnificative. Cu aceste fenomene se lupta guvernul Mario Monti

6 Este de revazut modelul de aprovizionare “just in time”

7 Este vorba de acordurile de dupa al doilea razboi mondial, care au pus temelia sistemului financiar international, inclusiv prin crearea FMI si a Bancii Mondiale.

8 Paul Krugman anticipa cu ani buni inainte de formarea zonei euro ca moneda unica va accentua diferentele ca distributie a activitatilor industriale, o “mezzogiornificare” a Sudului zonei (1991,p.80)

9 Drept este ca si cei care furnizeaza informatie trebuie sa fie atenti ca procesarea interna (in cadrul serviciilor de informatii) sa nu altereze caracterul informatiilor.

10 Europa 2020 este un program destul de vag, slabit de criza economica actuala.