Retailerii, de acord să vândă carne de oaie în supermarketuri. Dar numai dacă e tranşată

Retailerii, de acord să vândă carne de oaie în supermarketuri. Dar numai dacă e tranşată

FOTO news.ro

Reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) s-au întâlnit marţi, la sediul Ministerului Agriculturii, cu crescătorii de ovine pentru a discuta despre posibilitatea vânzării cărnii de oaie şi în marile lanţuri de magazine.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Reprezentanţii retailerilor i-au asigurat pe cei care au luat parte la discuţii că există deschidere şi disponibilitate pentru a comercializa produse româneşti în marile lanţuri de magazine, fie că este vorba de carne şi produse din carne de oaie, ori din alte tipuri de carne, fructe, legume etc., cu condiţia să fie respectate anumite criterii. Între acestea, referindu-se la cele din carne de oaie îndeosebi, cei de la AMRCR au menţionat următoarele: carnea să provină de la abatoare autorizate, să fie controlată sanitar-veterinar şi să fie tranşată”, a informat MADR.   
 
La rândul lor, reprezentanţii crescătorilor de ovine au precizat că animalele fermierilor sunt sacrificate în abatoare autorizate sanitar-veterinar, din acest punct de vedere fiind îndeplinite toate exigenţele impuse, dar au subliniat că este important să existe un dialog între producători şi comercianţi pentru a cunoaşte care sunt cerinţele consumatorilor, în aşa fel încât să existe interes de ambele părţi. 
 
În acest context, ministrul Petre Daea a afirmat că acest parteneriat între fermieri şi retail-eri trebuie să debuteze, chiar dacă mai sunt unele aspecte ce trebuie perfectate: ”Este important să înceapă corect această colaborare, avem animale bune în România şi în funcţie de cerinţele consumatorului sunt sigur, în timp, că se vor pune la punct toate detaliile”, a spus ministrul.
 
Reprezentanţii retailerilor au adăugat că sunt alături de producătorii români pentru a găsi cele mai bune soluţii în vederea dezvoltării unei relaţii de lungă durată în beneficiul consumatorilor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările