REPORTAJ A fost odată în Delta Dunării. Enigmaticul paradis care atrage turiştii, dar îşi pierde localnicii

În Delta Dunării, cea mai bine conservată deltă din Europa, turistul învaţă instinctiv să se integreze în peisaj FOTO Gabi Bucur

România are una dintre cele mai importante delte din lume, dar învaţă greu să folosească corect potenţialul enorm al zonei. Colţul de rai din sud-estul ţării trece printr-o perioadă a schimbărilor, în care speranţele oamenilor stau în turismul modern care ia avânt.

Delta Dunării nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri, dovadă stau miile de documentare, filme, cărţi, articole şi poveşti care au surprins momente din acest habitat, al cărui farmec natural trebuie înţeles şi prin profunzimea vieţii oamenilor. Noile generaţii din satele pescăreşti sunt împinse spre uscat în căutarea unor perspective viabile, iar cei rămaşi nutresc încrederea că ceva se va schimba.

„Adevărul Financiar“ a petrecut câteva zile pe apele Dunării, pentru a observa cum se scurge timpul pe canalele Deltei şi ce oportunităţi sociale şi economice există. Un ecosistem tot mai părăsit de oamenii locului, sătui de puţinele opţiuni cu care au crescut, dar din ce în ce mai frecventat de turiştii atraşi de sălbăticia conservată a naturii şi de ofertele ospitaliere tot mai diversificate.

Intrăm în Dobrogea pe podul Giurgeni – Vadu Oii, locul în care Dunărea a reuşit să-şi împace braţele, pentru ca, peste câteva sute de metri, acestea să se despartă din nou. Câţiva nori de vară trec peste parcurile eoliene din judeţul Tulcea. Umbrele lor străbat cele mai vechi forme de relief din ţara noastră: vechi munţi caledonieni şi hercinici, deveniţi, între timp, simple dealuri verzi. Şoseaua continuă prin localităţi ale căror nume anunţă toponimia zonei în care vom ajunge imediat – Nufăru, Băltenii de Sus, Mahmudia. Debarcaderul din Murighiol face trecerea de la pământ la apă. Motorul împinge barca pe canale întortocheate, iar câteva egrete ţâşnesc din vegetaţia de pe mal. Suntem în Deltă.

Drumul până în Deltă străbate relieful vechi din nordul Dobrogei FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

Viaţa din Deltă

Timpul încetineşte şi te îmbie la contemplare, iar fiecare strop de culoare există în dinamica dată de un vals liniştit al zonei. Un amestec de apă, sălbăticie, linişte, viaţă, asprime, simplitate, echilibru, instinct şi iar apă. Natura, redusă la cea mai fermecătoare esenţă.

Ajungem la Uzlina, un fost sat pescăresc aproape desfiinţat de inundaţii şi sistematizările comuniste. Din biserica şi gospodăriile de demult au mai rămas amintirile povestite de câţiva lipoveni care, acum, lucrează la complexurile hoteliere apărute aici.

Personalul bazei turistice este format din oameni din zonă. Au camere asigurate, astfel că nu sunt nevoiţi să facă naveta din Maliuc, Crişan, Caraorman ori Sfântu Gheorghe. Imaginea este reprezentativă pentru întreaga Deltă. Tinerii care nu au plecat îşi întemeiază familii şi muncesc la pensiuni şi hoteluri. Sunt răsfiraţi peste tot. „Soţia mea e menajeră, la o vilă din Crişan. Eu sunt ospătar, aici“, explică unul dintre băieţi. A venit la Uzlina, recent, alături de cumnatul său. Banii şi programul îi mulţumeau, dar, acum, fără să detalieze, spun că vor demisiona.

Canalele Deltei ţin loc de străzi, iar bărcile sunt „maşinile” oamenilor de aici FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

Aflăm de la un bătrân de ce nu prezintă interes un salariu de 2.000 de lei pe lună, cumulat cu masa şi acoperişul asigurate. „Izolarea, în primul rând. Ce să faci, ca tânăr, pe cinci metri pătraţi, înconjurat de apă, departe de cei dragi?“. Pentru alţii, sunt şi alte motive. Unii bărbaţi preferă să braconeze, în loc să fie bucătari, instalatori sau cârmaci, pe lângă pensiuni. Din o sută de kilograme de peşte, prins cu năvoade ascunse de ochii legii, scot cam o mie de lei pe zi. E de înţeles de ce măruntele amenzi nu îi sperie. „Cu banii obţinuţi îşi cumpără echipamente, bărci, alcool, îşi omoară timpul…“, explică bătrânul.

Vizavi, sunt două hoteluri plutitoare, venite parcă de pe Mississippi. Ambarcaţiuni de mari dimensiuni care rămân la umbra malului şi unde turiştii închiriază camere şi se plimbă pe punte, exact ca într-o pensiune.

Turistul din Deltă învaţă instinctiv să se integreze în peisaj. Atât românii, cât şi străinii încearcă să se confunde în discreţia celor de aici. E loc pentru toată lumea, iar necuvântătoarele, despre care mulţi ştim doar din manualele de biologie, au răbdare şi cu oamenii care ambalează prea mult motoarele. Vorba unui localnic: „Nu trebuie să uităm că noi am venit peste ele, nu invers“.

Un lipovean ars de soare recită natural şi tăios versuri dintr-un cântec tradiţional. Stă în picioare, într-o barcă. Reprezentaţia sa adună, lângă pontonul din lemn, o mână de turişti curioşi. Printre ei, un cuplu francofon, la vârsta a treia, care ascultă emoţionat. Sunt belgieni şi au venit în România special pentru spectacolul vieţii din Deltă.

Delta e un amestec de apă, sălbăticie, linişte, viaţă, asprime, simplitate, echilibru, instinct şi iar apă FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

Soarele coboară printre copaci şi asfinţitul devine splendid în oglinda lacustră. Masa de seară este formată doar din mâncare specifică, iar elementul nelipsit este, evident, peştele. Aici, aproape orice preparat conţine peşte: clasicul borş, ciorbele, saramura, friptura, pateul, chiftelele, sarmalele. Rodul unei ingenioase adaptări gastronomice.

Delta, un tablou inestimabil

Este dimineaţă. Începem o plimbare prin împrejurimi, cu destinaţia Sulina. În faţă, perspectiva unei călătorii prin labirintul de apă şi verdeaţă. Traversăm câteva canale şerpuite şi câteva lacuri întinse. Un bărbat cu barbă şi pălărie de pescar trage de vâslele unei bărci din lemn, desprinsă parcă din „Operaţiunea Monstrul“.

Traseul ne arată, pe lângă nuferi şi pelicani, şi alte mici comunităţi turistice. Delta Dunării este o formaţiune vie, unde oamenii trăiesc în simbioză cu fauna şi flora. Actuala viaţă economică de aici nu poate funcţiona fără pescuit şi turism. Dacă prima îndeletnicire este asigurată de un talent nativ, turismul trebuie învăţat şi înţeles. Vedem vile impunătoare care au alături panouri cu „de vânzare”, semn că, în trecut, unii patroni şi administratori au dat greş.

„Nu trebuie să uităm că noi am venit peste vietăţile de aici, nu invers“, un localnic al Deltei FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

„Turismul de Deltă” este o categorie aparte şi înglobează o sumedenie de alte forme: organizat sau pe cont propriu, de sejur sau de itineteriu, de sezon, de agrement, de recreere, sportiv, ştiinţific, cultural, pentru tineri, pensionari sau familii, rural, piscicol, culinar, de croazieră şi lista poate continua.

Delta, inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, adună până la 80.000 de turişti pe an. Cel mult un sfert sunt străini, în special nemţi, norvegieni, polonezi, italieni şi francezi. În medie, sejururile durează trei zile, dar în statistică nu sunt incluşi pescarii veniţi să stea la cort şi nici cei care închiriază camere de la localnici.

Cea mai bine conservată deltă din Europa asigură o mare parte din producţia de peşte a României şi este, totodată, sursa pentru cel mai bun stuf din lume, la mare căutare printre occidentalii bogaţi. O resursă regenerabilă, stuful este folosit în industria celulozei şi, mai ales, la construcţia de acoperişuri.

sursa video: YouTube

Odată intraţi pe canalul Sulina, dăm peste navele maritime şi fluviale de zeci de mii de tone, lungi cât un teren de fotbal. Surpinzător, curenţii provocaţi de „mastodonţi“ sunt neglijabili, deşi trecem relativ aproape de vasele de mare tonaj. Secretul marinăresc este că valurile trebuie tăiate mereu perpendicular, pentru a nu te răsturna.

Trecem de localitatea Crişan. La o aruncătură de băţ este Mila 23 a lui Ivan Patzaichin. Apa albicioasă şi tulbure pe care plutesc, an de an, milioane de tone de marfă, devine nerăbdătoare să se verse în valurile sărate ale mării. Pe maluri, apar tot mai des construcţii. O unitate militară şi şalupele ei rapide, clădiri vechi industriale şi câte o structură din lemn sau un semn pentru circulaţia navelor.

Braţul Sulina a fost modificat pentru a deservi şi coloşi de mii de tone, veniţi din apele oceanelor FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

Biletul pentru vaporul care acoperă ruta Tulcea-Sulina şi returul costă în jur de o sută de lei. Preferinţele sunt subiective. Unii sunt de părere că localitatea Sfântu Gheorghe, aflată mai la sud, la capătul braţului cu acelaşi nume, întrece în frumuseţe micul oraş portuar. Majoritatea compară plajele virgine ale celor două localităţi. Ajungem în Sulina.

Sulina, umbra cochetă a portului de odinioară

„(…) un oraş care iese din apă şi se ridică-ncet, încet, atras în vază (n.r. în câmpul vizual) ca de puterea unei vrăji. Este Sulina, limanul fericit în faţa căruia trag corăbiile mării şi ale Dunării – poarta largă prin care trec bogăţiile tuturor continentelor, purtate de la un capăt la altul al lumii, pe drumul neted şi fără pulbere al apelor“ – Alexandru Vlahuţă, în „România pitorească“ (1901).

Sulina uimeşte vizitatorii care vin pentru prima oară. Blocuri cu patru-cinci etaje sunt aşezate la câţiva metri de cursul fluviului. O stradă pavată ţine loc de promenadă. Oraşul cu 3.500 de locuitori nu este legat de reţeaua rutieră naţională, iar şalupele-ambulanţă ancorate în portul turistic sunt cea mai bună dovadă că, în Deltă, bărcile sunt înlocuitoarele maşinilor. Clădiri istorice, valoroase arhitectural, dar într-o stare de degradare, alternează cu edificii mai tinere. Magazine, terase, sucursale bancare, farmacii, primăria, căpitănia, toate, la câţiva metri de navele imense care circulă în legea lor. Imaginea vieţii în Sulina.

Promenada din Sulina păstrează o urmă nostalgică a trecutului FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

O linişte pătrunzătoare este emanată de străzile aproape pustii. Este vineri, ora amiezii. Două copile cu ghiozdane în spate ne indică traseul spre mare: „pe lângă catedrală, apoi treceţi de far şi de tabără, ajungeţi la cimitir şi mai mergeţi puţin“. Localnicii au o nuanţă aurie a pielii, rezultatul expunerii îndelungate la combinaţia locală de soare, vânt şi aer umed.

În 1856 s-a înfiinţat Comisia Europeană a Dunării, fapt care a pornit o dezvoltare rapidă a economiei din zonă. La sfârşitul secolului XIX, Sulina era porto-franco şi adăpostea zeci de mii de oameni, cu tot cu turiştii, marinarii şi negustorii care debarcau, pentru câteva zile, în pestriţa şi dinamica aşezare. Dunărea era „autostrada“ acelor vremuri, iar portul care străjuia întrepătrunderea apelor fluviale cu cele maritime primea tot mai multe cantităţi de mărfuri şi oameni, poveşti fascinante şi viaţă. Nu degeaba Jean Bart a rămas în memoria cititorilor prin „Europolis“, iar cartea lui Radu Tudoran a fos ecranizată, cu succes, în serialul de televiziune omonim „Toate pânzele sus“.

Sulina poate fi vizitată, la pas, în câteva ore FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

Trecem pe lângă impunătoarea catedrală ortodoxă Sfinţii Alexandru şi Nicolae, veche de peste un veac şi în plin proces de restaurare a exteriorului. Interesant este că aici se află tronul pe care a stat Alexandru Ioan Cuza, după Unirea din 1859. Intrăm pe străzile organizate ortogonal. Cele de la est la vest, paralele cu Dunărea, sunt denumite simplu, cu câte o cifră. Strada „II“ ne duce la Farul Comisiei Europene a Dunării de Jos, vechi de aproape 150 de ani, dar foarte bine păstrat.

Variantele de angajare sunt puţine şi în Sulina, cauza pentru care populaţia a scăzut atât de accentuat în ultimul deceniu. Aproape toate locurile de muncă vacante sunt în restaurante, pensiuni şi hoteluri. Din când în când, sunt căutaţi instalatori, tâmplari sau muncitori. Foarte rar, se mai eliberează câte un post „select“, într-un magazin, bancă, firmă sau în instituţiile de administraţie. Se construiesc câteva noi localuri şi hoteluri.

Dovezi ale perioadei glorioase şi cosmopolite prin care a trecut Sulina FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

Ajungem la cimitirul marin, unic în Europa. Şi aici se lucrează la recondiţionare. Mormintele sunt aşezate în funcţie de etnie şi religie: români ortodocşi, greci ortodocşi, protestanţi, catolici, ruşi lipoveni, evrei, armeni şi musulmani, de viţă nobilă sau simpli localnici. Delta este un adevărat muzeu etnografic şi un mozaic cultural. Mormântul piratului are şi el o legendă în spate şi poate fi recunoscut datorită însemnului gravat pe lespede, ce ilustrează un craniu cu două oase încrucişate.

Traversăm câmpul care separă oraşul de Marea Neagră şi ajungem la plaja cu, poate, cel mai fin nisip din România şi, totodată, capătul estic al ţării. O pustietate însorită. Singurii oameni sunt angajaţii unei terase şi două femei care se bronzează, în depărtare. Fără ochelarii de soare, totul pare colorat într-un crem albăstrui. Un ponton porneşte de pe plajă şi se avântă aproape de larg. În capăt, pe o placă, este scris un mesaj surprinzător: „Nu săriţi! Apă mică“. Este capătul Deltei, un loc care trebuie vizitat, măcar o dată în viaţă.

Finalul călătoriei prin Deltă: nisip fin şi valurile mării FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

În Deltă au rămas bătrânii

Judeţul Tulcea este al doilea cel mai puţin populat din ţară, după Covasna. Dacă în 1992 erau 270.997 de locuitori, în anul 2002 populaţia a scăzut până la 256.492, pentru ca în 2011 să ajungă la 211.622 de oameni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În oraşul Sulina, reprezentativ pentru zona Deltei Dunării, populaţia însuma 5.484 de locuitori în 1992. Treptat, oamenii s-au împuţinat, iar populaţia vechiului port a ajuns la 4.601 în 2002 şi 3.663 în 2011, cu aproape o treime mai puţini faţă de începutul anilor `90. La ultimul recensământ, în Sulina erau 618 persoane cu vârste de sub 20 de ani, 927 între 20 şi 40, 1.278 cu vârste între 40 şi 60 de ani şi 840 de peste 60 de ani, adică aproape 60% sunt trecuţi de 40 de ani.

Şomajul din judeţul Tulcea nu este cu mult peste media naţională. În aprilie 2016, rata şomajului a fost de 5,03%, lună în care media naţională a fost de 4,62%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. La capitolul „salarii”, Tulcea are venituri medii nete lunare cu 200-300 de lei mai mici decât media României, adică puţin peste 1.500 de lei, potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză. Preţurile din Deltă respectă media pieţei. O sticlă de doi litri cu apă minerală costă 3 lei, o sticlă de 2,5 litri cu Coca-Cola este 7 lei, mezelurile costă între 15 şi 30 de lei pe kilogram, iar un pachet cu biscuiţi are preţul de 2,5 lei.

Valul de turişti din 2013 nu a revenit în Deltă şi în următorul an, dar şi-a făcut simţită prezenţa în 2015, chiar dacă mai timid, când peste 63.000 de persone au vizitat Delta. Aeroportul din Tulcea, „poarta de intrare” a turiştilor străini în Delta Dunării, a fost închis, pentru reparaţii capitale, în august 2015, iar redeschiderea este programată pentru acest an.

Braconajul din Deltă, în 2015

Potrivit datelor Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, controalele din perioada aprilie-decembrie 2015 s-au finalizat prin aplicarea a circa 600 de avertismente şi peste 1.250 de amenzi, în valoare cumulată de aproape 200.000 de lei. Adică, o medie a amenzilor de 160 de lei.

Motivele au fost nerespectarea regulilor legate de pescuitul sportiv şi cel comercial, executarea unor lucrări de construcţie sau desfăşurarea unor activităţi economice fără autorizaţiile necesare, defrişări şi recoltări de stuf ilegale, campări în zonele neautorizate şi aruncarea deşeurilor în locuri nepermise.

Peisaje surprinse pe apele învolburate ale Braţului Sulina FOTO Gabi Bucur / Adevărul Financiar

În urma controalelor efectuate anul trecut, au fost confiscate circa 5.000 de unelte de pescuit, câteva pentru prinderea mistreţilor, două bărci şi un motor. De asemenea, au fost confiscate peste 7,5 tone de peşte, în valoare totală de peste 150.000 de lei, din speciile caras, crap, plătică, batcă, şalău, cegă, babuşcă şi somn. Totodată, au fost înaintate Parchetului 18 dosare penale ce au vizat 25 de persoane. Este o luptă continuă cu un fenomen înrădăcinat pe apele Deltei Dunării.