Renault a anunţat cea mai mare pierdere din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul francez de autoturisme Renault, proprietarul Dacia, a înregistrat în primul semestru din acest an cea mai mare pierdere din istoria companiei, de aproape 7,3 miliarde de euro, scrie Bloomberg.

De vină pentru această pierdere record ar fi alianţa Renault SA cu Nissan Motor Co., partenerul japonez fiind responsabil pentru cea mai mare parte din pierderea din prima jumătate de an.

Numai Nissan a creat 4,8 miliarde de euro din această pierdere, inclusiv deprecieri de 4,29 miliarde de euro şi costuri de restructurare, a spus producătorul auto francez.

Alianţa Renault-Nissan, care include şi Mitsubishi, a fost zguduită din temelii de la arestarea din noiembrie 2018 a lui Carlos Ghosn, care a fost CEO peste toate cele trei companii.

Parteneriatul încheiat între cele trei companii era menit să creeze o competiţie majoră pentru Volkswagen şi Toyota. Totuşi, strategia agresivă fixată pe creşterea volumului s-a dovedit a fi nefericită, atunci când vânzările auto au început să scadă, iar alianţa s-a lovit de probleme de management. Pierderile se acumulează, acum, punând la încercare alianţa.

„Riscul nr. 1 al alianţei este Renault. Se presupune că aceste companii se vor ajuta reciproc şi vor compensa punctele slabe, dar riscurile încep să pară mult mai mari decât oportunităţile”, afirmă Koji Endo, analist la SBI Securities din Tokyo.

Acţiunile Renault au scăzut joi cu 8,8%, ceea ce duce la o prăbuşire de 47% în acest an.

Vânzările de autovehicule Renault s-au redus cu mai mult de o treime în prima jumătate a anului, iar showroom-urile şi fabricile au fost închise săptămâni întregi din cauza pandemiei. Nissan a decis de asemenea să nu acorde dividende.

Renault lucrează cu directorii Nissan „pentru a se asigura că incendiul nu va arde întreaga casă”, a declarat directorul executiv Luca de Meo, care a luat frâiele companiei la începutul acestei luni.

Acţiunile Nissan au scăzut cu peste 10% miercuri, după ce compania a suspendat acordarea de dividende şi a prevăzut o pierdere operaţională mult mai rea decât cea prevăzută de 470 miliarde de yeni (4,5 miliarde de dolari) pentru acest an fiscal. Compania cu sediul în Yokohama, care a înregistrat anul trecut cea mai mare pierdere în două decenii, a dezvăluit în mai un plan de reducere a costurilor care include reducerea capacităţii de producţie şi a costurilor fixe anuale cu 300 de miliarde de yeni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite