O nouă lege a minelor va fi aprobată în februarie. Proiectul ar permite redeschiderea Remin Baia Mare, fiind eliminate prevederile „cu dedicaţie“

O nouă lege a minelor va fi aprobată în februarie. Proiectul ar permite redeschiderea Remin Baia Mare, fiind eliminate prevederile „cu dedicaţie“

Proiectul minier de la Roşia Montană a declanşat ample proteste de stradă în ultimele luni ale anului 2013

O nouă lege a minelor, din care au fost scoase prevederile care pot fi interpretate cu „dedicaţie“, va fi adoptată în luna februarie, a afirmat Andrei Gerea, ministrul Economiei, într-o întâlnire cu Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

„Ambasadorul Martin Harris a dorit să se informeze cu privire la situaţia Remin Baia Mare şi care este perspectiva clară pentru această companie.
 
Legat de acest subiect, ministrul Gerea a explicat că, odată cu aprobarea noii legi a minelor, cel mai probabil în cursul lunii februarie, va exista cadrul legal pentru redeschiderea proiectului minier la Remin Baia Mare. De altfel, textul noii legi a minelor a fost îmbunătăţit substanţial, astfel încât este favorabil celor care doresc să investească în sectorul minier. Astfel, noua lege prevede scurtarea unor termene, asigurarea respectării proprietăţii, despăgubiri corecte, transparenţă şi au fost eliminate prevederile care puteau fi interpretate ca fiind cu dedicaţie“, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
 
„Jocul la off-side“
 
Versinea anterioară a legii minelor a fost respinsă în Parlament în data de 10 decembrie, după ce nu a adunat un număr suficient de voturi. Premierul Victor Ponta îl acuza atunci pe liderul liberal Crin Antonescu că „a jucat la off-side“. Tot atunci, Ponta l-a desemnat pe liberalul Andrei Gerea, noul ministru al Economiei, să formuleze o nouă lege a minelor, care să fie adoptată de către Parlament.
 
Replicile dintre cele două partide au venit atunci pe seama tensiunilor privind proiectul aurifer de la Roşia Montană. Iniţial, pesedistul Dan Şova – ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, a realizat un proiect de lege special pentru Roşia Montană, în urma negocierilor cu RMGC. Acest proiect conţinea majorarea redevenţei de la 4% la 6%, dar şi o serie de prevederi controversate, precum exproprieri făcute de către RMGC în numele statului sau obligaţia autorităţilor de a emite din nou avize în cazul în care ar fi anulate în justiţie.  Din cauza protestelor de stradă împotriva proiectului, acesta a fost abandonat.
 
Transplant de prevederi
 
Numai că un alt proiect a intrat pe circuit, de data aceasta pentru modificarea legii minelor. O parte din prevederile acestuia au fost simple adaptări ale prevederilor din proiectul pentru Roşia Montană, astfel că şi acesta a fost contestat de către organizaţiile care luptă pentru protecţia mediului. Astfel, din cei 299 de parlamentari prezenţi, 160 au votat „pentru“, 105 „împotrivă“ şi 22 abţineri.
 
 
“Încă din perioada în care legea făcea obiectul proiectului Roşia Montană, la grupul parlamentar al minorităţilor a urmat un test grilă scurt, cu trei întrebări.
 
1. Aţi moştenit o casă care necesită reparaţii. Casa e lipită de cea în care locuiţi şi nu e locuită în prezent. Cum o valorificaţi? A . O reparaţi şi o vindeţi cât puteţi de repede. B. O reparaţi şi o închiriaţi. Cu banii obţinuţi trăiţi cât aveţi chiriaşi şi dacă e nevoie o vindeţi.
 
2. Aţi decis să o reparaţi, dar nu aveţi bani. Cum procedaţi? A. Îi daţi casa unui individ cu condiţia să o repare şi vă rugaţi de el să primiţi un procent. B. Faceţi un credit la bancă şi angajaţi un individ să o repare. 
 
3. Individul care repară casa vă propune ca materialele utilizate să aibă un grad mare de toxicitate. Cum procedaţi? A. Mergeţi pe mâna lui, vă costă mai puţin şi obţineţi un preţ mai bun. B. Preferaţi metode de renovare nontoxice. Noi am răspuns la întrebări cu B şi din acest motiv nu vom vota legea”, a explicat Pambuccian, stârnind exclamaţii de uimire din partea deputaţilor. 
 
Minvest Roşia Montană, care deţine cota de 19% a statului la proiectul minier, a fost transferată în luna noiembrie înapoi la Ministerul Economiei de la Departamentul condus de Şova.
 
 

Mai puteţi citi: 

Capitala a fost zguduită în toamna acestui an de proteste majore care au blocat traficul ori s-au lăsat cu violenţe. Săptămâni la rând zeci de mii de bucureşteni şi-au strigat nemulţumirile în stradă. Fie că au protestat faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, fie că au strigat pro sau contra eutansierea maidanezilor, bucureştenii s-au mobilizat şi au ieşit în număr impresionant în centrul oraşului.
 

Sindicatul minerilor de la RMGC: „Parlamentul ne-a semnat condamnarea la moarte“. Sindicatul Viitorul Mineritului din cadrul companiei Roşia Montană Gold Corporation consideră că prin respingerea modificărilor de la legea minelor, Parlamentul a semnat "condamnarea la moarte" a minerilor şi îngroparea mineritului şi a mii de locuri de muncă.

La Legea minelor, Crin Antonescu a trădat USL pe faţă. Este incredibil cum un individ, Crin Antonescu, care vrea să fie preşedintele României, este în stare să pună în genunchi un întreg sector economic, pentru a nu fi criticat la televizor de prietenii lui Claudiu Crăciun.
 
Legea minelor, respinsă în Parlament. PNL a înclinat balanţa. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003, respins de Senat, a intrat astăzi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, la mai puţin de 24 de ore de la emiterea avizului favorabil de către comisiile de specialitate sesizate.
 
Protest faţă de Legea Minelor, în Capitală. Manifestanţii au ocupat clădirea Avocatul Poporului.Bucureştenii care se opun proiectului minier de la Roşia Montană s-au adunat încă o dată, marţi dimineaţă, pentru a-şi exprima dezacordul faţă de exploatarea minieră pe bază de cianură. Manifestaţia a început încă de la ora 9.30 şi s-a terminat în jurul orei 15.30, după câteva ore în care protestatarii au ocupat clădirea Avocatului Poporului.
 
Amendament pentru Legea Minelor: Statul are drept de preemţiune asupra producţiei rezultate din exploatarea resurselor. Un amendament care prevede dreptul de preemţiune pentru stat asupra producţiei rezultate din exploatarea resurselor naturale a fost adoptat luni de Comisiile de Industrii şi Administraţie din Cameră în cadrul Legii Minelor, informează Mediafax.
 
Greenpeace a dat buzna în curtea Parlamentului. Rezultat: 47 de activişti - amendaţi, Legea Minelor - aviz pozitiv. Peste 40 de activişti ai asociaţiei Greenpeace, veniţi în România din zece ţări, au escaladat, luni dimineaţă, gardul Palatului Parlamentului pentru a săpa în mod simbolic după aur, în semn de protest faţă de exploatarea cu cianuri. Activiştii au fost duşi pe rând la secţiile de Poliţie şi amendaţi. În acest timp, forma adusă la zi a Legii Minelor a trecut de comisii.
 
Legea minelor a trecut de comisii, în forma convenită în USL. Comisiile de Industrii şi de Administraţie din Camera Deputaţilor au dezbătut, luni, Legea minelor, respinsă anterior de Senat. Reprezentanţii PDL au cerut amânarea discuţiilor, pe motiv că se doreşte adoptarea rapidă a actului normativ, pentru a intra marţi în plen. 
 
Bucureştenii ies din nou în stradă, pentru a 13-a duminică consecutiv, pentru protesta faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Aceştia au anunţat că vor organiza o nouă manifestaţie statică în Piaţa Universităţii, făcând un inventar al reuşitelor de la 1 septembrie până astăzi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: