Eu cred că asta este o veste bună pentru orice membru al clasei de mijloc şi o speranţă pentru toţi întreprinzătorii care se chinuie, lună de lună, să îşi plătească dările la stat şi să ţină şi angajaţii cu forme legale.

Postarea publică a strategiei fiscal bugetare va resuscita discuţiile despre dacă, în România, se reduc sau nu taxele. Prevederile, asumate de Guvern, sunt destul de clare ‒ reducere CAS din vară pentru angajatori (măsură de scădere a fiscalizării muncii), reducere TVA (de când şi cu cât încă nu e clar, dar tendinţa începută anul trecut la pâine va continua, cel mai probabil), reducerea impozitului pe venit pentru cei cu venituri mici (celebrele cote de 8% şi 12%) şi, în paralel, facilităţi pentru cei care creează noi locuri de muncă (deci, tot reduceri de taxe). Pachetul face parte din ce a promis USL în campanie şi ce a votat în Parlament. Deci, strict tehnic, nu e vorba de soluţii electorale, ci de aplicarea măsurilor promise în 2011 şi 2012.

Indiferent de critici, măsurile vor ajuta. Pentru că sunt stimulente pentru economie într-un moment de creştere. Şi ajută la relansarea consumului şi la susţinerea creşterii economice. Iar, pentru cei din zona de mijloc, orice reducere de taxa înseamă un plus la venituri. Reducerea CAS va însemna că o parte din taxele pe muncă pot rămâne la angajat (sau la angajator, stimulat să ţină banii în salarii pentru şi mai mulţi angajaţi). Reducerea cotei unice pentru cei cu venituri mici, fără să fie o povară pe buget, înseamnă un semnal de reducere a polarizării sociale. Până la urmă, creşterea economică, creşterea PIB-ului este o sumă, o medie. Una care nu se aplică egal tuturor. Soluţia de a reduce decalajele vine dintr-o abordare diferenţiată. Aşa cum măririle de salarii se aplică diferenţiat (mai degrabă doar celor cu salarii mici, cei care intră în sistem), şi reducerile de taxe trebuie să se aplice tot diferenţiat (astfel încât să beneficieze de ele, de exemplu, cei care au salarii de până într-o mie sau două mii de euro ‒ adică, majoritatea salariaţilor din România).

Dacă această reducere diferenţiată va fi însoţită, ulterior, prin paşi de creştere a taxării pentru speculaţiile bancare, de exemplu sau pentru pensiile şi salariile „nesimţite“, de sute de milioane de lei lunar, date prin tot felul de portiţe legislative unor privilegiaţi ‒ atunci începem să ne îndreptăm spre o abordare mai sănătoasă.

Am urmărit-o recent la BBC pe Christine Lagarde, la o conferinţă susţinută în Anglia, despre provocările economice recente. Şefa FMI spunea acolo că una din soluţiile de reducere a inegalităţilor în lume, inclusiv în lumea dezvoltată, este întărirea caracterului progresiv al impozitării. Ce înseamnă asta? Că cei cu venituri mici să plătească mai puţin, în timp ce aceia care au venituri mari să plătească mai mult. Nu doar în suma absolută, ci şi procentual. De ce? Pentru că societatea oferă servicii diferenţiate fiecăruia dintre noi, iar cei cu venituri mici au oricum mai puţine avantaje decât cei cu venituri mari. Deci, în consecinţă, povara fiscală trebuie să fie echitabilă. Da, acest lucru este susţinut tot mai tare de conducerea FMI, cea care, până de curând, accepta discursul despre austeritate.

FMI şi-a dat seama că se poate depăşi criza mai bine prin abordări incluzive, prin soluţii echitabile, prin creştere şi protecţie socială întărită pentru cei mai loviţi de criză. Iar pachetul promovat astăzi în România pare să se potrivească perfect acestei viziuni. Este o viziune modernă a progresiştilor occidentali, care îşi face loc şi în SUA (a făcut furori apelul stângist al lui Obama, în discursul despre starea naţiunii, la nevoia de politici incluzive, în ce priveşte categoriile defavorizate), dar şi în alte state europene. Iar perspectiva ca socialiştii să câştige, în premieră după mult timp, alegerile europene, ar însemna ca Parlamentul European să fie mai orientat spre o astfel de filosofie.

Cea mai mare capcană, în România, va fi una de comunicare. De ce? Pentru că există un filtru de formatori care continuă să pervertească sensul real al unor măsuri economice, din motive pragmatice. Iar acest lucru duce la pervertirea înţelegerii unei realităţi de către publicul larg. Vă amintiţi măsura cotei unice? Când a fost promovată, foarte mulţi formatori de opinie au spus că este extraordinară pentru toţi românii, în condiţiile în care ea era extraordinară doar pentru cei cu veniturile foarte mari (ei numărându-se printre beneficiari). La fel se va întâmpla şi acum? Vom vedea, iar analişti care vor critica reducerea taxelor pentru cei cu venituri mici doar pentru că ei nu vor profita direct de asta? Aşa au făcut la reducerea ratelor la bănci pentru cei cu venituri mici.

Personal, cred că, dacă acest pachet intră în vigoare în următorul an, economia românească va fi enorm ajutată, structural. Beneficiile se vor vedea în salarii, în consum, în creşterea economică şi, mai ales, în reducerea polarizării sociale. Aceste efecte sunt unele extrem de concrete, suficient de solide pentru a genera, ciclic, o dinamică pozitivă, de care, până la urmă, beneficiem cu toţii. Dincolo de propaganda fiecărui partid, acestea atrag astăzi României laude pentru creşterea sa economică în toate marile publicaţii financiare ale lumii. Sigur, nu vedem aceste laude acasă, pentru că ştirile despre Gigi, Elodia sau Băsescu sunt mai interesante. La fel, speculaţiile despre care vor fi sarcinile reale, în Guvern, ale lui Klaus Iohannis.