Reducerea CAS se va negocia cu FMI pe mai multe scenarii, dar fără mărirea vreunei taxe sau a bazei de impozitare, promite ministrul Ioana Petrescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Petrescu şi-a prezentat bilanţul la trei luni de la preluarea mandatului la Finanţe
Ioana Petrescu şi-a prezentat bilanţul la trei luni de la preluarea mandatului la Finanţe

Finanţele nu vor negocia cu FMI lărgirea bazei de impozitare, ca măsură compensatorie pentru scăderea cotei cu 5% CAS (aşa cum prevede scrisoarea de intenţie), susţine ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu. Reducerea va fi aplicată de la 1 iulie şi va afecta veniturile cu cel puţin 1,5 miliarde de lei.

La CAS am luat în calcul mai multe scenarii. Vrem date finale pe colectare şi în această lună. În linii mari este vorba să ne bazăm şi pe veniturile de la buget şi pe taxa de construcţii speciale. Vom vedea dacă este vorba şi de tăierea de alte cheltuieli. Există mai multe scenarii cu FMI. Să vedem ce acord va fi convenit", a spus joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor.

Ea a precizat că estimează pentru acest an o creştere economică mai mare decât anul trecut, când s-a înregistrat un avans de 3,5%, deci implicit mai mare decât cea înscrisă în legea bugetului, de 2,2%.

Cifrele macroeconomice vor fi, de asemenea, renegociate cu delegaţia FMI.

Impactul bugetar maxim: 2,6 miliarde de lei

Întrebată dacă va aplica angajamentul din cea mai recentă scrisoare de intenţie convenită cu FMI, de a lărgi baza de colectare a contribuţiilor sociale pentru a compensa scăderea de venituri provenite din reducerea cu 5 puncte procentuale a cotei CAS, Ioana Petrescu a spus că nu intenţionează să negocieze sau să aplice o astfel de măsură.

Ministrul Finanţelor a arătat că pentru a doua jumătate a anului scăderea contabilă a veniturilor din reducerea CAS cu 5 puncte este evaluată la 2,6 miliarde de lei, dar influenţele pozitive, plus impozit pe profit, scăderea chelutelilor cu personalul bugetar, alte venituri, reduc această sumă la nivelul bugetului consolidat la 1,5 miliarde de lei.

Ioana Petrescu a evitat să răspundă cum se va putea aplica reducerea CAS de la 1 iulie atât timp cât ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat în urmă cu o zi că rectificarea bugetară va fi operată abia în luna august.

Ministrul Finanţelor a mai spus că acordul cu FMI este necesar, ţinând cont de contextul internaţional, dar speră ca la expirare să nu mai fie nevoie de o nouă înţelegere.

Acordul României cu FMI se încheie în toamna anului viitor.


Conducere dualistă la CEC Bank

Ioana Petrescu afirmă că trecerea CEC Bank la conducere dualistă este în linie cu trendul european şi cu principiile guvernanţei corporatiste, nefiind o măsură care să permită doar schimbarea actualului preşedinte, Radu Gheţea.

M-am uitat cu foarte multă atenţie la activitatea CEC Bank. Ceea ce am în vedere sunt două lucruri, să trecem la un sistem dualist cu un Consiliu de Supraveghere şi Directorat.
Am discutat cu foarte mulţi specialişti, este un trend european, iar legislaţia a fost deja transpusă intern. Separarea între Consiliul de Supraveghere şi Directorat are mai multe avantaje.
Este o separare foarte bună. Majoritatea băncilor din România au un astfel de sistem
“, a spus ministrul Finanţelor.

Întrebată dacă un astfel de model va fi aplicat şi la cealaltă instituţie bancară controlată de stat, EximBank, Ioana Petrescu a râs şi l-a rugat să răspundă pe secretarul de stat Dan Manolescu, care a precizat că nu există nicio astfel de intenţie.

La întrebarea când va fi înlocuită conducerea CEC, anunţată în repetate rânduri de premierul Victor Ponta ca o acţiune iminentă şi imediată, Ioana Petrescu a răspuns că nu poate avansa un termen şi că procesul trebuie bine pregătit.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite