Reactorul 2 de la Cernavodă va fi reconectat sâmbătă la Sistemul Energetic Naţional, după ce a fost oprit joi pentru reparaţii la alimentarea cu apă uşoară

Reactorul 2 de la Cernavodă va fi reconectat sâmbătă la Sistemul Energetic Naţional, după ce a fost oprit joi pentru reparaţii la alimentarea cu apă uşoară

Producătorul de energie Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat vineri că Unitatea 2 va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional în cursul zilei de sâmbătă, 26 august.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unitatea 2 a fost oprită în mod controlat în dimineaţa zilei de joi, 24 august, pentru efectuarea unor lucrări de remediere la una din liniile de instrumentaţie a sistemului de alimentare cu apa uşoară, în partea clasică a centralei, lucrări care se pot efectua doar cu reactorul în stare oprită, aşa cum prevede sistemul de lucru al centralei, precizează compania într-un comunicat.   

”Activităţile de remediere s-au efectuat în condiţii normale de lucru pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, în conformitate cu procedurile aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, arată comunicatul.

De altfel, în luna iulie, reactorul 2 s-a deconectat automat de două ori de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza reaparaţiei unui tranzient în partea clasică a centralei.

SNN a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 133,78 milioane lei (29,2 milioane euro), în creştere de 77 de ori faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii producţiei şi a încasărilor.

Producţia de energie a companiei a crescut în primul semestru cu 5,5%, la 5.066 GWh, ”în condiţiile unei opriri planificate semnificativ mai reduse a unităţii planificate să intre în oprirea planificată”, arată raportul companiei.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele şase luni cu 20,2%, la 869,7 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,2 miliarde lei (488,8 milioane euro).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: