Reacţia BNR, după reţinerea viceguvernatorului Bogdan Olteanu: atribuţiile sale vor fi preluate de ceilalţi membri ai conducerii executive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a României a emis un comunicat, în această dimineaţă, prin care reacţionează la anunţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la reţinerea viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

BNR spune că ancheta DNA vizează activitatea lui Bogdan Olteanu dinainte ca Parlamentul să-i încredinţeze mandatul de viceguvernator al băncii centrale, iar activitatea BNR se desfăşoară normal. De asemenea, atribuţiile lui Olteanu vor fi preluate de ceilalţi membri ai conducerii executive.

„În legătură cu reţinerea domnului Bogdan Olteanu, Banca Naţională a României  precizează că ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie vizează activitatea acestuia desfăşurată înainte de încredinţarea de către Parlament a mandatului de viceguvernator al BNR, conform comunicatului publicat de DNA.

BNR menţionează că activitatea instituţiei se desfăşoară normal, atribuţiile domnului viceguvernator urmând a fi preluate conform procedurilor interne în vigoare de către ceilalţi membri ai conducerii executive”, se arată în comunicatul BNR.

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), joi noapte, pentru că ar fi solicitat şi primit de la un om afaceri, în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunţă DNA.

Procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, pentru trafic de influenţă, acesta fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic, mai arată procurorii. 

DNA susţine că, în urma diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Procurorii menţionează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

În cursul zilei de vineri, Bogan Olteanu urmează să fie prezentat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării.

Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

De asemenea, surse judiciare spun că Olteanu ar fi recunoscut în faţa procurorilor că s-ar fi întâlnit cu Vîntu, dar nu şi că ar fi primit bani de la acesta.

Bogdan Olteanu este membru al Consiliului de Administraţie şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României din octombrie 2009, potrivit CV-ului său, postat pe site-ul Băncii Naţionale.

În perioada 2006 - 2008, Bogdan Olteanu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar din decembrie 2008 şi până în octombrie 2009 a fost vicepreşedinte al Camerei.

Actualul viceguvernator al BNR a fost şi ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, din decembrie 2004 şi până în martie 2006, în Guvernul Tăriceanu. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu este şi cel care l-a propulsat în politică, Olteanu începându-şi cariera pe postul de consilier al ministrului Industriei şi Comerţului Călin Popescu Tăriceanu, în 1997. Un an mai târziu, Bolgdan Olteanu, absolvent de Drept, a început să profeseze avocatura, la propriul său cabinet.

Bogdan Olteanu a fost membru PNL din 1991, ocupând mai multe funcţii la organizaţia de tineret, până la cea de preşedinte al Tineretului Naţional Liberal, între 1998-2000. În noiembrie 2004, Olteanu a fost ales deputat de Bucureşti pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite