Vizita de miercuri a ministrului de externe al Austriei la Bucureşti a fost înconjurată de zvonul persistent că e prilejuită de legea exploatărilor offshore adoptată recent în Parlamentul de la Bucureşti. Şefa diplomaţiei de la Viena, Karin Kneissl, a avut întâlniri la nivelul cel mai înalt, cu preşedintele, cu prim-ministrul şi cu ministrul de Externe, dar din comunicatele oficiale nu răzbate aproape nimic relevant. Cu o excepţie: ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a făcut câteva precizări care sunt inevitabil corelate cu subiectul operaţiunilor din România ale companiei austriece OMV: „Austria rămâne în continuare al doilea mare investitor străin pe piaţa românească şi suntem interesaţi, în continuare, de atragerea de noi investiţii austriece în România, în condiţiile în care ţara noastră oferă oportunităţi într-o varietate de ramuri industriale, dar şi un cadru legislativ prielnic pentru companiile străine”. (mae.ro)

De fapt problema aflată în dispută este tocmai cadrul legislativ pentru companiile străine. Parlamentul a votat o lege care măreşte progresiv impozitele în funcţie de preţul gazului şi care obligă companiile să vândă jumătate din producţie pe piaţa românească. Nu putem aprecia grila de impozitare foarte complicată şi care presupune o cunoaştere intimă a industriei extractive şi a pieţei gazului, dar prin comparaţie cu forma iniţială care acorda industriei gratificaţii ieşite din comun, legea votată propune o împărţire mai echilibrată a profitului.

Austria Karin Kneissl ministra externe

Şefa diplomaţiei austriece Karin Kneissl s-a aflat în vizită la Bucureşti

După adoptarea legii, petroliştii s-au declarat nemulţumiţi, fapt care a fost la orginea speculaţiilor privitoare la misiunea ministrului de externe Karin Kneissl. Cu siguranţă că nu vom obţine o confirmare oficială, dar se vede în schimb cu ochiul liber că s-a declanşat un război subteran între guvern şi OMV. Căci joi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici anunţa că pe ordinea de zi a Guvernului se află într-o primă lectură un proiect de Hotărâre pentru reducerea preţului la gaze la 55 lei/Mwh şi plafonarea la acest nivel. Plafonarea preţului fusese anunţată anterior la un post de televiziune de Darius Vâlcov, consilier al primului-ministru care semnala preţul exorbitant practicat de OMV, în ciuda faptului că beneficiază de condiţii de impozitare neobişnuit de favorabile. Anunţul de joi al ministrului Eugen Teodorovici a confirmat că ne găsim într-o situaţie de criză. Lovitura intempestivă aplicată OMV pare a fi nu o măsură dinainte gândită, ci un răspuns la presiunile pe care compania le exercită asupra guvernului după adoptarea legii offshore.

Fără să anticipăm, putem face câteva conjecturi. Companiile extractive (Exxon şi OMV) lăsaseră să se înţeleagă că ar putea abandona exploatarea, dacă românii nu le satisfac condiţiile. Şi totuşi niciuna dintre ele nu a făcut niciun anunţ explicit în această privinţă. Iar dacă este adevărat că OMV a iniţiat presiuni asupra guvernului ca să modifice legea prin ordonanţă de urgenţă, atunci înseamnă că petroliştii nu sunt cu adevărat pregătiţi să părăsească terenul, încercând să joace pe mai departe. Dar insistenţa aceasta trădează şi faptul că, la rigoare, ar accepta să continue şi în condiţiile legii votate. Totul depinde, evident, şi de capacitatea de rezistenţă a guvernului şi a preşedintelui României, care la promulgare va avea un cuvânt de spus.

Preşedintele ar putea retrimite legea la parlament, aşa cum făcuse la începutul mandatului cu un proiect referitor la exploatările forestiere împotriva căruia protestase compania Holzindustrie Schweighofer, care deţine în România, la fel ca OMV, o poziţie dominantă. E adevărat că parlamentul poate revota legea în aceeaşi formă, dar redeschiderea discuţiei ar fi totuşi o victorie importantă a industriei extractive, care speră în răsturnarea votului.

E o situaţie complicată, iar România pare să fie complet singură. Doi mesageri americani, în ordine crescătoare a importanţei lor politice, şi apoi un comisar european au îndemnat insistent România să adopte o lege îngăduitoare faţă de companiile extractive, cu argumentul „securităţii energetice” europene. Singura ţară care i-ar putea fi aliată, cel puţin pe jumătate, ar fi Ungaria, care are interesul vital de a iniţia importul de gaz din România, depinzând însă de conducta (BRUA sau BRU) construită pe teritoriul românesc, ca şi, evident, de începerea exploatării în Marea Neagră.

Dar nerăbdarea ungurilor - şi poate ambiţia lor exagerată de a deveni o putere regională prin importul şi depozitarea unei mari cantităţi de gaze - au tulburat grav ambianţa, prilejuind o aţâţare a resentimentului antimaghiar. Ungurii au greşit crezând iniţial că românii se vor supune docil sugestiilor americane, încât ar fi în beneficiu reciproc să-şi revizuiască poziţia şi să înceteze criticile la adresa României, oferind acesteia o susţinere discretă. Cel puţin în relaţia cu Austria, românii şi ungurii s-ar putea regăsi acum de aceeaşi parte. Austria e nemulţumită de ambiţia Ungariei de a stopa conducta pe teritoriul ei şi decepţionată de noua lege românească a exploatării gazelor din Marea Neagră. Iată cum minus cu minus ar putea da plus, prilejuind o cooperare româno-maghiară.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle