Rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 5,65%. Cartoful rămâne vedeta scumpirilor şi la începutul lui 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 6,65%, de la 5,97% în luna februarie, preţurile bunurilor de consum crescând în medie 0,34% în a doua lună a anului. Vedeta scumpirilor rămâne cartoful.

Alimentele s-au scumpit în primele două luni ale anului cu 1,53%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se la cartofi (13,16%), fasole boabe (6,19%) şi fructe proaspete (5,79%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. 

Ouăle, zahărul şi uleiul sunt singurele alimente care s-au ieftinit în primele două luni ale anului, cu 5,22%, 0,22%, respectiv 0,52%.

Preţurile bunurilor nealimentare au crescut în primele două luni cu 2,47%, cele mai mari scumpiri înregistrându-se la energie electrică (10,38%, majorare aplicată încă din ianuarie), la cărţi, ziare, reviste (4,22%) şi la ţigări (4,09). În intervalul analizat, s-au ieftinit doar autoturismele şi piesele de schimb (0,13%) şi energia termică (0,21%). 

Tarifele serviciilor aproape că au stagnat în primele două luni din 2013, avansul fiind de doar 0,09%.     

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite