Radu Gheţea face un pas în spate pe site-ul CEC Bank după scandalul telefonului dat de Băsescu ministrului Finanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Gheţea conduce CEC Bank de şase ani, însă funcţia sa este ameninţată după ce acesta a căzut victimă colaterală în conflictul dintre preşedintele Băsescu şi Executivul condus de Ponta FOTO Mediafax
Radu Gheţea conduce CEC Bank de şase ani, însă funcţia sa este ameninţată după ce acesta a căzut victimă colaterală în conflictul dintre preşedintele Băsescu şi Executivul condus de Ponta FOTO Mediafax

Pagina de internet a CEC Bank şi-a schimbat radical compoziţia săptămâna aceasta după apariţia informaţiilor privind intervenţia telefonică a preşedintelui Traian Băsescu pe lângă ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu pentru menţinerea lui Radu Gheţea în funcţia de preşedinte al băncii de stat. Fotografiile cu Gheţea şi premiile bancherului au dispărut de pe portalul băncii şi au fost înlocuite de poziţionările în diferite clasamente ale băncii.

Dacă până de curând imaginea lui Gheţea domina realmente site-ul CEC Bank, preşedintele fiind prezentat încă de pe prima pagină în mai multe fotografii legate de numeroasele premii pe care le obţinuse, acum pozele au dispărut, iar premiile bancherului Gheţea au fost înlocuite cu premiile şi poziţionările în diferite clasamente ale băncii pe care acesta o conduce de peste şase ani, potrivit zf.ro .

Imaginea lui Gheţea a dispărut chiar şi din postările mai vechi care anunţau că acesta este „bancherul anului“ sau „în topul celor mai mediatizaţi CEO din economie“.

Mai mult, potrivit premierului Victor Ponta, Gheţea va fi schimbat din funcţie. Declaraţia premierului a fost făcută în cadrul unei intervenţii telefonice la România TV. 

Radu Gheţea este de ani de zile unul dintre cei mai mediatizaţi bancheri, dar nu atât ca preşedinte al CEC, cât din poziţia de preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, colegii săi de breaslă încredinţându-i de 13 ani şi fără concurenţă rolul de voce a comunităţii bancare.

Radu Graţian Gheţea (64 de ani), directorul executiv şi preşedintele Consiliului de Administraţie al CEC Bank, este pe punctul de a fi schimbat de la şefia băncii de stat, înainte de finalizarea mandatului, după ce acesta a ajuns victimă colaterală în conflictul dintre preşedintele Traian Băsescu şi Executivul condus Ponta. Debarcarea lui Gheţea a fost vehiculată de mai multe ori în ultimele luni, întrucât acesta conduce o bancă de stat în care forţele politice încearcă să câştige influenţă, însă acum înlocuirea este aproape sigură. 

Întrebare servită

Miercuri seară, 13 noiembrie, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, care se afla într-o conferinţă de presă pe tema bugetului pe 2014 alături de premierul Victor Ponta, a fost întrebat de un jurnalist de la Antena 3 dacă a fost sunat de preşedintele Băsescu pentru a nu-l schimba de la conducerea CEC Bank pe Radu Gheţea.

„M-a sunat acum două-trei săptămâni, pentru că este în procedură de schimbare statutul CEC Bank privind schimbarea modului de administrare al acestei bănci şi cred că domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la domnul preşedinte Băsescu să ceară sprijinul pentru a nu fi schimbat în eventualitatea în care se va schimba sistemul de conducere la CEC Bank. M-a rugat....“, a răspuns Chiţoiu. 

Se despart funcţiile

Ministerul Finanţelor discută în această perioadă schimbarea statutului CEC Bank, pe care o controlează ca acţionar unic, ceea ce ar presupune introducerea sistemului dualist folosit de majoritatea băncilor private (managementul executiv  separat de Consiliul de Administraţie). În prezent, Radu Gheţea este şi şeful executiv al CEC, şi preşedintele Consiliului de Administraţie. 

Chiţoiu a adăugat că i-a răspuns preşedintelui că, în momentul în care va fi luată o decizie de schimbare a modului de administrare a CEC Bank, va fi realizată şi o evaluare a activităţii actualei conduceri a CEC. 

Preşedinţia a reacţionat rapid, confirmând că Traian Băsescu l-a sunat pe Chiţoiu, la 17 octombrie, şi „l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chiţoiu să nu-l schimbe din funcţie pe preşedintele CEC Bank, domnul Radu-Graţian Gheţea, înainte de terminarea mandatului legal (în 2014 – n.r.)“, întrucât înlocuirea sa fără o motivaţie temeinică este de natură să creeze neîncredere în instituţia bancară. 

Coincidenţă sau nu, la începutul lunii septembrie, Ioana Băsescu, fiica preşedintelui, a contractat de la CEC Bank un credit de 1,028 milioane de euro pentru achiziţionarea unui teren agricol în judeţul Călăraşi. Numai că în oferta băncii, valoarea maximă a  unui credit ipotecar pentru cumpărare de terenuri este de 700.000 de euro. Investiţia familiei Băsescu a stârnit un scandal mediatic, iar premierul a trimis Corpul de control pentru a investiga cum a cumpărat fiica preşedintelui terenul din comuna călărăşeană Nana.  

Cine i-ar putea lua locul lui Gheţea

Radu Gheţea a intrat în sistemul bancar în 1977 şi a ocupat de-a lungul timpului funcţii de conducere la Bancorex şi Alpha Bank. El a prealuat conducerea CEC Bank în 2007, fiind numit în funcţie de liberalul Varujan Vosganian când era ministru al Finanţelor în Guvernul Tăriceanu. Între timp, Gheţea a devenit apropiat al PDL şi beneficiază de protecţia lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale. 

Surse de pe piaţă afirmă că Gheţea are un pachet salarial de peste 20.000 de euro pe lună, fiind mai bine plătit chiar decât şefi de mari bănci private. În plus, dacă ar părăsi conducerea băncii înainte de finalizarea mandatului, Gheţea ar primi plăţi compensatorii de câteva sute de mii de euro, clauză inclusă în contract, potrivit unor surse din sistem.  

Cel mai vehiculat nume pentru preluarea conducerii CEC Bank este cel al lui Dan Sandu, preşedinte executiv al Nextebank, o bancă pe care ungurii de la MKB se pregătesc s-o vândă. Odată cu aplicarea Ordonanţei 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, numele lui Sandu s-a regăsit pe multe dintre listele de selecţie a managerilor privaţi. 


Citiţi pe aceeaşi temă: 

Chiţoiu: Băsescu m-a sunat pentru a mă ruga să nu-l schimb pe Gheţea de la conducerea CEC. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a afirmat că a fost sunat de către preşedintele Traian Băsescu, în urmă cu două-trei săptămâni, care l-a rugat ca Radu Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), fără a motiva această intervenţie.

Administraţia Prezidenţială confirmă telefonul dat de Băsescu ministrului Daniel Chiţoiu şi motivele acestui apel. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a făcut, miercuri seară, o declaraţie de presă în care a oferit informaţii şi lămuriri privind telefonul dat de liderul de la Cotroceni ministrului Chiţoiu.

Cine este Radu Gheţea, noul „câlcâi al lui Ahile“ în relaţia dintre preşedintele Băsescu şi Executiv. Radu Graţian Gheţea (64 de ani), unul dintre veteranii sistemului bancar românesc, în prezent preşedinte-director executiv al CEC Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, este noul „călcâi al lui Ahile“ în relaţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi Executiv. Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, a declarat miercuri seara că a fost sunat recent de Traian Băsescu care „l-a rugat“ să nu-l schimbe din funcţie pe Gheţea.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite