Radu Enache, fost preşedinte al  AmCham: România are nevoie de legi care să încurajeze investiţiile în educaţia timpurie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginea educaţiei timpurii arată neuniform în România, în condiţiile în care integrarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 în sistemul educaţional timpuriu este limitată la doar 6,5%, susţine omul de afaceri Radu Enache, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Americană în România. Pe de altă parte, potrivit lui, 90% dintre cei cu vârste de la 3 la 6 ani frecventează grădiniţa sau un alt program de preşcolari.

Enache, primul manager general al Hewlett-Packard Romania, a participat în calitate de membru fondator ReadyNation RO la o masă rotundă organizată recent de Banca Mondială, la Washington DC, SUA.

Membrul fondator al ReadyNation RO a mai spus că încă ne confruntăm cu o mulţime de aspecte legate de calitate, cum ar fi infrastructura proastă, mai ales  în zonele rurale, unde şi nivelul de instruire al dascalilor este foarte slab. De asemenea, Radu Enache a precizat că mai avem multe de făcut şi în comunităţile rroma, unde încă există bariere de limbă şi de cultură. „Ca fost CEO al HP România şi ca fost preşedinte al AmCham am fost mereu conştient de importanţa capacităţii forţei de muncă. Intrând în contact cu Step by Step şi Ready Nation Foundation din SUA am înţeles că cheia pentru o forţă de muncă capabilă este educaţia, în special educaţia timpurie”, a declarat Enache.

Potrivit lui, ReadyNation RO uneşte deja în jur de 30 de oameni de afaceri, ONG-ul luptând să îmbunătăţească legislaţia pentru a se aloca fonduri pentru educarea copiilor cu vârste de la 0 la 6 ani. „Avem deja reprezentanţi ai PWC, Raiffeisen Bank, Ursus Brewery şi alţii în reţeaua noastră. Vrem să construim un grup solid şi de aceea suntem în contact cu Camera de Comerţ Americană şi Consiliul Investitorilor Străini. Anul trecut, am organizat prima Conferinţă de Business despre Educaţia Timpurie în România, «Parteneriatul public-privat pentru educaţia timpurie, o şansă pentru competitivitatea României», în parteneriat cu UNICEF şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi susţinută de ReadyNation International. În cadrul evenimentului, miniştrii Finanţelor şi Educaţiei au susţinut importanţa educaţiei timpurii pentru dezvoltarea viitoarei forţe de muncă, dar şi a creşterii economice”, a mai spus fosul preşedinte al AmCham.

Partener în cadrul Grupului de lucru Primăvara 2017, Radu Enache a fost invitat să vorbească pe tema mesei rotunde – Investiţiile în Educaţia Timpurie, alături de preşedintele Băncii Mondiale, Dr. Jim Kim, şi de alţi reprezentanţi ai celor mai proeminente ONG-uri mondiale din domeniul educaţiei copiilor. Preocuparea acestora este evidenţierea rolului crucial pe care lumea businessului îl are în pregătirea viitoarei noastre generaţii de succes. ”Puterea viitorului fiecărei naţiuni – economice and sociale – depinde de asumarea şi dezvoltarea unor programe de calitate în domeniul educaţiei timpurii”, a spus Dr. Jim Kim. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite