RA-APPS încearcă să recupereze banii de chirie de la Ambasada Ungariei

RA-APPS încearcă să recupereze banii de chirie de la Ambasada Ungariei

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), instituţie în atribuţiile căreia intră închirierea imobilelor aparţinând statului către misiuni diplomatice, miniştrii şi înalţi funcţionari de stat, susţine că nu reuşeşte să-şi acopere pierderile întrucât, între altele, nu poate determina misiunile diplomatice să-şi achite plăţile restante reprezentând chiriile.

"Creanţele nu pot fi reduse deoarece în cadrul evidenţei clienţilor incerţi sunt cuprinse debite restante ale misiunilor diplomatice printre care şi Ambasada Ungariei, debite facturate în valută şi neachitate de către aceştia, iar cursul valutar a fost şi este în continuă creştere, ceea ce determină creşterea valorii creanţelor în lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018.
 
 
Pe de altă parte, RA-APPS arată în documentul citat că nu dispune de pârghiile necesare recuperării debitelor de la misiunile diplomatice. 
 
„În privinţa debitelor înregistrate de către misiunile diplomatice, RA APPS nu poate face decât încercări pe cale amiabilă de recuperare a debitelor. Corespondenţa purtată cu aceştia nu s-a soldat cu plata debitelor", se arată în expunerea de motive.
 
Ambasada Ungariei funcţionează de ani buni pe Strada Jean-Louis Calderon nr. 63-65, sector 2, Bucureşti.
 
Adevărul Holding a transmis Ambasadei Ungariei la Bucureşti, atât prin mail, cât şi telefonic, solicitarea de a preciza care este cuantumul datoriei pe care o are de plătit către statul român şi care este motivul pentru care nu a putut onora această datorie.
 
Deocamdată nu am primit un răspuns oficial, aflând doar că Ambasadorul Ungariei, Zákonyi Botond, lipseşte din Bucureşti până la data de 2 mai a.c..
 
Pe site-ul Ambasadei se arată însă că România este unul dintre principalii parteneri de afaceri ai Ungariei, fiind al doilea cel mai mare importator de produse ungureşti, mai ales că în ţara noastră sunt înregistrate circa 12.000 de societăţi cu capital maghiar.
 
„Datorită oportunităţilor şi avantajelor economice date de apropierea geografică, România face parte din principalii noştri parteneri comerciali, exemplul cel mai evident fiind poziţia distinsă pe care o are vecinul nostru estic, ocupând de multă vreme locul 2/3 printre importatorii produselor ungureşti. Conform statisticilor oficiale, în 2015 peste 12.000 de firme înfiinţate cu capital unguresc figurau în evidenţele din România”, se arată în cuvântul înainte adresat de Ambasadorul Zákonyi Botond românilor şi celor 1,5 milioane de maghiari din România.
 
„Sper din toată inima, că dincolo de rolul informativ al site-ului nostru, vom reuşi să contribuim la consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări”, afirmă Ambasadorul Ungariei.
 
În 2015, România a importat bunuri din Ungaria în valoare de 4,7 miliarde de euro, în timp ce valoarea exporturilor de produse româneşti în ţara vecină au însumat 2,5 miliarde de euro.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: