PSD cere BNR să stabilizeze cursul valutar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Un deputat PSD a transmis miercuri, pe Facebook, Băncii Naţionale a României că este singura care poate şi are datoria să asigure stabilitatea cursului valutar.

„Guvernul a luat multe măsuri pentru a aduce Euro în economia românească: atragerea de fonduri europene, politici publice de stimulare a investiţiilor, sprijinirea firmelor exportatoare prin subvenţii şi scheme de ajutor de stat. Toate aceste lucruri presupun vânzări de valută şi cumpărare de lei, ceea ce ar fi trebuit să scadă cursul valutar. Nivelul cursului valutar nu este în răspunderea Guvernului şi nu poate fi determinat de acţiunea guvernamentală. Banca Naţională este singura care poate şi are datoria de a asigura stabilitatea cursului valutar”, a scris Alina Teiş, deputat PSD din septembrie 2017.

Potrivit fişei sale de pe Camera Deputaţilor, Alna Teiş este deputat PSD de Mehedinţi, care-l înlocuieşte pe Constantin Truşcă din septembrie 2017. Ea face parte din Comisiile permanente pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (din sep. 2017) şi Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi (din iun. 2018) şi din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019 (din oct. 2017).

Cursul valutar leu-euro a urcat la cel mai ridicat nivel miercuri, 4,6722 lei, o creştere de 0,11%, faţă de marţi arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Cursul de schimb pentru euro a intrat pe o tendinţă de creştere din decembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite