Proiect de modificare a legii pensiilor: Liberii întreprinzători şi cei cu profesii liberale ar putea avea vechime în muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ar putea fi modificată astfel încât să fie incluse şi persoanele care au desfăşurat activitate economică de liber întreprinzător sau antreprenorii din mediul privat, inclusiv cei cu profesii liberale.

Preşedintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a iniţiat o propunere legislativă potrivit căreia liberii întreprinzători sau antreprenorii din mediul privat, inclusiv cei cu profesii liberale, vor beneficia de vechime în muncă în funcţie anii de antreprenoriat prestaţi, scrie newsbucovina.ro.

Potrivit propunerii de modificare a Legii pensiilor, persoanele care au desfăşurat activitate economică de liber întreprinzător (persoană fizică autorizată, micro-întreprindere, întreprindere individuală, asociaţie familială) sau activitate de antreprenoriat în mediul privat (inclusiv profesii liberale) minim 3 ani, le este acordată vechime în muncă de cel puţin un an.

Proiectul postat pe de pe site-ul Senatului propune şi un exemplu de calcul, din care reiese că, la fiecare trei ani de activitate se adaugă încă un an:

Imagine indisponibilă

Politicianul a subliniat că la Parlamentul European există propuneri în acest sens, în aşa fel încât antreprenorilor să li se recunoască activitatea depusă, în condiţiile în care cotizează la sistemul de asigurări sociale de două ori, o dată în calitate de angajatori şi a doua oară prin contribuţia aferentă angajatului.

„Ideea acestui proiect are la bază şi o argumentare logică: munca fizică este contabilizată prin diferite acte normative ca şi vechime în activitate, ca şi angajaţi aceştia sunt protejaţi în apropierea vârstei de pensionare, măcar sub aspectul criteriului vechimii în muncă, în schimb persoanele care au desfăşurat activitate economică de liber întreprinzător (persoană fizică autorizată, micro-întreprindere, întreprindere individuală, asociaţie familială)  sau activitate de antreprenoriat în mediul privat (inclusiv profesii liberale) nu le este recunoscută nici o contribuţie fizică, financiară sau intelectuală”, se menţionează în expunerea de motive.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite