Prognoză: Secetă pedologică puternică şi extremă în Dobrogea, Crişana, în cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei şi Transilvaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezerva de apă din solul agricol prezintă valori scăzute şi deosebit de scăzute în Dobrogea, Crişana, în cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei şi Transilvaniei, dar şi izolat în nord-vestul Banatului, arată prognoza agrometrorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 13-19 august.

„Conţinutul de umiditate în stratul de sol 0-20 cm, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă) în Dobrogea, Crişana, în cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei şi Transilvaniei, izolat în nord-vestul Banatului“, se arată în prognoza ANM. 

În schimb, în Maramureş, pe suprafeţe extinse din Banat, nord-vestul, sud-vestul, local vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, dar şi izolat în nord-vestul Munteniei şi al Moldovei, aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare şi izolat apropiate de optim, arată specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit prognozei agrometeorologice valabile în perioada 13-19 august, conţinutul de apă în cultura de porumb, pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă) în Dobrogea, pe suprafeţe extinse din Crişana, Muntenia, Moldova, Oltenia, centrul, nord-estul, estul şi sud-estul Transilvaniei. 

În Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi al Moldovei, local în estul Crişanei, rezerva de umiditate a solului se va situa la valori satisfăcătoare şi apropiate de optim.  

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Specialiştii ANM arată că, în condiţiile menţionate, starea de vegetaţie a culturilor prăşitoare neirigate va continua să se deprecieze îndeosebi în sudul, sud-estul şi estul ţării, ca urmare a stresului termic şi hidric persistent din aer şi sol. Totodată, se vor înregistra în continuare „forţări stadiale, fenomenele de ofilire şi uscare parţială/totală a aparatului foliar, procent  ridicat de boabe şiştave la porumb şi seminţe seci la floarea soarelui, precum şi plante sterile“.

Cultura de floarea-soarelui: îşi va definitiva înflorirea (100%), continuându-se maturitatea în ceară şi deplină (10-100%), pe întreg teritoriul agricol al ţării.

Porumbul (în funcţie de data semănatului şi agrotehnica aplicată): se va afla la maturitatea în lapte (40-100%) şi ceară (10-100%) în cea mai mare parte a teritoriului agricol şi chiar deplină (10-50%) în zonele de câmpie din jumătatea de sud a ţării, îndeosebi la hibrizii extratimpurii şi timpurii.

Sfecla de zahăr: va parcurge alungirea şi îngroşarea axei hipocotile, concomitent cu procesul de acumulare a zahărului în rădăcină.

Cartofi: se vor continua creşterea tuberculilor, uscarea prematură a vrejilor, precum şi maturitatea tehnologică şi recoltarea la soiurile semitardive şi tardive. 

Speciile pomicole se vor afla predominant în fazele de creştere a rodului şi acumulare a zahărului în fructe în toate plantaţiile, precum şi coacerea rodului şi recoltare la sâmburoasele de sezon. În cea mai mare parte a podgoriilor, la viţa de vie se va înregistra creşterea boabelor şi a lăstarilor, precum şi coacerea şi începutul recoltării la soiurile timpurii de masă, îndeosebi din sudul şi sud-estul ţării.

Peste 350.000 de hectare cu culturi agricole la nivelul ţării au fost calamitate de secetă, cele mai afectate fiind în primul rând porumbul şi floarea soarelui, a declarat vineri, pentru News.ro, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Pe zone, cele mai mai afectate sunt sudul ţării, nordul Moldovei, în Botoşani. Pe mine mă şochează că, deşi am pus la dispoziţie apă să poată fi irigată o suprafaţă totală de 385.000 de hectare (au fost umplute cu apă canalele de irigaţii, n.r.), mai puţin de o treime din suprafeţe au beneficiat de irigaţii“, a precizat ministrul Agriculturii.

Însă sistemul de irigaţii nu acoperă toate suprafeţele afectate de secetă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite