Productivitatea în România: La fiecare 100 de dolari investiţi pe piaţa locală se produc 242 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are o productivitate crescută, datele arătând că la fiecare 100 de dolari investiţi pe piaţa locală se produc 242 de dolari, cel mai bun nivel din zona CEE, a declarat Robert Miklo, Director, Investment Services, Colliers Internaţional România.

El a adăugat că, pentru următorii 10 ani, migraţia internă va fi un factor important pentru dezvoltarea imobiliară, creşterea urmând să vină mai ales dinspre hub-urile regionale.

Piaţa românească de real estate are fundamente puternice, iar o eventuală corecţie va fi una moderată, au concluzionat marii investitori şi specialişti ai pieţei imobiliare din România prezenţi la evenimentul „Investment Briefing”, organizat de Bucharest Real Estate Club ieri, 7 noiembrie. 

„Segmentul office rămâne în continuare principala zonă în care ne dezvoltăm portofoliul, dar ne uităm tot mai atent şi către sectorul logistic. Avem un astfel de proiect în Timişoara, pe care îl extindem, dar analizăm şi alte oraşe pentru noi investiţii, precum Cluj, Sibiu sau Constanţa, însă este nevoie de mai multe proiecte pe acest segment. Noi am ales să dezvoltăm şi pentru că nu există suficiente produse disponibile pe piaţă”, a declarat Mihai Zaharia, Director of Investments & Capital Markets, Globalworth.

„Acordarea unor stimulente fiscale pentru clădirile verzi în Bucureşti ar atrage pe piaţă mai mulţi investitori insitutionali. Iniţiativa a fost deja implementată în Cluj-Napoca şi Timişoara, iar Bucureştiul are cel mai mare stoc de clădiri ecologice”, a declarat Roxana Dudău, Associated Partner în cadrul firmei de avocatură Noerr.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite