Pro Agro cere blocarea prin Constituţie   a vânzării de terenuri către străini: „Pământul este patrimoniu naţional“

Pro Agro cere blocarea prin Constituţie   a vânzării de terenuri către străini: „Pământul este patrimoniu naţional“

Terenurile agricole din România au preţuri mici, astfel că sunt mai mult decât tentante pentru străini

Un comitet de iniţiativă promovat de federaţia Pro Agro propune modificarea Constituţiei, astfel încât terenurile, în special cele agricole, să fie declarate „patrimoniu naţional“ şi, în consecinţă, acestea să nu mai poată fi vândute către străini. Concret, iniţiativa constă în strângerea de semnături pentru adoptarea unui proiect de lege pentru „modificarea art. 44 alin. (2) teza a II-a din Constituţia României“.

Ştiri pe aceeaşi temă

În forma actuală, articolul respectiv din Constituţie prevede că cetăţenii străini şi apatrizii „pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală“.

Forma propusă de comitetul amintit mai sus va arăta astfel: „Cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice străine ori care nu au capital exclusiv românesc nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, pădurilor şi a apelor, nu le pot arenda, concensiona, închiria“.

„Prin excepţie, cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice străine ori care nu au capital exclusiv românesc, conform legii organice, pot concesiona, închiria, numai terenuri care au destinaţia construcţii civile, comerciale, industriale“, se mai arată în propunerea legislativă.

Iniţiatorii invocă, în expunerea de motive, un studiu al Academiei Române care arată că „amplificarea volumului tranzacţiilor de pe piaţa funciară românească are loc în contextul în care preţurile practicate în ţara noastră sunt mult mai reduse decât preţurile europene, făcând astfel foarte atractive terenurile agricole pentru capitalul străin, reprezentat atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice, inclusiv fonduri de investiţii“.

Cum vor acţiona iniţiatorii

Primul pas a fost întreprins la Timişoara, unde iniţiatorii au obţinut un act notarial de împuternicire a reprezentantului Comitetului de iniţiativă, iar acesta se va adresa Consiliului Legislativ.

„După publicarea avizului acestui Consiliu în Monitorul Oficial, avem la dispoziţie şase luni să strângem 500.000 de semnături în 22 de judeţe“, a declarat Emil Dumitru, preşedintele Pro Agro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările