Preţul crizei din Ucraina: pâinea s-ar putea scumpi, după o creştere de peste 20% la grâu şi porumb, în cazul escaladării conflictului

Preţul crizei din Ucraina: pâinea s-ar putea scumpi, după o creştere de peste 20% la grâu şi porumb, în cazul escaladării conflictului

Ieftinirea pâinii ca urmare a scăderii TVA de la 24% la 9% ar putea fi anulată de un posibil conflict militar în Ucraina  FOTO Adevărul

Grâul şi porumbul s-ar putea scumpi cu mai mult de 20% pe fondul escaladării conflictului din Ucraina, în perspectiva reducerii ofertei de grâu şi porumb din această ţară, dar şi ca urmare a unor posibile sancţiuni pentru Rusia, în condiţiile în care atât Rusia cât şi Ucraina sunt printre cei mai mari exportatori de grâu la nivel mondial, iar Ucraina e jucător de top şi în privinţa porumbului, potrivit unei analize a XTB Brokers.

De altfel, preţul grâului a crescut cu 17,4% în perioada 1 ianuarie – 20 martie, iar cel a porumbului cu 13%, motivul fiind atât situaţia din Crimeea, cât şi de seceta care a afectat SUA şi Brazilia.
Recent, la începutul acestei săptămâni, ploile din SUA au crescut speranţele pentru recoltă, preţul scăzând. Între 20 martie şi 20 aprilie porumbul a fluctuat la rândul său puternic, reuşind însă, spre deosebire de grâu, să crească cu 2,9%. 
 
În ciuda reacţiei emoţionale a pieţelor, criza din Ucraina nu a afectat exporturile de grâne, aşa cum arată rezultatele trader-ului Kernel Holdings. 
 
Jocul cifrelor
 
Cu toate acestea, nu acelaşi lucru se poate spune despre viitor. O escaladare militară a conflictului, ducând la înfruntări între forţele armate ale Kievului şi Moscovei ar zdrobi barierele preţului grâului, conducând la avansuri de 10-15%. Scumpirile ar fi şi mai accentuate dacă NATO ar interveni în conflict, putând induce aprecieri de peste 20%. Corelaţia pozitivă între preţul grânelor şi conflictul din regiune se bazează în primul rând pe factori speculativi, dar acest conflict poate conduce în cele din urmă la un impact real asupra ofertei de grâu. 
 
Două pericole se profilează în prezent pentru oferta din regiune: primul, oferta mai scăzută dinspre Ucraina, ca urmare a costurilor de finanţare mai mari şi a unor investiţii mai reduse în îngrăşăminte. Al doilea ţine de posibilitatea impunerii de sancţiuni economice care să frâneze exporturile dinspre Rusia. 
 
Care sunt estimările pentru producţia României
 
Pentru România, recolta de grâu este estimată în acest an la 6,7 – 6,9 milioane de tone, uşor peste media multi-anuală, dar sub recolta foarte bună a anului trecut de 7,4 milioane de tone. 
Producţia de porumb ar urma să scadă la 8,8 milioane de tone de la 10,2 milioane anul trecut, potrivit organizaţiei traderilor europeni Coceral. 
 
Scenariul cel mai prost: război plus scumpirea produselor de panificaţie
 
Într-un scenariu de conflict militar acut, oferta locală nu va fi suficientă pentru a izola România de creşterea preţurilor. 
 
Producătorii şi traderii ar avea de câştigat de pe urma preţurilor în creştere, dar pentru consumatorul român, conflictul nu ar fi deloc un motiv de bucurie, obligându-l să suporte preţuri în creştere pentru produsele finale de 5-10%.
 
Mai puteţi citi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: