Preţul cărnii s-ar dubla în România, dacă se va introduce suprataxa pentru sustenabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taxele pe fiecare sută de grame pe carne, dezbătute recent în Parlamentul European, ar duce la dublarea preţurilor cerute în prezent în România, atât pentru carnea de vită, cât şi pentru cea de porc sau păsări.

True Animal Protein Price Coalition (TAPP Coalition), un grup de organizaţii din domeniile agricultură, sănătate şi mediu, a lansat în cadrul unui eveniment găzduit de trei deputaţi din Parlamentul European (Bas Eickhout (Verzi, Olanda), Mohammed Chahim (S&D, Olanda) şi Sylwia Spurek (S&D, Polonia), o propunere de introducere a unor taxe uriaşe pe fiecare sută de grame de carne (vită, porc sau pui).

Propunerea vizează introducerea din anul 2022 a unui sistem de impozitare a cărnii, statelor membre UE recomandându-li-se să stabilească o taxă pentru sustenabilitate. 

Propunerea de taxare este de: 0,47 euro la 100 grame pentru carne de vită, 0,36 euro la 100 grame carne de porc şi 0,17 euro la 100 grame păsări de curte, care, în opinia iniţiatorilor, ar reduce consumul de carne pui, carne de porc şi carne de vită cu 30%, 57% şi 67%, până în 2030.

Raportat la preţurile practicate, în prezent, în România, taxa ar însemna o dublare a costurilor plătite de consumatorii finali: taxa pe kilogramul de carne de vită ar fi de 22,56 lei, pentru kilogramul de porc de 17,28 lei, iar pentru un kilogram de carne de pui de 8,16 lei.

Propunerea de taxare a cărnii ar aduce venituri anuale de 32 de miliarde de euro, la nivelul UE, bani ce pot fi folosiţi pentru a ajuta fermierii să investească în practici agricole mai durabile. 

Raportul spune că preţurile corecte ale cărnii în Europa ar putea duce la reducerea CO2. emisii de până la 120 de milioane de tone de CO2 pe an. Aceasta este egală cu toate emisiile de CO2 provenite din patru state membre ale UE: Irlanda, Danemarca, Slovacia şi Estonia şi aproape 3 la sută din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE.

În ultimii doi ani, ideea impozitării cărnii a fost discutată în unele dintre statele membre ale Parlamentului, dar fără nicio concluzie clară.

În Danemarca, Suedia şi Germania au fost propuse deja asemenea taxe, dar nu au devenit realitate deocamdată. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite