Preţul benzinei, la un maxim istoric de 5,1 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul benzinei premium comercializate în benzinăriile Petrom şi Rompetrol a atins un nou record, ajungând la 5,1 lei pe litru. Majorarea preţurilor la carburanţi va duce la scumpiri în lanţ în întreaga economie, cu impact major asupra inflaţiei.

Sortimentele de benzină OMV Carrera 100 şi Alto 101, comercializate în reţelele de distribuţie ale Petrom şi Rompetrol, s-au scumpit din nou ieri, ajungând la un nou maxim istoric de 5,1 lei pe litru, după ce au depăşit pragul psihologic de cinci lei în urmă cu o lună. La pompă, preţurile pot varia cu maximum 5% faţă de cele de referinţă.

AOAR: Scumpirea carburanţilor este nejustificată

2010, anul marilor scumpiri

Petrom bagă sume uriaşe într-un sol aproape gol

Potrivit reprezentanţilor companiilor petroliere, principalul argument pentru majorarea tarifelor este aprecierea cotaţiilor internaţionale ale petrolului, care au crescut cu peste 15% de la începutul anului până acum. Preţul benzinei premium la pompele Petrom a crescut cu 7,3% de la începutul anului, în timp ce, la Rompetrol, majorarea este de 6,2%. La 1 ianuarie 2010, benzina OMV Carrera 100 costa 4,75 lei, iar sortimentul Alto 101 al Rompetrol se vindea cu 4,80 de lei pe litru.

Scumpiri în lanţ

Scumpirea continuă de la începutul anului a tarifelor la carburanţi are efecte în întreaga economie, fiind o componentă inflaţionistă puternică. „O creştere cu 10% a preţului carburanţilor înseamnă o inflaţie suplimentară de 0,6%", ne-a declarat Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată. Mai mult, această ajustare a produselor petroliere se va reflecta în preţul tuturor bunurilor, care se vor scumpi şi ele.

„Totodată, cheltuielile populaţiei cu alte bunuri vor scădea, în condiţiile în care salariile au rămas constante", a adăugat Voinea. Ca un avantaj al scumpirii carburanţilor, analistul a indicat creşterea încasărilor la buget, întrucât taxele şi accizele reprezintă trei sferturi din preţul de la pompă.

Tarifele produselor petroliere au luat o amploare deosebită în prima zi a acestui an din cauza accizelor, care au crescut de la 436 de euro pe tonă la 452 de euro în cazul benzinei şi de la 336 de euro la 347 de euro pe tonă pentru motorină. Tot de la 1 ianuarie a intrat în vigoare şi noul curs de schimb leu/euro la care se calculează acciza, mai ridicat cu 14% faţă de 2009.

Mai mult, preţul carburanţilor creşte odată cu deprecierea leului în raport cu dolarul. În iulie 2008, când cotaţia ţiţeiului atingea recordul absolut de 147 de dolari pe baril, dolarul avea o valoare de 2,25 lei, iar, în prezent, depăşeşte 3 lei. Astfel că, deşi în lei preţurile actuale de la pompă sunt mai mari decât la mijlocul anului 2008, calculate în dolari sunt la niveluri mai mici (1,7 dolari/litru pentru benzina premium, faţăde 2,2 dolari în vara 2008). Totuşi, carburanţii din România sunt printre cei mai ieftini din Uniunea Europeană, preţuri mai mici fiind doar în Bulgaria şi Cipru.

Petrolul continuă să se scumpească

În această săptămână, ţiţeiul a ajuns la 87 de dolari pe baril, nivel care nu a mai fost atins din septembrie 2008. Estimările analiştilor de profil arată că preţul petrolului va continua să crească până la mijlocul acestui an şi ar putea chiar atinge pragul psihologic de 100 de dolari pe baril, după cum arată în raport al grupului Erste.

Totuşi, în a doua parte a anului, cotaţiile aurului negru ar putea reveni la valori de 60-80 de dolari pe baril.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite