Preşedintele ANAF avertizează că există riscul de blocare a activităţii din cauza sistemului informatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţia s-a angajat să pună bazele unui Centru de Date echipat corespunzator
Agenţia s-a angajat să pună bazele unui Centru de Date echipat corespunzator

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan-Nicolae Stan, atrage atenţia că există sincope în funcţionarea sistemului informatic al instituţiei care pot opri sau bloca parţial sau total activitatea instituţiei.

Stan susţine că din anii 2012 – 2013 au încetat investiţiile importante în infrastructura instituţiei şi în acest moment nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreţinerea infrastructurii hardware, software şi de comunicaţii.

„Consecinţele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plăţi a impozitelor), deoarece provoacă sincope în funcţionarea sistemului informatic”, declară preşedintele.

Potrivit lui, aceste sincope pot genera  oprirea parţială sau totală a unor activităţi fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicaţii din teritoriu implică alte riscuri de blocare a activităţii.

Preşedintele ANAF constată că în ultimii ani, banii alocaţi instituţiei în scopul investiţiilor IT nu au fost utilizaţi decât într-o proporţie inadmisibil de scăzută. Consecinţa neutilizării sistematice a bugetului este, astfel, o alocare sub necesităţile menţinerii în funcţiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care preşedintele ANAF l-a adus la cunoştinţa ministrului Finanţelor Publice.

Sistemul informatic al ANAF funcţionează  în prezent la o capacitate de 99%, cu mult peste recomandarile tehnice de maximum 70%, ceea ce poate conduce la blocarea întregii activităţi a instituţiei, pe o perioadă nedeterminată, potrivit informaţiilor companiei.

În baza  Memorandumului semnat cu Banca Mondială, semnat în 2013,  pentru  modernizarea sistemului informatic, Agenţia s-a angajat totodată să pună bazele unui Centru de Date echipat corespunzator, demersul fiind încă nefinalizat.

O altă problemă cu care se confruntă ANAF este întarzierea achiziţionării de servicii de mentenanţă, întreţinere şi reparaţii pentru Unitatea de Imprimerie Rapidă a Agenţiei Fiscale, fapt ce a generat îngreunarea organelor fiscale teritoriale cu activităţi de printare, împlicuire şi expediere a tuturor actelor administrative şi de executare, ceea ce poate afecta încasările bugetare.

Ţinând cont de situaţia critică constatată în funcţionarea sistemului informatic central al ANAF, preşedintele Bogdan - Nicolae Stan i-a adresat o informare prim-ministrului Sorin Grindeanu.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite