Premierul Ponta a inaugurat Autostrada Bucureşti-Ploieşti. Tot de azi se va circula pe autostradă de la Bucureşti la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, dar şi fostul premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu, au inaugurat joi dimineaţă Autostrada Bucureşti-Ploieşti. Chiar după patru ani de întârzieri şi amânări, mai sunt lucrări de realizat astfel încât să se poată spune că austrada este terminată.

CITEŞTE MAI MULT:

Avem autostradă! De la Bucureşti la Constanţa circulăm întins, dar pe o singură cale

UPDATE 10.05 Guvernul îşi menţine decizia de a aplica penalităţi pentru depăşirea termenului de execuţie, a declarat premierul Victor Ponta.

"Cine zicea că nu avem nevoie de autostrăzi în România a greşit", a spus Ponta, făcând referire la preşedintele suspendat Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor.

El i-a avertizat pe reprezentanţii Ministerului Transporturilor că sunt responsabili pentru ca ieşirea spre Snagov a autostrăzii să fie finalizată miercuri de către Euroconstruct.

Pe autostrada Bucureşti-Ploieşti se va circula pe patru benzi, cu un regim de viteză de maximum 100 kilometri pe oră.
Atenţionat de jurnalişti că tronsonul de autostradă este pus în circulaţie fără ca parcările şi alte facilităţi să fi fost terminate, premierul a apreciat că ar fi fost o greşeală ca punerea în circulaţie să fi fost amânată din acest motiv.

Acelaşi punct de vedere a fost susţinut şi de fostul premier Tăriceanu, care a arătat că parcările şi staţiile de benzină nu sunt obligatorii în această fază.

"Un tronson de 60 kilometri este o distanţă pentru care nu sunt necesare staţii de bezină. Sunt fericit că lucrarea a fost terminată, dar trist că un proiect relativ modest, de 60 kilometri, durează atât", a spus Tăriceanu.

Totuşi, cei 62 de kilometri vor putea fi parcurşi mai repede ca până acum.

Inaugurarea segmentului de autostradă era programată pentru data de 30 iunie, dar drumul a rămas închis din cauza deficienţelor privind siguranţa rutieră, potrivit declaraţiilor făcute de ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, în ultima vizită de lucru.

Tot de azi, drum drept de la Bucureşti la Constanţa

Ultimul segment de autostradă, Cernavodă - Murfatlar va fi deschis circulaţiei. Lucrările sunt gata doar pe un sens de mers, iar traficul se va face în regim de drum naţional. Chiar dacă şoferii vor avea la dispoziţie o bandă pe sens până la Medgidia, faptul că drumul nu trece prin localităţi şi circulaţia nu este stingherită de intersecţii vor face ca durata deplasării până pe litoral să se micşoreze, iar siguranţa rutieră să crească.

Potrivit calendarului, toate aceste lucrări ar trebui să fie gata în 2013.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite