Povestea româncei care l-a înfruntat pe fondatorul Tesla. Forţată să demisioneze după ce a semnalat probleme de calitate ale componentelor Model S

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inginerul român Cristina Bălan are o vastă experienţă în proiectare auto şi aviatică, iar după plecarea de la Tesla a decis să-şi deschidă propriul business FOTO LinkedIn
Inginerul român Cristina Bălan are o vastă experienţă în proiectare auto şi aviatică, iar după plecarea de la Tesla a decis să-şi deschidă propriul business FOTO LinkedIn

Cristina Bălan, un inginer de proiectare din România, a avut curajul de a semnala calitatea în scădere a componentelor folosite de gigantul Tesla pentru autoturismele Model S şi a ajuns să fie forţată de conducerea companiei fondate de Elon Musk să-şi dea demisia.

Inginerul român Cristina Bălan, cu o experienţă impresionantă în proiectare auto, a semnalat problema calităţii pentru autoturismele Tesla Model S, în timp ce lucra la gigantul american, dar a ajuns să fie forţată de conducere să renunţe la locul de muncă.

Numele româncei a apărut într-un articol din ediţia de marţi a „Wall Street Journal“, în care se arăta că, de-a lungul anilor, miliardarul Elon Musk a anunţat ţinte ambiţioase pentru Tesla Motors, însă de cele mai multe ori acestea nu au fost atinse. Publicaţia aminteşte că, potrivit legilor din SUA, dacă anunţi anumite ţinte pe care ştii că nu le poţi atinge, eşti pasibil de pedeapsă. 

Inginerul român Cristina Bălan, care a fost angajată a gigantului auto în perioada 2010-2014, a declarat pentru „Wall Street Journal“ că problemele de calitate au început să fie tot mai mari odată cu consolidarea producţiei pentru Model S. La începutul lui 2014, ea a văzut aliniate maşini pentru asamblare care aveau probleme la plafonul interior, acestea prezentau rosturi tot mai mari. 

După ce şi-a exprimat îngrijorarea privind problema plafoanelor, ea a fost forţată să-şi dea demisia, a arătat Cristina Bălan, pentru „Wall Street Journal“. Mai mult, românca susţine că, după ce a părăsit compania, i-a trimis un e-mail lui Elon Musk, fondatorul Tesla Motors, în care i-a spus acestuia că inginerii folosesc componente cu defecte pentru autoturisme, deşi aceştia cunosc problemele. În urmă cu un an, Cristina Bălan a depus o cerere de arbitraj împotriva Tesla Motors. Reprezentanţii companiei Tesla Motors au refuzat să comenteze acuzaţiile Cristinei Bălan, potrivit „Wall Street Journal“.

Cine este Cristina Bălan

Cristina Bălan, în vârstă de 35 de ani, a absolvit în 2002 Facultatea de Inginerie Mecanică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. Ea are o carieră impresionantă în proiectare auto. „Proiectarea maşinilor nu este jobul meu, este pasiunea mea!“, susţine chiar ea pe profilul său de reţeaua LinkedIn. A proiectat componente pentru Chrysler Caliber, Nissan, panoul de bord pentru Honda, consola centrală a Audi R8, interiorul uşilor de la Porsche Cayenne, modulul bateriilor de pe Mercedes-Benz B-Class şi de pe Toyota Rav4 EV, dar şi de pe controversatul Tesla Model S. 

 „Sunt un inginer proiectant cu o vastă experienţă, sunt pasionată de-a dreptul de acest domeniu şi sunt o persoană extrem de ambiţioasă. Sunt cunoscută drept «Zâna Catia» datorită vastelor mele cunoştinţe de Catia V5 (peste 40.000 de ore de utilizare a acestui program) ce au fost testate atât în mediul auto, dar şi aviatic. Unul dintre visurile mele din copilărie era legat de maşinile electrice, aşadar, să am şansa să trăiesc într-o perioadă în care industria electrică schimbă total traiectoria, este pur şi simplu un mare noroc“, arată Cristina Bălan pe LinkedIn. 

Românca a lucrat la Tesla, în California, din august 2010 şi până în aprilie 2014, întâi în echipa de baterii, apoi în cea de sisteme interioare. Înainte de Tesla, a lucrat timp de trei ani la Boeing, ca inginer de proiectare. Din 2003 şi până în 2007, Cristina Bălan a ocupat tot funcţia de inginer proiectant în mai multe companii care au livrat componente importante pentru mărci auto de succes. 

De la începutul anului trecut, românca a decis să aibă propriul business, la Washington, şi şi-a deschis compania de proiectare Tesseract Motors. „Nu cu mult timp în urmă, am decis în sfârşit să strâng toate abilităţile mele la un loc şi să-mi deschid propria casă de proiectare, care ajută clienţi din toată lumea şi nu numai în proiectare auto. În prezent, gama noastră de servicii este destul de variată, avem clienţi din gama produselor şi serviciilor de lux, de la cluburi de golf şi până la şi dispozitive medicale. Deci produse care solicită standarde înalte de calitate şi stil“, susţine Cristina Bălan. 

Cine este miliardarul Elon Musk

Elon Musk (45 de ani), considerat copilul-minune al industriei auto, este fondatorul gigantului auto Tesla Motors. Cunoscut pentru faptul că a fost cofondator al sistemului de plăţi electronice PayPal, Musk a ajuns în ultimii ani în centrul atenţiei pentru proiectele sale grandioase, precum producţia maşinilor electrice Tesla, trenul de mare viteză Hyperloop şi explorarea spaţiului cosmic cu ajutorul propriei companii de rachete, SpaceX. Este al 15-lea cel mai bogat om al planetei, cu o avere de 12,5 miliarde de dolari, potrivit „Forbes“. 

Musk s-a născut în capitala Africii de Sud, Pretoria, în 1971, iar la 19 ani a fost acceptat la Universitatea din Kingston, Canada, însă după numai doi ani s-a transferat la Universitatea Pennsylvania, unde a obţinut o diplomă în fizică, urmată de o alta în economie la Wharton School of Business. În 1995, la 24 de ani, Musk se înscrie pentru un doctorat în fizică la Stanford, dar pleacă după numai două zile, ca să îşi îndeplinească visurile de antreprenor. 

Viaţa lui Elon Musk nu a fost numai roz şi cu proiecte fanteziste. În 2002, pe când miliardarul era căsătorit cu Justine, prima sa soţie, Musk avea un băieţel, numit Nevada Alexander. Musk tocmai ce vânduse atunci PayPal, ceea ce îi adusese o avere de mai bine de 100 de milioane de dolari. În aceeaşi săptămână, însă, Nevada a adormit şi nu s-a mai trezit niciodată. Avea doar zece săptămâni. Până când paramedicii au sosit să-l resusciteze, creierul bebeluşului fusese deja privat prea mult timp de oxigen. Musk are alţi cinci copii cu Justine. A divorţat de ea în 2008, după opt ani de mariaj. Musk s-a recăsătorit în 2010 cu Talulah Riley, o actriţă britanică, a divorţat şi iar s-a căsătorit cu ea. 

elon musk tesla

Planul „electric“ al Tesla

Planul „electric“ al Tesla a început în 2008, cu modelul Roadster. Cu un preţ de pornire de 109.000 de dolari, modelul Roadster s-a produs în 2.450 de unităţi până în 2012. A urmat în 2012 Model S, produs în 112.400 de unităţi, până în martie 2016, cu un preţ de 57.400 de dolari. Anul trecut a fost lansat Model X, la un preţ de pornire de 80.000 de dolari, cu o producţie de 750 de unităţi pe săptămână. Planul prevedea creşterea producţiei în prima jumătate din 2016 la 1.000 de unităţi pe săptămână. Pentru anul 2017, Tesla are programată lansarea Model 3, cu un preţ de 35.000 de dolari.  

Problemele Tesla Model S

Tesla Model S, asupra căruia inginerul român Cristina Bălan a atras atenţia, a devenit în ultimele luni subiect de presă, după ce mai mulţi şoferi au făcut accidente în timp ce se aflau la volanul lor. La sfârşitul lunii iunie, în Statele Unite ale Americii, un Tesla Model S cu funcţia Autopilot activată a intrat în plin într-un camion care circula în faţa sa şi a virat la stânga într-o intersecţie. Şoferul maşinii a murit pe loc. Autorităţile americane au început să investigheze cazul, în timp ce compania a susţinut că accidentul s-a produs într-un complex de împrejurări, care a făcut ca sistemele maşinii să nu funcţioneze la capacitatea lor optimă. Acesta este primul accident mortal în cei aproximativ 200 de milioane de kilometri parcurşi de maşinile echipate cu Autopilot, au susţinut cei de la Tesla.

În urmă cu câteva zile, un şofer din China, care conducea o tesla Model S, a surprins cu ajutorul camerei instalate pe bord încă un rateu al sistemului Autopilot. Proprietarul maşinii dă vina pentru accident pe personalul care i-a vândut maşina, declarând că aceştia i-au reprezentat greşit capacităţile sistemului, descriind sistemul Autopilot ca pe un sistem de autoconducere, nu ca pe ceva care doar îl asistă pe şofer. În videoclipul şoferului chinez se poate observa că, la un moment dat, maşina trece foarte aproape de un vehicul oprit şi nu face nimic pentru a evita accidentul, ci se opreşte abia după ce o atinge. 

O investigaţie făcută de cei de la Tesla a indicat faptul că sedanul se afla pe Autopilot în momentul impactului, dar şoferul nu ţinea mâinile pe volan, lucru recunoscut ulterior de către şofer. „În mod clar i s-a comunicat şoferului că sistemul impune conducătorului auto să ţină tot timpul mâinile pe volan, pentru a fi pregătit să preia controlul în orice moment“, a declarat un purtător de cuvânt al Tesla pentru Reuters. Chinezul însă contestă argumentul constructorului, susţinând că agenţii de vânzări i-au descris maşina ca fiind capabilă să se „autoconducă“.

Zilele trecute, în localitatea Biarritz, Franţa, un autoturism Tesla Model S a luat foc în timpul unui test-drive. Mai exact, un Tesla Model S P90D de teste a făcut un zgomot puternic şi l-a atenţionat pe cel de la volan că este o problemă cu sistemul de alimentare. Conducătorul, un alt pasager şi un lucrător Tesla au oprit pe marginea carosabilului şi au coborât din vehiculul electric, care în scurt timp a şi luat foc. Pompierii au ajuns rapid la locul incidentului, dar maşina a fost complet distrusă.

tesla model S
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite