Ponta vrea sport pe bani europeni. Premierul îi cere lui Teodorovici să treacă sportul la priorităţi în perioada 2014-2020

Ponta vrea sport pe bani europeni. Premierul îi cere lui Teodorovici să treacă sportul la priorităţi în perioada 2014-2020

Eugen Teodorovici a crescut puternic absorbţia de fonduri UE în 2013, dar Comisia Europeană a criticat dur proiectul pentru perioada 2014-2020 pentru că ar fi vag şi lipsit de strategie

Sportul va fi una dintre priorităţile incluse în proiectul Acordului de Parteneriat privind utilizarea fondurilor UE în perioada 2014-2020, deoarece cheltuielile pentru construcţia unui stadion sau a unei săli de sport pot ajuta mai mult decât cele din alte zone, potrivit premierului Victor Ponta.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul i-a cerut ministrului de resort, Eugen Teodorovici, să pună în dezbatere publică proiectul Acordului de Parteneriat, dar şi să introducă sportul printre priorităţile de finanţare.
 
„Domnul ministru Teodorovici, trebuie să puneţi (proiectul AP-n.r.) pe site, luni, să primiţi toate observaţiile, lăsăm până la sfârşitul lunii. O menţiune specială, o fac public, să puneţi acolo şi sportul, la priorităţi care trebuie finanţate, că l-aţi uitat pe sport - toţi zicem că-l susţinem - dar cred că putem să construim un stadion, o sală de sport, ne ajută mai mult decât multe alte zone unde cheltuim bani. La propunerea doamnei Tocală (secretarul de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, Carmen Tocală-n.r.) şi la insistenţa mea, vă rog să daţi posibilitatea finanţării din fonduri europene unor proiecte de acest gen“, a spus Ponta.
 
Proiectul Acordului de Parteneriat va fi transmis Comisiei Europene până la sfârşitul acestei luni, a anunţat ieri Teodorovici.
 
Cele mai mari sume programate pe viitorul exerciţiu bugetar sunt programate pentru transporturi (5,7 miliarde de euro), mediu (3 miliarde de euro) şi dezvoltare urbană (2,8 miliarde de euro). Drumurile judeţene şi centurile ocolitoare au programate 1,1 miliarde de euro, programele pentru angajarea tinerilor ar aduna un miliard de euro prin, ca şi pentru asistenţa socială a persoanelor defavorizate (în principal pentru programe de integrare a romilor).
 
Mai puteţi citi:
 
Experţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor române că prima versiune a Acordului de Parteneriat (AP) pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii banilor UE este valorificată, scrie Mediafax.
 
Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T) conţine cel puţin patru categorii de cheltuieli care ar putea fi eligibile pentru achiziţia de utilaje din fonduri nerambursabile de la UE de către administratorii de stat ai infrastructurilor rutiere şi feroviare (CNADNR, respectiv CFR). Guvernul nu trebuie decât să urmeze procedurile prevăzute în Ghidul Solicitantului POS-T.
 
Ministerul Fondurilor Europene a explicat într-un comunicat de presă că mutarea într-un nou sediu, pentru care vor plăti anual aproape un milion de euro, este necesară pe motiv că spaţiul oferit în prezent de Ministerul Finanţelor nu permite o bună funcţionare, zonele securizate şi sălile de şedinţă fiind prea puţine şi prea mici.
 
Romînia a încasat în acest an de la Comisia Europeană (CE) o sumă de 2,4 miliarde de euro din absorbţia fondurilor europene, mai mult decât în toată perioada 2007-2012.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările