Ponta spune că reducerea CAS va fi aplicată cel târziu de la 1 ianuarie dacă Băsescu arată proiectul la Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta spune că CAS vor fi reduse cel mai târziu la 1 ianuarie dacă preşedintele Traian Băsescu atacă proiectul la Curtea Constituţională FOTO Marian Iliescu
Premierul Victor Ponta spune că CAS vor fi reduse cel mai târziu la 1 ianuarie dacă preşedintele Traian Băsescu atacă proiectul la Curtea Constituţională FOTO Marian Iliescu

Contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse cu 5 puncte procentuale la angajator cel mai târziu la 1 ianuarie dacă preşedintele Traian Băsescu atacă proiectul de lege la Curtea Constituţională, estimează premierul Victor Ponta.

„Pe mine mă interesează un singur lucru, ca de la 1 octombrie, sau eventual, dacă domnia sa atacă la Curtea Constituţională, de la 1 ianuarie cel mai târziu, să avem reducerea fiscalităţii muncii“, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că preşedintele fie va retrimite proiectul în Parlament, unde va fi din nou votat în luna septembrie, fie va sesiza Curtea Constituţională, caz în care preşedintele trebuie întrebat dacă reducerea CAS va mai fi aplicată din octombrie.

Întrebat dacă va ataca la Curtea Constituţională legea de reducere a CAS, preşedintele Băsescu a declarat că „rămâne de văzut“ şi că vrea să aibă o discuţie şi cu mediul de afaceri, arătând că aşteaptă de la ministrul de Finanţe un document, în care să precizeze sub semnătură de unde vor veni veniturile suplimentare.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

Măsura a fost negociată cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială) la ultima misiune în România, în luna iunie, însă nu s-a ajuns la un acord în acest sens, iar misiunea s-a încheiat fără o scrisoare de intenţie. 

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite