Ponta îi promite iar acţiuni la portul Constanţa lui Mazăre: „Parcă e undeva la Botoşani sau la Satu Mare. E normal ca oamenii să aibă un cuvânt de spus“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a spus, joi, la Constanţa, că procedura de transfer a acţiunilor Portului Constanţa către Consiliul Local va continua, chiar dacă există riscul „să se supere“ anumite persoane, precum preşedintele Traian Băsescu, el susţinând că portul se va dezvolta mai bine după ce o parte din acţiuni vor fi listate la bursă.

„Cu portul facem ce am vorbit. Se supără, nu ştiu cine se supără, dar eu cred că este mai bine să avem mai mult capital privat şi mai mulţi investitori, iar toţi banii îi lăsăm pentru investiţii, nu-i luăm la buget“, a declarat Victor Ponta.

Întrebat de jurnalişti cine ar putea să se supere, premierul a spus că preşedintele Traian Băsescu ar putea fi una dintre aceste persoane. „Nu ştiu, domnul Băsescu, cineva, dar nu ştiu de ce să se supere pentru că e vorba de dezvoltarea portului“, a afirmat premierul.

El a completat precizând că scoaterea pe bursă a 15% din acţiunile portului înseamnă transparenţă şi că această procedură va fi similară cu cea realizată în cazurile Transgaz, Transelectrica şi Romgaz. „E vorba de privatizare de 15% din ce are Guvernul României în acest moment, să le scoatem pe bursă în aşa fel încât să avem la Portul Constanţa o treime capital privat, ceea ce, cred eu, e foarte bine, pentru că asta înseamnă listarea pe bursă, înseamnă capital privat, înseamnă investiţii, înseamnă transparenţă, lucrul cel mai important transparenţa. Cum am făcut cu Transgazul, Transelectrica şi Romgaz şi s-a dovedit un model de succes“, a afirmat Ponta.

Şova a demarat procedurile

„Domnul Şova a dat drumul la proceduri, durează lucrul acesta, pentru că le facem conform tuturor procedurilor europene. Nu vreau să luăm bani pentru cele 15% acţiuni, să-i luăm la buget ca să-i cheltuim imediat. Ideea este ca şi la celelalte companii, să rămână în companie pentru investiţii de dezvoltare şi în acest fel, cu un management privat, cu capital privat, cu bani de investiţii, cu fonduri europene, înseamnă că portul se poate dezvolta în continuare“, a spus Victor Ponta la Agigea.

El a reluat acest subiect şi în cadrul vizitei făcute ulterior la Mamaia, spunând că este normal ca autorităţile locale să aibă acţiuni la port şi să aibă un cuvânt de spus în legătură cu acesta.

„Portul ăsta parcă e undeva la Botoşani sau la Satu Mare. E la Constanţa, normal ca oamenii din Constanţa să aibă şi ei un cuvânt de spus şi o participare, la fel şi Guvernul, la fel şi capitalul privat, şi un beneficiu. Domnul Şova a dat drumul la proceduri, stabilisem acest lucru şi cu doamna ministru Mănescu, dar nu am mai reuşit să dăm drumul atunci la proceduri şi l-a dat domnul Şova. Autorităţile locale, cu privaţii şi Guvernul vor avea mai multă minte şi vor dezvolta portul mai bine decât l-a dezvoltat Guvernul în ultimii 20 de ani sau cum nu l-a dezvoltat Guvernul, oricare a fost el, în ultimii 20 de ani“, a spus Ponta la Mamaia.

Anterior, Mazăre a declarat că din banii suplimentari primiţi ca dividende vrea să crească subvenţiile pentru căldură. 

Băsescu a criticat transferul

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că „marele barcagiu“ Victor Ponta s-a dus la mare să mănânce mazăre, să-i dea portul, pentru că e ultimul lucru pe care nu îl avea „măscăriciul naţional“ pe litoral şi l-a acuzat pe premier că este „un supus al două linii negative“, baronii şi trusturile media ale mogulilor.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că Guvernul pregăteşte adoptarea unei hotărâri prin care 13% din acţiunile Portului Constanţa vor fi transferate gratuit la Consiliul Local Constanţa, el avertizându-l pe premierul Ponta că va intra în puşcărie dacă va semna această hotărâre.

Ministerul Transporturilor intenţionează să cedeze 13% din acţiuni Primăriei Constanţa şi să listeze pe bursă o participaţie de 14% din capital.

„În acest fel vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală şi autoritatea locală, adică Ministerul Transporturilor va avea 33%, Primăria Constanţa va avea 33%, asigurând în acest fel egala reprezentare a intereselor centrale şi locale în portul Constanţa, 34% ajungând în sferă privată. (...) Avantajul scoaterii pe bursă a 14% este reprezentat de transformarea Administraţiei Portului Constanţa în companie publică, ceea ce presupune transparentizarea tuturor operaţiunilor, pentru că fără această transparentizare nu este posibilă listarea pe bursă. Acest lucru va duce în mod evident la creşterea investiţiilor în portul Constanţa şi în mod inevitabil la creşterea activităţii economice a operatorilor privaţi“, a declarat la finele lunii martie ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Nici liberalii nu doreau transferul portului către Mazăre

Anterior, nici liberalii nu au fost de acord cu transferul portului în subordinea lui Mazăre. Întrebată în data de 15 decembrie, pe când ocupa funcţia de ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu declara că nu doreşte să cedeze portul Constanţa autorităţilor locale deoarece este un obiectiv strategic, de interes naţional, şi trebuie tratat ca atare

„Eu nu vreau să dau portul şi domnul Mazăre (Radu Mazăre, primarul Constanţei - nr.) ştie lucrul acesta, chiar dacă se supără pe mine, asta este. (...) Porturile au proiecte în derulare, pe fonduri europene, odată ce schimbi administratorul, se încheie contractul, pierzi fondurile europene, sunt proiecte care au fost finalizate dar nu a trecut perioada de graţie de 5 ani, deci orice modificare presupune returnarea fondurilor care au fost investite. Apoi, avem un proiect integrat, acesta de care vă spuneam, pe care vrem să-l începem în 2014. Ar fi fost pus în pericol, pentru că un proiect integrat trebuie gestionat într-un mod integrat şi nu fărâmiţat în mii de bucăţele, care mai apoi nu ştim cine şi cum le administrează şi le gestionează“, spunea Mănescu.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/portul-constanta" target="_blank">View the story "portul constanta" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite