Ponta: Legea achiziţiilor publice trebuie schimbată pentru a pune pe lista neagră firmele neserioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta consideră că Legea achiziţiilor publice trebuie schimbată, astfel încât să nu mai existe situaţii în care firme care au câştigat lucrări să nu le mai execute din cauză că "au probleme", iar companiile "neserioase să poată fi puse pe lista neagră", informează Mediafax.

Prezent, joi seară, pe şantierul Autostrăzii Nădlac-Arad, premierul Victor Ponta a declarat că primul lot, de 22 de kilometri, ar putea fi finalizat în decembrie, iar în cazul celui de-al doilea lot, cuprins între Pecica şi Arad, câştigătorul licitaţiei ar putea fi anunţat în 25 august.

Premierul a spus că, dacă licitaţia nu va fi contestată, şi al doilea lot ar putea fi finalizat anul acesta, însă, în caz contrar, lucrările ar urma să fie amânate până în martie-aprilie 2015.

El a precizat că, pentru ca pe viitor să se evite depunerea de numeroase contestaţii la licitaţii, au fost făcute deja unele modificări la Legea achiziţiilor publice, "în sensul măririi garanţiilor depuse".

"Am schimbat un pic, nu suficient, la Legea achiziţiilor publice şi am introdus amenzi puţin mai mari pentru cei care contestă doar ca să conteste. Înţeleg dintr-un calcul făcut de CNADNR că dacă cineva contestă aici la lotul doi şi pierde, noi încasăm vreo 100.000 de euro. M-aş bucura să nu se conteste decât să le luăm banii", a spus Ponta.

Premierul a adăugat că se va mai lucra la modificarea Legii achiziţiilor publice, "pentru ca firme neserioase care câştigă licitaţii să poată fi puse pe lista neagră".

"Trebuie să găsim soluţii, să nu fie singura condiţie cine dă preţul cel mai mic, pentru că aşa s-au dat contracte la multe firme, care după aceea nu au mai lucrat. (...) Se constată că prostia din 2011, o plătim şi în 2014, pentru că cele două loturi ale autostrăzii de aici au fost câştigate de companii care au avut probleme", a mai spus Ponta.

El a spus că a vizitat şantierul Autostrăzii Nădlac-Arad pentru a se asigura că lucrările sunt în grafic şi vor fi terminate în luna decembrie, aşa cum a anunţat constructorul.

Ponta a spus că, totuşi, există o problemă, anume "cei 22 de kilometri (ai primului lot - n.r.) nu se termină într-un loc ca să şi poţi să ieşi de pe ei", referindu-se la faptul că autostrada se termină la frontiera cu Ungaria.

În 19 iunie, reprezentanţii constructorilor lotului întâi al Autostrăzii Nădlac-Arad, dar şi ai asocierii de firme care asigură consultanţa celor două loturi dintre frontiera cu Ungaria şi municipiul Arad, au prezentat presei informaţii despre proiect şi despre stadiul lucrărilor desfăşurate pe primul tronson.

Primul lot este construit de asocierea italo-germană Astaldi-Max Boegl, iar directorul de proiect, Adrian Adler, declara că lucrările sunt în grafic şi ar putea fi încheiate în luna decembrie, faţă de termenul contractual, care este 22 ianuarie 2015.

Potrivit lui Adler, tronsonul cuprins între frontiera cu Ungaria şi Pecica ar trebui finalizat mai devreme pentru că pe timpul iernii nu vor mai fi condiţii meteo prielnice pentru lucrări.

Directorul de proiect şi reprezentantul firmei care asigură consultanţa, Ionuţ Şerban, declarau că în acel moment se executase 20 la sută din contractul obţinut la sfârşitului anului 2013 de către asocierea italo-germană.

Adler explica faptul că lucrările efectuate anterior de Romstrade au suferit degradări importante, astfel că procentul de 39 din execuţia lotului la momentul rezilierii contractului cu Romstrade nu s-a mai confirmat în teren la momentul reluării lucrărilor.

"Au existat degradări la terasamente şi fundaţii, din cauză că nu s-au făcut conservări şi s-a scurs timp îndelungat de la oprirea lucrărilor până la reluarea acestora. Degradările au fost remediate de către antrepenorul care a câştigat contractul la sfârşitul anului trecut", declara Adrian Adler.

Adler preciza că, din informaţiile pe care le are din Ungaria, lucrările care se desfăşoară între Mako şi frontiera cu România la Coridorul IV Pan-european vor fi încheiate în luna noiembrie, conform contractului, astfel că la începutul anului viitor s-ar putea face conexiunea cu autostrada din România.

Construcţia Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul al doilea a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.

Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.

CNADNR a reziliat la finele anului 2012 contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, şi a atribuit, în decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.

CNADNR a reziliat în vara anului trecut contractul de proiectare şi execuţie a lotului doi după falimentul constructorului, Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%.

CNADNR aşteaptă până la 23 iulie ofertele constructorilor interesaţi să finalizeze execuţia lotului doi al Autostrăzii Nădlac-Arad, rămas neterminat după falimentul Alpine, şi estima că va plăti până la 177,4 milioane lei (40,3 milioane euro), inclusiv TVA, pentru acest contract.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite